Firmele care vor plăti anticipat impozitul pe profit primesc bonusuri

Date:

Firmele care îşi plătesc anticipat impozitul pe profit vor primi bonusuri, a anunţat Ministerul Finanşelor, precizând că acestea vor fi mai mari pentru microîntreprinderi, scrie Adevărul.ro.

De asemenea, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată, care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiaşi trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificaţie de 5% sau 10%, calculată asupra impozitului pe profit datorat.  

Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.   Marii contribuabili vor avea o bonificaţie de 5%, în timp ce contribuabilii mici şi mijlocii vor beneficia de o reducere a impozitului datorat cu 10%.   Bonificaţiile se vor aplica şi pentru companiile de turism şi de alimentaţie publică, privind impozitul specific unor activităţi, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...