Economia națională în scădere, DAR la împrumuturi campioni

Date:


de Bogdan Petre,
membru al Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES)

În condițiile în care actualii guvernanți ne transmit ca economia țării este pe un trend ascendent, ca investitorii străini așteaptă să-și golească conturile în investiții strategice pe teritoriul țării noastre, că România are creștere economică mai mare decât Germania, că economia națională este motorul economiei Uniunii Europene, că vom face investiții în cercetare și inovare etc… realitatea este că ne împrumutăm de oriunde, oricât pentru a acoperii găurile făcute de foștii și actualii guvernanți, pentru salarii, pensii și mai ales pentru a acoperii dobânzile împrumuturilor din trecut, scadente lună de lună.

Să fie foarte clar, România astăzi se împrumută cu „dobândă” pentru a acoperii alte „dobânzi” la cele mai mari costuri din Uniunea Europeană… am sărit de 850 miliarde lei datorie, reprezentând aproximativ 52,4% din PIB.

Până la sfârșitul anului sărim de 1.200 de miliarde lei, în ritmul amețitor în care ne împrumutăm, am ajuns la 37 de miliarde lei pe lună, media în ultima perioadă, câteodată avem impresia ca participăm la vreun campionat mondial, „cine se împrumută mai mult, la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană”.

Evoluția datoriei în ultimii ani a luat avânt în anul 2019 când datoria publică era de 373,53 miliarde lei, a urcat la 499,64 miliarde lei la final de 2020, la 577,26 miliarde lei la final de 2021, la 665,55 miliarde lei la final de 2022 și la 782,17 miliarde lei la final de 2023.

Prin urmare, fiecare dintre noi a intrat în 2024 cu o datorie – făcută de stat – de 8.815 euro.

Iar ritmul împrumuturilor a fost amețitor – aproape 48.000 de euro pe minut în fiecare zi din 2023.

Avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană,

Accesam cele mai scumpe împrumuturi din Uniunea Europeană…

Analfabetismul economic al actualilor guvernanți o să pună pe butuci România cu toate măsurile fiscale luate hei-rupist în detrimentul propriilor cetățeni.

Atenție mare: vom transfera generațiilor viitoare, atât creditul inițial care va rămâne intact, dar și dobânzile acumulate în timp și tot așa mai departe, dobânzi la dobânzi, la dobânzi… anul acesta vom plăti peste 10 miliarde euro numai dobânzi.

Noi facem o greșeală foarte mare, ne raportăm la datoriile altor țări din Uniunea Europeană cum ar fi: Italia, Franța, Spania și spunem ca acestea au datoria mult mai mare decât noi, DAR acolo banii sunt aruncați în investiții, la noi nu se duce mai nimic în investiții… infrastructura rutieră, feroviară, spitale, în cercetare și inovare… suntem total dependenți de fondurile europene pentru investiții, DAR și aici avem alte probleme, antreprenorii români deși fac toată munca, ei îndeplinesc doar calitatea de a fi „harnici”, lucrând pe prețuri mici la limita supraviețuirii, nu se pune problema de dezvoltare și investiții pentru ai noștri antrenori, costurile de finanțare fiind peste măsură de mari în situația actuală.

Să fim foarte atenți și la faptul ca Guvernul trebuie să facă „abracadabra” 1 miliard de euro pentru 853 de proiecte locale finanțate din fonduri europene aferent exercițiului anilor 2014-2020, rămase nefinalizate.

Dacă vorbim de deficitul bugetar, anul acesta a prins viteză maximă din primul trimestru, raportându-ne la comunicatul celor de la Ministerul Finanțelor prin care ne transmit ca ANAF a colectat în primul trimestru peste ceea ce și-au propus… suntem în filmele hollywoodiene… acea raportare este departe de realitatea din teren.

Modificările fiscale au avut efecte catastrofale și este abia începutul dezastrului, ne întrebăm cu toții, cum este posibil să ai încasări mai mari la bugetul de stat când cifrele de afaceri pe anumite sectoare au scăzut și cu 30-40%, în trimestrul 1 al anului 2024.

Nu jucați la pariuri pe comunicatele oficiale în perioada asta, au cotă foarte mica, par sigure, DAR pot aparea surprize mari în următoarea perioadă.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...