IMM România prezintă poziția proprie cu privire la cererea Comisiei Europene, care solicita României să se asigure că firmele sunt plătite la timp de către autoritățile publice:
„În contextul emiterii avizului Comisiei Europene din 12.02.2025, prin care se solicită României să se asigure că întreprinderile sunt plătite la timp de către autoritățile publice pentru medicamentele furnizate pacienților în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate, IMM România susține aplicarea corectă a Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contractele încheiate între profesioniști și autoritățile contractante, care transpune dispozițiile Directivei 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale in sensul respectării termenelor de plată de 30 de zile sau 60 de zile (pentru domeniul sănătății) în care autoritățile publice au obligația de a efectua plăți către agenții economici privați.
În practică, decontările serviciilor medicale și produselor farmaceutice înregistrează întârzieri de peste 30-45 zile, încălcându-se astfel dispozițiile legii și neaplicându-se dobânzile penalizatoare reglementate de aceasta, farmaciile plătind penalități pentru întârziere către furnizori și confruntându-se cu sistarea livrărilor de medicamente.
IMM România solicită tuturor autorităților contractante și instituțiilor publice să-și execute obligațiile de plată din contractele încheiate cu agenții economici privați, respectând termenul de 30 de zile sau 60 de zile pentru domeniul sănătății și pentru entitățile publice care furnizează servicii medicale de sănătate.
Întârzierea executării obligațiilor de plată din partea instituțiilor publice către furnizorii de produse și prestatorii de servicii are ca efect lipsa lichidităților, în special pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici, conducând la blocaje financiare pe întregul lanț de distribuție sau prestare servicii, lipsa fondurilor pentru plata salariilor și, în final, la falimentul societăților.”