În sfârşit, proiectele europene se depun electronic

Date:

În sfârşit, se pot depune online cereri pentru fonduri europene. Sistemul electronic MySMIS porneşte. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI)  a lansat apelul de proiecte pe Axa 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, P.I 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice”, Operaţiunea B – „Clădiri publice”  în Regiunea Bucureşti-Ilfov.

Pot să depună proiecte autorități publice centrale, autorități și instituții publice locale (UAT, comună, oraș, municipiu, județ, municipiul București, inclusiv sectoarele), Instituţia Prefectului, parteneriate între entitățile enumerate mai sus. Lucrările pentru care pot primi fonduri sunt de reabilitare termică a anvelopei (obligatorii); reabilitare termică a sistemului de încălzire, a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu (panouri solare termice, panouri solare electrice etc.); instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală și ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; reabilitare/modernizare a instalației de iluminat în clădiri; management energetic integrat pentru clădiri şi alte activități care conduc la realizarea obiectivelor proiectului. Clădirea trebuie să fi fost construită până la sfârşitul lui 1999, să aibă suprafaţa totală mai mare de 250 mp, să nu fie încadrată în gradul 1 sau 2 de risc seismic, să nu fie lăcaş de cult, monument istoric, spaţiu industrial. Primesc punctaj mai mare clădirile cu destinaţe medicală, socială, de învăţământ.

Contribuţia financiară a solicitantului: autorități și instituții publice locale – minimum 2% din totalul cheltuielilor eligibile; autorități publice centrale – minimum 20% din valoarea cheltuielilor eligibile, plus toate cheltuielile neeligibile pentru ambele categorii de solicitanţi.

Valoarea minimă eligibilă a proiectului trebuie să fie 100.000 euro, valoarea maximă eligibilă, 25 milioane euro, la cursul de 4,5172 lei/euro.

Un solicitant eligibil poate depune mai multe cereri de finanţare.

Cererile de finanţare/proiectele se depun din 28 februarie 2017, ora 10, până la 28 august 2017, ora 10, numai electronic, prin sistemul MySMIS. 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...