Ziua Îndrăgostiților: Ciocolata nu e la fel de dulce anul acesta

Date:

  • Prețul argintului a crescut cu doar 3% față de acum doi ani, ceea ce face ca o bijuterie din argint să fie cadoul cel mai avantajos
  • Prețul de referință pentru cele mai comune cadouri de Ziua Îndrăgostiților a crescut cu 23% în ultimii doi ani, mai mult decât inflația generală a prețurilor de consum din UE.
  • Consumatorii ar putea să se gândească mai bine dacă vor friptură la cină deoarece prețul cărnii de vită și de pasăre a crescut cu 46% și, respectiv, 19%.

Poate că dragostea plutește în aer, dar anul acesta, pentru consumatorii din UE, inclusiv din România, dragostea vine cu un preț ridicat, iar inflația pune în pericol posibilitatea de a-și permite sărbătorile romantice. Potrivit Indexului de Ziua Îndrăgostiților(1) realizat de rețeaua de investiții sociale eToro, o bijuterie din argint este cadoul „cel mai avantajos” pe care îl puteți alege, prețurile argintului crescând cu doar 3% față de 2021. Dacă optează pentru aur, consumatorii trebuie să fie pregătiți să plătească un preț cu 13% mai mare față de acum doi ani.

Indicele analizează produsele esențiale de Ziua Îndrăgostiților, precum bijuteriile, bomboanele și o cină care include carne, analizând prețurile mărfurilor: aur, argint, cacao, zahăr, carne de vită și pui. Valoarea cumulată a celor șase produse de bază a crescut cu 23% în ultimii doi ani, mai mult decât creșterea de 16,2% a inflației generale a prețurilor de consum din UE înregistrată în același interval de timp și mai mult decât creșterea de aproape 19% a inflației din România din aceeași perioadă.

Dacă planul este o cină în oraș, acesta va fi cadoul care cântărește cel mai greu asupra portofelelor consumatorilor în comparație cu Valentine’s Day din alți ani, în condițiile în care prețul proxy al proteinelor din carnea de vită și de pui a crescut cu 33% din 2021 încoace, în timp ce producătorii, restaurantele și gospodăriile resimt și ele presiunea facturilor la utilități. Mai puțin dur pentru portofel dar tot cu un cost mai mare, o cutie de ciocolată nu va fi o afacere la fel de bună, cu produse de bază precum cacaua și zahărul al căror preț a crescut în medie cu 29%.

Ben Laidler

Ben Laidler, strategul piețelor globale de la eToro, a comentat: „Veștile proaste continuă să vină pentru consumatorii europeni care se luptă deja cu creșterile dobânzilor și cu creșterea costurilor energiei. Romanticii Europei vor resimți întregul impact al inflației în timpul sărbătorii de Ziua Îndrăgostiților, cu bijuterii, ciocolată și cine în oraș care vor avea un preț mai mare. În ciuda faptului că majorarea prețurilor la mărfurile de Ziua Îndrăgostiților este mai mică decât creșterea de 31% a prețurilor(2) mărfurilor fungibile la nivel general, nu putem spune că „dragostea nu costă nimic”.


  1. eToro Valentine’s Day Index este un indice ponderat simplu al prețurilor la vedere pentru aur, argint, cacao, zahăr, carne de vită și pui. Date colectate la 27.01.2021 și 27.01.2023, de la Refinitiv. Prețurile au fost analizate în USD și convertite în EUR folosind cursul de schimb de închidere la data colectării. Datele complete sunt prezentate mai jos:
Materii prime Preț in 2021 Preț in 2023 % creștere
Aur €/oz 1.526,29 1.729,89 13%
Argint €/oz 20,86 21,50 3%
Cacao €/ton 1.965,68 2.308,62 17%
Zahăr €/lb 12,55 17,51 40%
Carne vită €/lb 0,96 1,40 46%
Carne pui €/kg 0,90 1,08 19%
Valentine’s Day Index 23%

 

(2)Sursă: Indicele Bloomberg Commodity Index, alcătuit din 22 de membri

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Environ: România poate recupera anual peste două tone de metale rare din deșeuri electrice 

România are oportunitatea de a obține anual 2 tone...

INS: Rata de ocupare a populaţiei (15-64 ani) a fost de 63,8% în 2024, în creștere cu 0,8% față de 2023

Conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică, în...

Cea de-a treia ediție a University Leadership Program a reunit la Timișoara 42 de participanți din 7 universități 

În cadrul University Leadership Program 2025 s-au derulat la...

Transportatorii români redeschid o rută istorică

Se redeschid rute istorice de transport rutier între Europa...