Firma de avocatură PeliPartners anunță o serie de promovări în cadrul echipei: patru avocate au fost promovate în poziția de parteneri, iar două au devenit managing associate.
Francisc Peli, managing partner: „Această decizie vine după un an marcat de eforturi susținute și rezultate notabile și reflectă valorile fundamentale ale companiei: profesionalismul, excelența și munca în echipă. În același timp, este modul nostru de a arăta că apreciem nu doar talentul, ci și loialitatea și anii petrecuți alături de noi, răsplătind contribuția fiecăruia la succesul nostru comun.”
PeliPartners anunță că devin parteneri: Mădălina Fildan-Răileanu, cu peste 25 de ani de experiență în dreptul afacerilor, în domenii precum energie și resurse naturale, imobiliare, precum și fuziuni și achiziții, Ana Atanasiu, specialistă în litigii comerciale și protecția acționarilor, cu un doctorat în drept comercial, implicată activ în arbitraj, mediere și reglementare corporativă, Oana Bucșa, cu o expertiză vastă în dreptul concurenței și comercial, specializată în investigații de concurență, controlul fuziunilor și conformitate, precum și în aspecte legate de protecția datelor, și Alexandra Ioniță, cu o experiență de semnificativă în tranzacții de investiții imobiliare, dezvoltare, construcții și aspecte comerciale.
Noile managing associates sunt: Denisa Frîncu, recunoscută pentru contribuția sa la proiecte imobiliare și comerciale, implicată în negocierea de contracte complexe, și Delia Lepădatu, care este specializată în domeniul finanțe & bănci, fiind parte în succesul proiectelor de finanțare, restructurare și insolvență”.
PeliPartners subliniază că promovările recente „reflectă preocuparea constantă a firmei pentru creșterea profesională a membrilor echipei și pentru recunoașterea contribuțiilor lor valoroase. Prin această abordare, PeliPartners își consolidează reputația de partener de încredere în domeniul juridic, demonstrând că succesul său se bazează pe oameni și pe colaborare”.
PeliPartners reamintește că „are o echipă specializată în proiecte complexe care solicită abordări inovative. Avocații PeliPartners au fost implicați în unele dintre cele mai importante tranzacții de pe piața românească din ultimii 20 de ani. Echipa adună o bogată experiență în domenii variate, care includ fuziuni și achiziții, finanțări, concurență, infrastructură și concesiuni, energie, drept imobiliar și drept societar. Mai multe detalii despre PeliPartners se pot găsi pe https://pelipartners.com/”.