45.000 EUR – cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie

Date:

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut, în baza unei asigurări de călătorie de către o companie Membră UNSAR, a fost de 45.000 EUR. Această sumă a fost acordată unui turist pentru acoperirea cheltuielilor medicale necesare restabilirii stării sale de sănătate. 

Din păcate, cifrele ne arată că acesta nu este un caz izolat. Spre exemplu, primele 5 cele mai mari despăgubiri achitate în baza acestui tip de asigurare depășesc, cumulat, 207.000 EUR.

„Odată cu venirea verii, ne gândim cu toții la momentele de relaxare pe care le vom petrece alături de cei dragi. Însă, chiar și în vacanță putem avea parte de situații mai puțin plăcute, care ne pot afecta serios bugetul. De aceea, recomandăm tuturor să se informeze și să aleagă soluția potrivită pentru o vacanță fără griji – asigurarea de călătorie”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Deloc întâmplător, observăm interesul în creștere al românilor cu privire la aceste asigurări. Astfel, conform celei mai noi cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea UNSAR, 40% dintre respondenți declară că sunt mai interesați de acest tip de asigurare, în creștere cu 14 p.p. față de anul trecut. 

Pe scurt: o asigurare de călătorie reprezintă o plasă de siguranță financiară pentru foarte mulți dintre noi, preluând cheltuielile medicale ocazionate de o îmbolnăvire sau de un accident petrecut în timpul vacanței. De asemenea, se pot acoperi și costurile cauzate de pierderea sau întârzierea bagajelor, pierderea documentelor, întreruperea și/sau anularea călătoriei, prejudiciile cauzate terțelor persoane, asistența rutieră etc.

„O asigurare potrivită specificului călătoriei noastre poate răspunde tuturor acestor provocări și ne poate oferi sprijinul financiar necesar – atunci când apar situații neprevăzute”, a declarat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...