Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov anunță că, potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici din județ, are înregistrate în evidențele proprii 1219 locuri de muncă vacante, dintre care: 22 pentru persoanele cu studii superioare, 558 pentru persoanele cu studii medii, 99 pentru muncitori calificați, 540 pentru muncitori necalificați.
AJOFM Ilfov precizează că, printre ocupațiile ofertei se numără: director vânzări, manager achiziții, inginer mecanic, specialist resurse umane, asistent medical de farmacie, agent de vânzări, agent comercial, funcționar administrativ, gestionar depozit, îngrijitor clădiri, lucrător comercial, casier, servant pompier, agent de securitate, măcelar, controlor calitate, șofer de autoturisme și camionete, stivuitorist, femeie de serviciu, muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide, încărcător-descărcător, manipulant mărfuri, lucrător bucătărie, paznic.
AJOFM Ilfov subliniază că „toate locurile de muncă vacante, condițiile de angajare, valabilitatea ofertei și informațiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obține la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov din București, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, la telefon (021)332.37.08/123, pe site-ul ANOFM https://www.anofm.ro/ sau la punctele de lucru ale AJOFM Ilfov”.