de Vera Songwe, Consilier senior la Institutul de Stabilitate Financiară al Băncii pentru Decontări Internaționale și
Guido Schmidt-Traub, Fost director executiv al Rețelei de Soluții pentru Dezvoltare Durabilă a ONU
Un raport recent al Grupului Independent de Experți în Datorii, Natură și Climă arată că multe dintre cele 144 de economii în curs de dezvoltare din lume se află pe o traiectorie fiscală nesustenabilă. În medie, aceste țări cheltuiesc 41,5% din veniturile lor bugetare – sau 8,4% din PIB – pentru serviciul datoriei, limitându-le sever capacitatea de a investi în educație, sănătate, infrastructură și inovare, esențiale pentru creșterea economică.
fără creștere economică și mai mare flexibilitate fiscală, rambursarea datoriilor suverane devine imposibilă. În consecință, țările în curs de dezvoltare necesită urgent o injecție masivă de capital accesibil și, în unele cazuri, reducerea datoriei de la creditorii internaționali și domestici.
Criza datoriilor din lumea în curs de dezvoltare este agravată de doi factori conecşi. Primul este schimbarea climatică: temperaturile globale au crescut deja cu 1,2° Celsius și se preconizează că vor crește cu încă 0,2-0,3°C pe deceniu. Această „datorie climatică” impune un cost enorm, cu daune în țările vulnerabile – estimate în prezent la aproximativ 20% din PIB – care le blochează dezvoltarea economică. În ultimele luni, inundații record au lovit Spania, Nepalul și părți ale Africii de Vest, incendii fără precedent au devastat Canada, Brazilia și Bolivia, iar uraganele Helene și Milton au lovit Caraibe, America Centrală și sud-estul Statelor Unite. În Ciad, ploile torențiale au dus la inundații extinse, afectând 1,9 milioane de oameni de la sfârșitul lunii iulie.
La fel de urgentă, deși mai puțin înțeleasă, este criza naturii. Ecosistemele naturale acționează ca o barieră crucială împotriva schimbărilor climatice, absorbind jumătate din dioxidul de carbon produs de activitatea umană. Dar defrișările și schimbările în utilizarea terenurilor erodează apărările naturale ale planetei, cu majoritatea pădurilor lumii – inclusiv Amazonul – emițând acum mai mult CO2 decât absorb, accelerând astfel criza climatică în loc să o atenueze.
Ecosistemele naturale generează, de asemenea, jumătate din precipitațiile necesare pentru agricultură și supraviețuirea umană, restul fiind furnizat de nori formați de oceane. Dar defrișările din Amazon și Queensland amenință deja agricultura în regiuni precum Cerrado și estul Australiei. Situația din Africa este la fel de sumbră: Nigeria, care are cea mai mare rată de defrișare din lume, a pierdut mai mult de jumătate din pădurile sale rămase în ultimii cinci ani din cauza tăierilor, agriculturii de subzistență și colectării de lemne de foc.
Această „datorie a naturii” continuă să crească într-un ritm alarmant, cu 7 trilioane de dolari vărsându-se anual în industriile care conduc defrișarea, pescuitul excesiv și alte practici distructive. În contrast, în 2022, proiectele bazate pe natură au primit doar 200 de miliarde de dolari.
Împreună, aceste forțe au creat o criză triplă a datoriilor care amenință stabilitatea economică și politică a celor mai sărace țări din lume. Zicala celebră a lui Ernest Hemingway despre modul în care cineva ajunge falit – „gradual, apoi brusc” – se aplică și economiilor în curs de dezvoltare: dacă nu își reduc povara datoriei, nu pot investi în reziliența climatică și restaurarea mediului. Și fără a reduce pierderea naturii și emisiile de gaze cu efect de seră, lumea riscă să depășească puncte critice care vor agrava criza datoriei climatice, cu consecințe macroeconomice severe.
Având în vedere miza, comunitatea internațională trebuie să se unească sub Cadrul Comun al G20 pentru a facilita un acord global de investiții care promovează creșterea durabilă prin furnizarea de finanțare pe termen lung la prețuri accesibile țărilor în curs de dezvoltare și, acolo unde este necesar, restructurarea rapidă a datoriei.
Realizarea acestui obiectiv necesită o conducere decisivă. G20 trebuie să își demonstreze angajamentul față de responsabilitatea fiscală prin adoptarea unor obiective robuste de reducere a emisiilor care stimulează creșterea globală fără a declanșa un alt val inflaționist. Deși majoritatea țărilor G20 au îmbrățișat decarbonizarea și creșterea verde ca mijloace de dezvoltare economică, trebuie să împărtășească, de asemenea, tehnologia și expertiza cu economiile cu venituri mici. Țările cu datorii mari, copleșite de costurile ridicate de împrumut, nu pot atinge neutralitatea carbonului fără mecanisme financiare inovatoare, finanțare bazată pe granturi și suport tehnic.
Din păcate, reuniunile anuale de anul acesta ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, împreună cu Conferința ONU pentru Biodiversitate din octombrie din Columbia, au arătat că liderii globali și instituțiile financiare nu sunt încă pregătiți să investească în soluții climatice la scara necesară. Acest lucru este surprinzător, având în vedere că investițiile în reziliența climatică și a mediului aduc randamente economice ridicate. Agențiile de rating de credit au retrogradat deja mai multe state insulare mici și alte țări vulnerabile la climă, ceea ce a dus la creșterea costurilor de împrumut și potențial la capturarea lor într-un ciclu vicios de instabilitate financiară și de mediu. Aceste țări nu au nevoie doar de un ajutor temporar pentru a se menține pe linia de plutire; au nevoie de resurse pentru a le ajuta să atingă o creștere durabilă.
În plus față de constrângerile fiscale impuse de criza datoriilor actuale, două bariere cheie în calea acțiunii climatice globale ies în evidență. În primul rând, cadrele macroeconomice – inclusiv Analiza Sustenabilității Datoriilor (DSA) a FMI – încă nu recunosc investițiile în reziliența climatică ca fiind productive. Deși FMI a început să abordeze această problemă în revizuirea DSA, procesul rămâne lent și excesiv de complex.
Pentru a avansa dezvoltarea durabilă, FMI și Banca Mondială trebuie să adopte recomandările grupului independent de experți și să încorporeze efectele șocurilor climatice imediate și riscurilor de mediu pe termen lung în proiecțiile lor macroeconomice și fiscale de bază. Ar trebui să ia în considerare și economiile de costuri și stabilitatea economică îmbunătățită implicate de finanțarea anticipatorie a dezastrelor, investițiile în consolidarea rezilienței și soluțiile de asigurare.
A doua barieră, mai politică, în calea acțiunii climatice eficiente este lipsa sprijinului internațional pentru guvernele țărilor în curs de dezvoltare care doresc să investească în reziliența climatică. Acest lucru alimentează cinismul față de țările bogate, ale căror promisiuni repetate de a furniza finanțare climatică rămân în mare parte neîmplinite. În consecință, țările în curs de dezvoltare se găsesc într-o capcană dublă: fără ajutor imediat, nu pot scăpa de capcana datoriei climatice; și fără finanțarea necesară, luptă să elaboreze strategii credibile de investiții, reducându-și astfel șansele de a primi finanțare concesională de care au nevoie urgentă.
Deși revizuirea continuă a finanțării climatice de către G20 este un prim pas promițător, este nevoie de mult mai mult. Mobilizarea celor 1 trilion de dolari în finanțare externă propusă de Grupul Independent de Experți de Nivel Înalt pentru Finanțarea Climatică necesită o revizuire sistemică care include creșterea împrumuturilor băncilor multilaterale de dezvoltare, furnizarea unui suplimentar de 100 de miliarde de dolari Asociației Internaționale de Dezvoltare și încurajarea unei cooperări mai mari între guverne, sectorul privat și organizațiile filantropice.
Anul viitor oferă țărilor bogate o ocazie rară de a demonstra că angajamentele lor de finanțare climatică sunt mai mult decât vorbe. Summitul G20 de anul viitor din Africa de Sud, Anul Jubiliar al Bisericii Catolice și Conferința ONU privind Schimbările Climatice din Brazilia (COP30) ar putea avansa un acord privind datoria suverană și ar putea crește semnificativ investițiile în reziliența climatică.
Între timp, FMI, Banca Mondială și alte instituții multilaterale trebuie să lucreze împreună cu guvernele cu viziune de perspectivă, sectorul privat și alți aliați pentru a arăta că investițiile în reziliență pot îmbunătăți dramatic rezultatele economice. Numai atunci lumea poate depăși criza triplă a datoriilor și poate deschide calea pentru un viitor sustenabil.
