Academia de Studii Economice din București a conferit înaltul titlu de doctor honoris causa fostului președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Ceremonia s-a desfășurat în Aula Magna a Palatului ASE, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis.
Laudatio a fost prezentat de președintele Klaus Iohannis, care a spus: „Felicit Academia de Studii Economice din București, care anul acesta împlinește 110 ani de activitate, pentru inițiativa de a acorda titlul de doctor honoris causa domnului președinte Juncker, fost premier al Marelui Ducat de Luxemburg pentru o remarcabilă perioadă de 18 ani consecutivi, fost președinte al Comisiei Europene și, totodată, promotor al unuia dintre cele mai ambițioase obiective europene de stimulare a creșterii economice”.
În expunerea sa, președintele României a subliniat: „Președintele Jean-Claude Juncker este nu doar unul dintre cei mai experimentați oameni de stat europeni, ci și un veritabil susținător și promotor al integrării europene, având un rol aparte în istoria recentă a Uniunii Europene. Prin întreaga sa activitate dedicată idealului Europei Unite, Jean-Claude Juncker este o personalitate politică de calibrul părinților-fondatori ai Uniunii Europene. (…) Planul Juncker a avut un rol-cheie în creșterea și consolidarea competitivității economiei europene. Mare parte din reziliența economică atât de necesară în ultimii ani își are originea și în viziunea promovată prin Planul de investiții pentru Uniunea Europeană.”
Evidențiind repere decisive ale interacțiunii României cu Jean-Claude Juncker, președintele Klaus Iohannis a accentuat că „pe parcursul impresionantei sale cariere, Jean-Claude Juncker ne-a fost alături în cele mai emblematice momente din istoria europeană a României”.
Referitor la contextul geopolitic prezent, președintele României a subliniată că „evoluțiile dramatice declanșate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei au arătat câtă nevoie avem astăzi în Europa de acest răspuns unit şi solidar în fața unui atac fără precedent la valorile noastre, la regulile şi la principiile dreptului internațional.
Astăzi, Europa în care credem se deschide către Est, iar Ucraina și Republica Moldova au devenit state candidate la aderare, pe care le sprijinim puternic. Vorbind despre starea Uniunii, în plenul Parlamentului European, ați spus că «de la est la vest, Europa trebuie să respire cu ambii plămâni». Europa în care credem, pe care țările noastre o susțin şi vor continua să o promoveze, este una a democrației, a respectului şi a cooperării loiale între state și popoare”.
În răspunsul său, Jean-Claude Juncker a evidențiat între altele: „Există aşteptări care nu au fost atinse de către cei care conduc Uniunea Europeană. Eu rămân scandalizat de faptul că România încă nu a aderat la spațiul Schengen. Eu am pledat pentru aderarea României la spaţiul Schengen încă din 2014 când am devenit președintele Comisiei şi nu am încetat să pledez cauza României. (…)
România este un bun exemplu de urmat de către ceilalţi pentru că este o ţară care a ştiut să-şi tragă din apartenenţa europeană toate beneficiile. Nu-mi place să se claseze ţările membre în categorii diferite. (…) România este în liga întâi. Va trebui ca ceilalţi să înţeleagă şi instituţiile europene să respecte România exact aşa cum respectă toate celelalte state membre. (…) Iubesc România. Nu se ştie niciodată de ce iubim pe cineva, este ceva iraţional, dar în cazul României este o dragoste care se bazează pe ceva vizibil – succesul acestei ţări.”
Foto: Administrația Prezidențială