Pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, Agenția Națională Antidrog (ANA) a implementat anul trecut cinci proiecte în unități de învățământ: „Cum să creștem sănătoși”, „ABC-ul emoțiilor”, „Mesajul meu antidrog”, „Necenzurat” şi „Fred goes Net”. Retrospectiva lor a fost prezentată la ședința de evaluare a activității desfășurate de ANA în anul 2021.
Proiectele derulate în unități de învățământ au avut ca rezultate 6.790 de cadre didactice formate şi informate, 17.530 de preşcolari și 111.265 de elevi beneficiari, 35.469 de părinţi informaţi.
Pentru familii, s-au desfășurat nouă activităţi interactive la nivel național cu părinţii în cadrul proiectului „Eu și copilul meu”, având ca rezultate participarea a 1.676 de părinţi beneficiari, 138 de cadre didactice formate, 107 cursuri susţinute.
S-a desfășurat campania naţională media de prevenire a consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în cadrul populaţiei şcolare şi părinţilor intitulată „Fii liber!” martie 2020-iunie 2021, cu 1500 de postări și 176.000 de vizualizări ale spotului în reţelele de socializare, grupuri de whatsapp ale părinților, pe paginile de Facebook ale instituțiilor de învățământ și ale partenerilor locali; 20.000 de apariții ale spotului la diferite televiziuni; 28 sesiuni de instruire voluntari; 1.414 întâlniri; 1.378 activități adresate elevilor de liceu și studenților; 435 de activități în comunitate; 79.947 beneficiari campanie (voluntari, profesori, elevi, studenţi, populaţie generală).
ANA informează de asemenea că, „pentru marcarea Zilei mondiale fără tutun – 31 mai 2021, Agenția Națională Antidrog s-a alăturat campaniei de sănătate și prevenție Renunți și câștigi, inițiată de către Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, desfășurată în perioada 21 mai-11 iulie 2021, şi a avut următoarele rezultate: 515 activități de prevenire în școli generale și licee, precum și 2 activități adresate studenților, care au avut beneficiari direcți un număr de 17.004 elevi, 55 de studenți, 558 de profesori; 80 de activități de informare în comunitate având ca beneficiari 11.938 membrii ai comunităților locale; 1.019 persoane înscrise la concurs și 1 câștigător, desemnat prin tragere la sorți.
- Pentru marcarea Zilei naţionale fără tutun – 18 noiembrie 2021, Agenția Națională Antidrog a preluat, ca în fiecare an, mesajul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, care în 2021 a constat în angajamentul de renunțare la fumat: Commit to quit (adaptat ca De azi mă las de fumat!/Beneficiile renunțării la fumat). La nivel local, s-au desfășurat activități de informare sau dezbateri online.
- Campania naţională pentru marcarea Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri – 26 iunie 2021. Mesajul Contribuie la o informare corectă! Poți salva vieți! a îndemnat atât instituțiile publice, ONG-urile cu atribuții în domeniu, cât și pe fiecare individ în parte să promoveze informarea în ceea ce privește drogurile și efectele acestora din surse oficiale și care au la bază evidențe științifice. Atât la nivelul municipiului București, cât și la nivel regional, prin intermediul platformelor online, specialiştii ANA au organizat întâlniri tehnice cu factorii decizionali ai autorităților administrației publice locale, având ca subiect proiectul planurilor locale de implementare a Strategiei naționale în domeniul drogurilor.
- Campania 19 ZILE DE PREVENIRE A ABUZURILOR ȘI VIOLENȚELOR ASUPRA COPIILOR ȘI TINERILOR – 1-19 noiembrie 2021 s-a desfășurat în parteneriat cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative Secţiunea România (FICE România) și a presupus organizarea, în special în școli, de acțiuni pentru a schimba comportamentul social, a educa și a mobiliza copiii, școlile, diversele organizații și partenerii societății civile să se implice în prevenirea unora sau mai multora dintre temele asociate abuzului.
Anul trecut, Agenția Națională Antidrog a continuat asigurarea furnizării de servicii de asistenţă integrată pentru persoanele consumatoare de droguri, prin rețeaua teritorială formată din 47 de Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) şi 3 Programe de Asistență Integrată a Adicțiilor (PAIA) din municipiul Bucureşti. Astfel, 2.596 de consumatori de droguri au beneficiat, cel puţin o dată, de serviciile de asistență ale ANA.
Agenția a implementat, şi în anul 2021, Programul de Asistență Mobilă (PAM), prin intermediul căruia s-au furnizat servicii specializate (inclusiv tratament substitutiv cu metadonă) pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate la nivelul Centrelor de Reţinere și Arestare Preventivă din București.
Specialiștii ANA au asigurat, pe tot parcursul anului analizat, funcţionarea Programului de consiliere pentru adolescenți și părinți, ce are ca misiune sprijinirea și asistarea părinților/aparținătorilor legali pentru a face față dificultăților psihosociale care afectează relațiile familiale, pentru dezvoltarea competențelor parentale și, totodată, sprijinirea adolescenţilor atunci când apar probleme de consum. În acest sens, au fost susţinute 3 şedinţe de consiliere socială, 36 de şedinţe de consiliere cu adolescenţii consumatori de droguri şi 11 şedinţe de consiliere cu părinţii adolescenţilor consumatori de droguri.
În cadrul Programului tip Centru de zi pentru adulţi consumatori de droguri au fost furnizate servicii de consiliere psihologică – ședinţe individuale şi de grup, activităţi de dezvoltare educaţională, personală şi socială, orientare socio-profesională; activităţi de petrecere a timpului liber, consiliere medicală, reducere a riscurilor medicale asociate, planificare familială. Astfel, pe parcursul anului 2021, în cadrul acestui program au fost organizate 18 ateliere psihologice la care au participat 9 persoane.
În ceea ce privește cercetarea, evaluarea și informarea în domeniul drogurilor, în anul 2021, evidenţiem: Ancheta de supraveghere comportamentală şi serologică (BSS-Behavioural Surveillance Survey) în rândul consumatorilor de droguri injectabile din Bucureşti, Studiul european online privind drogurile – modele de consum şi Studiul privind consumul de droguri în rândul tinerilor care frecventează medii recreaționale”.
În 2022, Agenţia Naţională Antidrog anunță că „va continua eforturile pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România, prin convenții şi acorduri în domeniul drogurilor și precursorilor sau cele generate de legislația europeană și națională specifică domeniilor aflate în responsabilitate, şi va acorda o atenţie sporită consolidării relaţiei cu societatea civilă, care reprezintă un real partener în lupta împotriva drogurilor”.
Foto: Agenția Națională Antidrog