Târg de oferte educaționale în instituții de învățământ din străinătate

Date:

World Education Fair (WEF), târgul de oferte educaționale organizat de compania de consultanță educațională IntegralEdu, își desfășoară o nouă ediție după programul: 28 februarie, la Cluj-Napoca (Grand Hotel Napoca); 1 martie, la București (Radisson Blu Hotel). Participă 45 de instituții de învățământ (universități și licee de prestigiu mondial) din 11 țări.

În avanpremieră, Alexandra Bădescu, Deputy General Manager IntegralEdu, se referă la tendințele actuale în oferta și orientarea pentru carieră: „Situația socio-economică de după Brexit și limitările legislative din Olanda au determinat o reorientare către alte țări europene, cum ar fi Spania, Belgia, Italia, Germania, Franța, Irlanda și America, care vin cu o diversificare a portofoliului de programe de studiu în limba engleză. Această diversificare a destinațiilor oferă tinerilor mai multe opțiuni adaptate atât intereselor academice, cât și constrângerilor financiare. Dinamica sistemului educațional se schimbă foarte rapid în ultima perioadă – unele programe în limba engleză se închid, altele se deschid. La fel se întâmplă și în ceea ce privește bursele. Devine din ce în ce mai dificil pentru tinerii români și familiile lor să realizeze o cercetare completă, iar aici intervin consultanții noștri specializați și târgul World Education Fair.

Mentalitatea tinerilor se schimbă: nu mai aleg universitățile doar pe baza prestigiului, ci în funcție de oportunitățile concrete de carieră și dezvoltare profesională. Astfel, instituțiile cu parteneriate solide în industrii, care integrează programe de internship și studii aplicate, devin opțiunea principală. De exemplu, observăm un interes crescut pentru programe precum Luxury Marketing și Luxury Fashion, ceea ce arată că ultimele generații Z fac deja tranziția către universități axate pe aplicabilitate și abilități specializate, trăsături definitorii ale generației Alpha.”

Topul domeniilor de interes academic pentru tinerii români rămâne neschimbat și anul acesta. Astfel, cele mai multe aplicații sunt în domeniul Computer Science, urmat de Engineering și Economics & Business. Pe locul patru se situează Arts & Design, urmat de Psychology și Architecture.

În general, „interesul tinerilor pentru studii în străinătate este din ce în ce mai ridicat, de la an la an”, observă Alexandra Bădescu, explicând tendințele actuale: „În calitate de consultanți educaționali, am înregistrat o creștere de 10% a elevilor consiliați pentru studii în străinătate de scurtă și lungă durată. Mai mult, familiile încep să aibă o abordare profesionalizată a procesului de admitere, în sensul că, pe lângă apelarea la consultanții educaționali, le aplică copiilor teste de orientare profesională încă din clasele a IX-a și a X-a și participă la workshop-uri pentru pregătirea emoțională și academică. Părinții realizează cât de important este pentru copii să studieze programul pentru care au abilități și înclinație reală. Pentru că, degeaba studiază în străinătate un domeniu pe care nu și-l doresc, riscul de ratare și de reconversie profesională ulterioară fiind foarte crescut în aceste cazuri. La care se adaugă și impactul financiar, emoțional sau social.” 

La nivel de învățământ liceal și în privința taberelor educaționale din Europa, America de Nord și Asia, Raluca Niculae, manager al departamentului Tabere și Licee, semnalează: „Interesul pentru tabere educaționale este în continuă creștere, iar vârsta minimă a participanților a scăzut comparativ cu anii anteriori. Elevii participă la tabere de grup (cu însoțitor) începând cu școala primară și aleg să studieze limbi străine sau să aprofundeze anumite materii. Observăm cum tinerii din generația Alpha își conturează interesele încă de la vârste fragede. Ei aleg să învețe prin experiențe practice și se pregătesc deja pentru cariere specializate.  Acest trend se reflectă în creșterea solicitărilor pentru tabere cu profil academic precum: inginerie, arhitectură, computer science & AI, medicină, business, drept, psihologie etc. sau vocațional, precum: fotbal, echitație, fashion, actorie sau artă culinară.” 

Consultații Integral Edu fac observația că „din ce în ce mai mulți adolescenți, care se apropie de momentul admiterii la facultate, preferă taberele academice organizate în campusurile universităților de top din Europa precum: UCL, Imperial College, Oxford University, Cambridge University, EU Business School dar și din America de nord și Asia (Columbia University, Berkeley, University of Toronto, National University of Singapore etc). Cursanții intră în contact direct cu mediul în care vor studia în viitor, se pregătesc cu specialiști din industrie și dobândesc certificate de absolvire și credite utile pentru aplicația la facultate (de ex. UCAS points, calificare CPD – Leadership certificate, certificate lingvistice etc). 

În aprilie 2025, va avea loc a doua sesiune de training la instituțiile Uniunii Europene pentru liceenii români, ca urmare a interesului înregistrat anul trecut”. Raluca Niculae: „Programul de o săptămână la Bruxelles le permite participanților să dobândească o înțelegere aprofundată a politicilor publice și a modului de operare al instituțiilor europene, prin implicarea într-o serie de activități, ateliere interactive și sesiuni de discuții, care includ prezentări detaliate ale structurilor și funcțiilor instituțiilor europene.”

Piața de profil arată că „SUA este o destinație de studiu ofertantă și pentru programele academice de vară organizate în campusurile universitare din New York, Miami, Los Angeles, Boston etc., iar cererile au crescut odată cu posibilitatea de solicitare online a autorizației de călătorie în SUA prin Sistemul electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA).

Pe de altă parte, se menține interesul pentru traseele culturale și de studiu în Asia, ce cuprind programe precum „Build your own Business” în cadrul National University of Singapore și vizitarea mai multor țări (de ex. Singapore și Malaysia) sau a mai multor orașe (de ex. Tokyo, Kyoto, Osaka și Nara din Japonia sau Seoul și Busan din Coreea de Sud)”. 

IntegralEdu este caracterizat drept „cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 30 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...