Formare antreprenorială pentru cercetători în domenii de specializare inteligentă

Date:

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în calitate de beneficiar, împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) şi cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), ca parteneri, a lansat proiectul „Cercetător-antreprenor pe piața muncii în domeniile de specializare inteligentă (CERT-ANTREP)”. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), axa prioritară 6 – Educație și competențe şi vizează „îmbunătăţirea calităţii formării viitorilor cercetători (70 doctoranzi şi 30 de cercetători postdoctorat) în vederea facilitării tranziţiei de la educaţie la viaţa activă, prin acces la programe de formare antreprenorială şi dezvoltarea de parteneriate cu angajatori din domeniile de specializare inteligentă tehnologia informaţiilor, spaţiu şi securitate şi bioeconomie”. Valoarea proiectului este de 6.874.006,70 lei, eligibilă nerambursabilă, din care 98,1689% este parte nerambursabilă.

La conferinţa de lansare a proiectului (foto), prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a reliefat principiul care guvernează opţiunile instituţionale pentru proiectele actualului ciclu de finanţare europeană (2014-2020), acela al abordării unor proiecte de de anvergură.

Managerul proiectului, prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, directorul Şcolii doctorale a SNSPA, a subliniat specificul abordării, caracterizate prin orientarea antreprenorială a unor oameni angrenaţi prin formaţia lor profesională mai ales în cercetare-dezvoltare-inovare. Ei vor învăţa să acceseze fonduri, să creeze reţele de lucru etc. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cazurile tot mai frecvente de incidente cibernetice prin metode de inginerie socială impun companiilor măsuri complementare de protecție 

Leader Team Broker: „Asigurarea Cyber oferă despăgubiri pentru compensarea...

Storia: Analiza pieței imobiliare din România în martie 2025, conform datelor ANCPI și INS

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a...

Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 180 milioane lei pentru lucrări de racordare

Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică...

Magazinele Lidl din România, închise în primele două zile de Paște

Lidl România anunță că magazinele proprii vor fi închise...