De Marcin Korolec,
director al Institutului pentru Economie Verde din Varșovia
VARȘOVIA – Trăim vremuri tumultuoase. Rusia duce un război de agresiune în Ucraina, Statele Unite și China sunt prinse într-o dispută comercială în escaladare, iar industria europeană a rămas în urmă în cursa tehnologică. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă ar putea deraia acțiunile climatice (prin ordinele sale de retragere a SUA din Acordul de la Paris privind clima și de „eliberare” a forajului pentru petrol și gaze), ar putea escalada conflictul israeliano-palestinian (prin propunerea sa de a „curăța” Gaza) și ar putea încuraja Rusia și extrema dreaptă europeană.
În ciuda tuturor acestor aspecte, alegerile pentru un nou Parlament European și numirea unei noi Comisii Europene anul trecut, împreună cu planurile lor pentru un Pact Industrial Curat (acum public) și un „Fond European pentru Competitivitate”, au oferit motive de optimism. Pe 29 ianuarie, Comisia a făcut primul pas spre atingerea acestor obiective ambițioase prin prezentarea „Busolei pentru Competitivitate” – un set de propuneri concrete pentru următorii patru ani.
Dependența de imagini învechite a fost revelatoare. O busolă, una dintre uneltele care l-au ajutat pe Cristofor Columb în călătoria sa din 1492 peste Atlantic, pare cu greu utilă în această eră a navigației prin satelit. Mai important, cel mai eficient instrument pentru a naviga prin furtuna geopolitică actuală este, probabil, bunul simț – și acesta pare să fie în cantități insuficiente.
Busola pentru Competitivitate reafirmă crearea unui „Fond European pentru Competitivitate”, însă sub următorul buget al UE. Acest lucru demonstrează o „neînțelegere profundă” a provocărilor cu care se confruntă blocul comunitar. Noul buget al UE nu va fi lansat până la începutul anului 2028, ceea ce amână reformele deja întârziate cu încă trei ani. Până atunci, ar putea fi prea târziu pentru a consolida competitivitatea europeană la nivelul necesar pentru a recupera decalajul față de SUA și China, în special în industria auto.
Mai mult, „finanțarea Fondului European pentru Competitivitate din bugetul UE înseamnă că acesta va concura cu alte obiective politice.” Factorii de decizie europeni ar putea încerca, desigur, să mărească bugetul UE, dar statele membre ar fi puțin probabil să aprobe o astfel de măsură, având în vedere presiunile asupra finanțelor publice și ascensiunea politicienilor anti-sistem în întreaga Europă. Acest lucru implică fie „reducerea cheltuielilor pentru alte priorități** – coeziune, agricultură sau securitate viitoare – fie „fonduri insuficiente pentru politica industrială”.
Pe lângă problema finanțării directe, „Busola pentru Competitivitate” propune creșterea utilizării „garanțiilor publice” pentru a stimula investițiile private în firmele europene de tehnologie verde. Însă „lipsa accesului la capital nu este motivul pentru care UE este în urmă la capitolul competitivitate.” Blocul comunitar nu reușește să producă tehnologii curate – cum ar fi bateriile pentru vehicule electrice sau panourile fotovoltaice – care să poată concura ca preț cu produsele chinezești, deoarece firmele chineze produc în cantități uriașe și operează cu marje foarte mici.
Singurul „răspuns logic” este crearea unui „fond finanțat prin emiterea de datorie comună” pentru a subvenționa direct producția europeană. Aceeași schemă de emitere de obligațiuni a fost folosită în timpul „crizei COVID-19”.
Fondul respectiv, „NextGenerationEU”, se va încheia în 2026, moment după care noul instrument ar putea intra în vigoare.
Acest sprijin ar dura doar până când tehnologiile verzi europene vor ajunge la maturitate, iar producătorii din UE vor ocupa o cotă suficientă de piață. Fostul președinte american Joe Biden a înțeles puterea unui astfel de mecanism, ceea ce l-a determinat să adopte „Legea pentru Reducerea Inflației” (Trump, la rândul său, a încercat să înghețe acest program de finanțare). Și, deși guvernul chinez nu dezvăluie date oficiale, este sigur că urmează același principiu.
Noua politică industrială a UE ar trebui să vizeze nu doar protejarea bazei sale de producție, ci și modelul său social, care se bazează pe o clasă de mijloc largă. Busola pentru Competitivitate ridică întrebarea dacă lăsarea sprijinului european în mâinile statelor membre individuale va garanta coeziunea blocului comunitar. Există numeroase exemple recente care sugerează că răspunsul este nu. De exemplu, relaxarea normelor privind ajutoarele de stat prin NZIA (Legea Industriei cu Emisii Net-Zero – o soluție fundamental anti-europeană) – a facilitat tranziția energetică în Germania și Franța, dar nu și în state membre mai puțin bogate, precum Italia și Polonia.
Dereglementarea masivă anunțată în pachetul Omnibus este o altă sursă de incertitudine. Eliminarea unor reglementări care nici măcar nu au fost implementate încă nu este un semnal liniștitor pentru nicio afacere care își planifică investițiile pentru următorul deceniu.
În 2019, când a anunțat „Pactul Verde European”, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen l-a descris drept „momentul aselenizării Europei”. Din păcate, Busola pentru Competitivitate, de una singură, nu este suficientă pentru a ghida această misiune ambițioasă de recâștigare a competitivității. UE are nevoie de instrumente moderne și sofisticate pentru a concura în lumea complexă de astăzi. Economiile noastre au nevoie de un Fond pentru Competitivitate capabil să producă o transformare reală.
Marcin Korolec – fost ministru al mediului din Polonia, este director al Institutului pentru Economie Verde din Varșovia și președinte al Fundației pentru Promovarea Vehiculelor Electrice. Este membru al Consiliului consultativ pentru climă și mediu al Băncii Europene de Investiții și face parte din consiliul de administrație al Institutului pentru Dezvoltare Durabilă și Relații Internaționale, MevaEnergy, InnoEnergy și Transport & Mediu.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro
