Companiile din IT&C inchiriaza cele mai multe spatii noi de birouri

Date:

Sectorul de IT&C este pe primul loc în topul domeniilor care au închiriat sau au preînchiriat spații noi de birouri anul trecut, potrivit unui studiu de profil, remis, joi, AGERPRES.  Astfel, companiile din sectorul menționat au fost interesate de 51% din totalul suprafeței cuprinse în contractele de închiriere și preînchiriere din 2017. Pe locul doi, la mare distanță ca pondere, cu un total de 16% din piață se află domeniul Finanțe, Bănci și Asigurări.

Totodată, o pondere de 38% din spațiile de birouri din București aflate în lucru și planificate a se da în folosință în 2018 sunt deja pre-închiriate de anul trecut, potrivit analizei companiei de consultanță ESOP l Corfac International.

De asemenea, în 2017, a crescut ponderea contractelor de închiriere, preînchiriere și extindere de spații de birouri noi în totalul pieței, 74% față de 71% în 2016, însumând peste 228.000 mp din totalul de aproximativ 308.000 mp tranzacționați, potrivit sursei amintite.  În 2018, zona centru-vest va avea o mai mare pondere în totalul spațiilor închiriate, în condițiile în care 56% din proiectele cu finalizare în 2018 sunt concentrate în acest perimetru.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

CBRE: Piața industrială și de retail rămân ancore solide pentru investiții și dezvoltare, în 2025

CBRE România confirmă, prin datele sale recente de piață,...

Înrolare 100% online, oferită de Garanti BBVA noilor clienți persoane fizice

Garanti BBVA anunță că oferă „clienților noi, persoane fizice,...

ENERGY CEO FORUM & AWARDS GALA –2025 – 13 mai | InterContinental Athénée Palace Bucharest, Sala Le Diplomate

THE DIPLOMAT – BUCHAREST organizează cea de-a 14-a ediție...

Certificarea locomotivei electrice de 6000 kW, modernizată cu fonduri din PNRR

Compania RELOC Craiova, membră a GRAMPET Group, anunță „obținerea...