de Karel KOMÁREK, Fondatorul grupului de investiții KKCG
Devastările războiului nu sunt niciodată limitate doar la câmpul de luptă. Costurile sunt suportate de întreaga societate, iar atunci când bombele distrug monumente, opere de artă și arhive de neînlocuit, pierderile nu se măsoară doar în vieți și bunuri, ci și în termeni istorici mai largi.
Identitatea, memoria și patrimoniul cultural sunt cele care susțin o societate în cele mai întunecate momente, iar distrugerea lor erodează însăși civilizația. În același timp, profanarea sau pierderea obiectelor considerate sacre de o cultură poate alimenta noi cicluri de resentimente, disperare și violență.
Legătura dintre conservarea patrimoniului cultural și pace este unul dintre motivele pentru care guvernele din întreaga lume s-au reunit în 1954 pentru a adopta Convenția de la Haga privind protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat. Aceasta obligă toate părțile să identifice siturile și obiectele de patrimoniu cultural, să ia măsuri pentru protejarea lor și să sprijine aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea convenției. Cu toate acestea, în ciuda acestor angajamente formale, pierderea patrimoniului cultural în zonele de conflict rămâne o problemă urgentă.
Protejarea patrimoniului cultural nu este un obiectiv de importanță secundară, care ar trebui abordat doar după ce toate celelalte necesități de război au fost satisfăcute. De multe ori, distrugerea comorilor de neprețuit face parte din strategia agresorului.
În urmă cu un deceniu, când gruparea Statul Islamic ocupa teritorii și comitea atrocități în masă în Siria și Irak, „curățarea culturală” era o componentă centrală a activităților sale. După cum au subliniat în martie 2015 directorul general al UNESCO, Irina Bokova, și Abdulaziz Othman Altwaijri, reprezentant al Organizației Islamice pentru Educație, Știință și Cultură, distrugerea de către ISIS a orașului antic Hatra, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost motivată direct de strategia sa de propagandă.
Aceeași problemă a devenit din nou actuală în Ucraina, unde forțele ruse au vizat, avariat sau distrus, începând din februarie 2022, cel puțin 451 de situri culturale – inclusiv biblioteci, muzee și lăcașuri de cult – fiecare dintre acestea fiind parte integrantă a identității naționale ucrainene și a sentimentului de apartenență al ucrainenilor.
Președintele rus, Vladimir Putin, și-a lansat invazia pe scară largă sub pretextul (fals) că Ucraina nu este o țară reală și, prin urmare, ar trebui absorbită de Rusia. După cum declara în 2020 fostul arhitect al politicii lui Putin privind Ucraina, „Nu există Ucraina. Există doar un fel de boală mintală numită ucrainism. Un entuziasm absurd pentru etnografie, dus la extrem. … [Ucraina este] o harababură în loc de stat. … Dar nu există o națiune. Există doar o broșură, «Așa-numita Ucraină», dar Ucraina nu există”.
Putin a reluat acest argument în eseul său pseudoistoric din 2021, „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”. În realitate, Kievska Rus a fost o putere în regiune cu secole înainte ca Moscova să apară ca stat de sine stătător.
Având în vedere că bugetele guvernelor și ONG-urilor sunt deja suprasolicitate pentru a oferi Ucrainei ajutor umanitar și militar esențial, cei care lucrează pentru protejarea și conservarea patrimoniului cultural au fost nevoiți să fie inovatori. Parteneriatele public-private sunt cruciale, deoarece guvernele singure nu pot finanța sau mobiliza expertiza necesară pentru a proteja bunurile culturale aflate în pericol. Colaborând cu organizații private, instituții locale și ONG-uri internaționale, noile parteneriate pot crea rețele puternice pentru a acoperi acest gol. Aceste eforturi nu ar trebui văzute doar ca un omagiu adus strămoșilor noștri, ci și ca investiții în viitorul nostru.
Aceasta a fost ideea din spatele inițiativei Ark for Ukraine, un proiect cu sediul în Cehia, sprijinit prin investiții guvernamentale și filantropice și expertiză din diverse sectoare. Ark trimite vehicule speciale în zona de război din Ucraina pentru a salva opere de artă prețioase, cărți, documente și materiale arhivistice, pentru a digitaliza documente importante și pentru a scana în 3D obiecte imobile, cum ar fi frescele.
Prin această activitate, Ark ar putea deveni un nou model global pentru conservarea patrimoniului cultural în secolul XXI. Structura sa public-privată are deja un istoric bine stabilit. De exemplu, colaborările dintre companiile farmaceutice, guverne și ONG-uri au accelerat răspunsul la pandemia de COVID-19 și au îmbunătățit semnificativ distribuția vaccinurilor în regiunile defavorizate. În mod similar, parteneriatele public-private au contribuit la protejarea zonelor cu biodiversitate bogată, precum Amazonia braziliană, împotriva defrișărilor.
În fiecare dintre aceste cazuri, colaborarea dintre corporații, guverne, ONG-uri și filantropi a avut rezultate mai mari decât suma părților sale – și mai mult decât ar fi putut realiza oricare dintre aceste sectoare de unul singur. Acum este momentul să aplicăm acest model și în domeniul conservării culturale.
În vremuri de război, protejarea culturii nu este un lux; este esențială pentru păstrarea identității unui popor și a speranței sale de recuperare. Atacurile asupra siturilor culturale sunt acte de ștergere culturală, motivate de aceleași intenții eliminatorii care stau și la baza genocidului. Din păcate, distrugerea culturală a fost dintotdeauna o strategie de război și cucerire și continuă să fie una și în epoca modernă. Scopul este de a slăbi voința unui popor și de a-l împinge în disperare.
Așadar, protejarea culturii în zonele de conflict nu ar trebui tratată ca un aspect secundar, ci ca o componentă centrală a oricărui răspuns umanitar. Pentru a fi cu adevărat eficiente, eforturile de conservare culturală trebuie susținute printr-un angajament global reînnoit, de tipul celui consacrat în convenția din 1954, deoarece patrimoniul cultural nu este doar un bun național; el face parte din povestea noastră umană comună.
Prin consolidarea rezilienței în domeniul culturii, putem începe să construim un viitor în care toate culturile sunt respectate și protejate așa cum merită. Nerespectarea acestui obiectiv nu va face decât să întărească motivațiile viitorilor imperialiști care, asemenea lui Putin, se gândesc să pornească propriile războaie de ștergere culturală și națională.
Protejând identitatea culturală, protejăm însăși civilizația. Trebuie să facem acest lucru nu ca pe un gest nobil, ci ca pe o datorie față de generațiile viitoare. Când cultura și patrimoniul unui popor sunt protejate, drumul către pace și recuperare devine mai lin.
