de Barry Eichengreen, Profesor de economie și științe politice la Universitatea din California, Berkeley
The New York Times este renumit pentru faptul că pregătește necrologuri pentru personalități marcante cu mult înainte de moartea acestora. Acum, când administrația președintelui Joe Biden s-a sfârșit, este momentul potrivit pentru un elogiu privind realizările, eșecurile și oportunitățile economice ratate ale acesteia.
realizările administrației sunt evidente, cel puțin pentru un analist obiectiv – chiar dacă nu și pentru alegătorul mediu, după cum se pare. În cei patru ani ai lui Biden, SUA au depășit practic toate celelalte economii avansate în ceea ce privește creșterea producției, ocuparea forței de muncă și productivitatea. În ciuda faptului că a moștenit o rată a șomajului de 6,3% în ianuarie 2021 și un nivel ridicat de incertitudine cauzată de pandemie, administrația a reușit să reducă șomajul la doar 4% în primele
12 luni, menținându-l la acest nivel pe tot parcursul mandatului lui Biden.
Creșterea ocupării forței de muncă în rândul muncitorilor de culoare a fost deosebit de impresionantă. Rata șomajului în rândul afro-americanilor a scăzut sub 6%, o reducere semnificativă față de media de 10% din primele două decenii ale secolului XXI.
Desigur, Biden a moștenit și o economie afectată de pandemie, ceea ce a creat un context favorabil pentru revenirea producției și a ocupării forței de muncă. Însă experiența crizei financiare globale și a recesiunii din 2007-2010 a arătat că simpla existență a unei economii slăbite nu garantează automat o redresare rapidă și susținută. Oficialii administrației Biden au învățat această lecție. Prin stimularea cererii, masivul pachet de măsuri macroeconomice – American Rescue Plan, Infrastructure Investment and Jobs Act, Inflation Reduction Act (IRA) și CHIPS and Science Act – a făcut o diferență esențială.
Privind retrospectiv, mulți vor argumenta că aceste măsuri au avut un impact prea puternic. Ele au generat o explozie inflaționistă, care a fost un factor major în înfrângerea electorală a succesoarei desemnate de Biden, vicepreședinta Kamala Harris. Deși Rezerva Federală a reușit să țină sub control această inflație postpandemie relativ repede, creșterea prețurilor la carburanți și alimente a provocat neliniște în rândul consumatorilor și a oferit un argument electoral eficient pentru Donald Trump.
Dacă cheltuielile publice din perioada pandemiei ar fi fost reduse mai rapid, inflația ar fi fost mai scăzută, dar redresarea economică ar fi fost mai lentă. Pe ansamblu, nu este clar dacă percepția consumatorilor și muncitorilor s-ar fi îmbunătățit sau dacă perspectivele electorale ale democraților ar fi fost mai favorabile.
Un alt cost al stimulentelor economice ale administrației Biden a fost creșterea datoriei guvernamentale. Totuși, este important să nu exagerăm gravitatea problemei. Datoria publică raportată la PIB a crescut de la 94% în 2021 la 100% în 2024. Unii vor considera această creștere modestă, alții alarmantă. În orice caz, ea nu semnalează o criză iminentă a datoriei. Modelele economice convenționale sugerează că o astfel de creștere a datoriei ar putea duce la o creștere a ratei reale a dobânzii cu cel mult un sfert de punct procentual – departe de a fi un dezastru pentru costurile de finanțare a datoriei.
Desigur, este regretabil că nici democrații, nici republicanii nu par dispuși să abordeze frontal problema deficitului bugetar cronic. Iar promisiunea lui Trump de reduceri masive de taxe implică deficite și datorii și mai mari. Cu toate acestea, Statele Unite mai au câțiva ani la dispoziție înainte ca această problemă să devină acută. Titlurile de stat americane sunt încă considerate active sigure. Este posibil ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, unele dintre aceste titluri să fie reevaluate ca nesigure, dar piețele financiare nu vor forța această problemă în 2025.
În ceea ce privește politicile industriale ale lui Biden, Departamentul Comerțului este pe cale să aloce 53 de miliarde de dolari până la sfârșitul lui 2024 pentru investiții private în sectorul semiconductorilor. Companiile, profitând de alte stimulente, au promis investiții de aproape
400 de miliarde de dolari în acest sector. Administrația în funcție anticipează că aceste investiții vor genera 115.000 de noi locuri de muncă în construcții și producție.
Cu toate acestea, rămâne incert dacă firme aflate în dificultate, precum Intel, pot concura cu giganți precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) și Samsung, chiar și cu ajutorul acestor subvenții. Întreprinderile străine care doresc să se instaleze în SUA se plâng de costurile ridicate de construcție și de lipsa muncitorilor bine pregătiți și disciplinați. În plus, birocrația federală are un istoric mixt în alegerea câștigătorilor. Vă mai amintiți de Solyndra, compania producătoare de panouri solare sprijinită de administrația Obama și care a eșuat? (Pentru a fi corecți, administrația Obama a sprijinit și Tesla lui Elon Musk, deși cota de piață a Tesla în SUA este în scădere.)
De fapt, obiectivul principal al CHIPS Act nu a fost creșterea productivității sau crearea de locuri de muncă bine plătite. Scopul central a fost geopolitic: reducerea dependenței SUA de China – și de Taiwan, asupra căruia China planează amenințător – pentru componentele tehnologice esențiale. Dacă subvențiile CHIPS Act nu vor avea succes, vor urma altele. Obiectivul final nu este creșterea economică, ci securitatea națională, chiar dacă aceasta vine cu un cost economic semnificativ.
În domeniul mediului, bilanțul lui Biden este mixt. A emis ordine executive pentru protejarea terenurilor publice și întărirea aplicării legilor de mediu, însă nu a reușit să adopte un „Green New Deal” prin Congres.
În ceea ce privește comerțul, Biden a menținut tarifele impuse de Trump asupra importurilor din China și chiar a anunțat noi tarife în 2024.
În final, politica sa privind imigrația a fost inconsecventă, oscilând între măsuri liberale și restrictive, ceea ce a nemulțumit atât susținătorii, cât și opozanții imigrației.
Acesta este bilanțul economic al lui Biden. Moștenirea sa politică este mai simplu de rezumat: lasă în urmă un haos. Dacă s-ar fi retras mai devreme din cursa prezidențială, succesorul său ar fi avut șanse mai mari să mențină multe dintre inițiativele sale economice. Acum, vom vedea câte dintre aceste politici – dacă va supraviețui vreuna – vor rezista sub Trump și J.D. Vance.
