Anul trecut, piața internă de fuziuni și achiziții a fost de $2,7 miliarde

Date:

Cele mai semnificative zece tranzacţii care au avut loc în România în 2016 au însumat 2,7 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de compania de consultanţă şi audit EY România.

Cea mai mare tranzacţie care a avut loc în România în anul 2016, a fost achiziţia activelor SAB Miller, în valoare de 700 milioane dolari. Următoarea cea mai semnificativă achiziție a aparținut KMG International cotată la 680 milioane dolari, iar pe locul trei se situează achiziţia filialei retailer-ului Profi, estimată la 564 milioane de dolari. Toate acestea au avut o valoare de 1,94 miliarde dolari, reprezentând aproximativ 55% din valoarea totală.

De asemenea, în 2017 e posibil ca sectorul financiar românesc să realizeze primele tranzacţii semnificative cu sistemul bancar grecesc, potrivit reprezentanților EY România.

„În 2017, în afară de sectorul bancar, continuă să fie active domeniile unde s-a observat tendinţa consolidărilor şi în 2016. În investiţiile imobiliare, interesul se îndreaptă cu precădere către centre comerciale şi birouri, prin fodurile de investiţii imobiliare prezente în piaţă (NEPI, Globalworth şi GTC/Lonestar), dar există şi semne de reviriment timid pe zona rezidenţială. Serviciile medicale vor fi active datorită celor doi jucători privaţi (Medlife şi Regina Maria), care vor continua creşterea afacerilor şi prin achiziţii. În sectorul retail, este de aşteptat ca achiziţia Profi de către Mid Europa Partners să genereze consolidări în sector”, potrivit raportului Ey România.

În anul 2016 s-a înregistrat o creştere a tranzacţiilor interne, cumulând 41% din numărul total, faţă de 35% în anul precedent. Valoarea medie a tranzacţiilor de sub 100 de milioane de dolari a fost 24 de milioane de dolari.

La nivelul anului 2016, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a fost de 3,4-4 miliarde de euro, cu 23% mai mult decât în anul 2015, potrivit unei estimări publicate în luna ianuarie de firma de consultanţă Deloitte.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...