Grupul de investiții Vectr Holdings, aflat în spatele World Class România, anunță că își extinde prezența în piață prin lansarea unui nou brand poziționat în segmentul accesibil al pieței de fitness din România – Befit: „Dezvoltat special pentru nevoile consumatorului local, Befit își propune să ofere soluții de fitness accesibile, tehnologizate și ușor de utilizat, adresându-se unei populații tot mai interesate de un stil de viață activ și sănătos.
Befit propune un model de fitness cu valoare ridicată și acces facil, creat special pentru publicul tânăr, urban, care caută conveniență, inovație și flexibilitate. Brandul propune două formate distincte de cluburi: săli de antrenament compacte, cu echipamente esențiale, și locații mai mari, care combină accesul la sala de fitness cu clase de grup. Ambele concepte funcționează pe un model operațional optimizat, cu personal prezent într-un interval restrâns și acces prelungit în regim automatizat – anumite cluburi vor fi deschise 24/7, datorită sistemelor inteligente de management al clădirii”.
Milan Mirkovic, General Manager Befit: „Obiectivul Befit este să aducă fitness-ul mai aproape de locul în care oamenii trăiesc sau lucrează – accesibil tuturor, indiferent de nivelul de pregătire sau obiectivele personale. Cu abonamente de la doar 150 RON/lună, oferim o experiență completă de antrenament: de la echipamente de top pentru forță, cardio, box și zone inspirate din CrossFit, până la amenajări tip Booty Builder și Hyrox-style. Fiecare club este dotat cu cele mai noi soluții KNX pentru iluminat, HVAC, control al accesului și eficiență energetică, oferind o experiență fluidă și eficientă. Începem cu patru locații centrale în Timișoara, care se vor deschide în luna iulie, iar până la finalul anului vom opera 20 de locații în șase orașe din România. Obiectivul nostru este să atingem un ritm de 25 de noi deschideri anual, în perioada 2026–2030, vizând orașele cu peste 100.000 de locuitori.”
Inițiatorii subliniază că „România este una dintre cele mai dinamice piețe de fitness din Europa, înregistrând o creștere de peste 45% în ultimii ani. Befit este răspunsul strategic al Vectr Holdings la o nevoie clară de opțiuni de fitness mai incluzive și accesibile”.
Jean Marc Sinkora, CEO Vectr Holdings: „Vedem un potențial uriaș în a adresa publicul tânăr din România. Tinerii sunt din ce în ce mai atenți la starea lor fizică și mentală, însă au nevoie de spații care să fie atât accesibile, cât și relevante pentru stilul lor de viață. Befit nu este doar o sală de sport – este o comunitate în care se pot regăsi.”
Mai multe informații despre strategia de extindere Befit, viitoarele deschideri și planurile pe termen lung vor fi comunicate în perioada următoare. Între timp, puteți vizita landing page-ul oficial la https://www.befit.ro pentru actualizări și detalii.
Befit este caracterizat ca „un brand nou de fitness din segmentul accesibil, lansat de Vectr Holdings, cu misiunea de a face serviciile de fitness disponibile pentru un public cât mai larg. Cu accent pe accesibilitate, proximitate și comunitate, Befit oferă abonamente prietenoase cu bugetul, fără compromisuri în privința calității sau experienței. Cluburile sunt amplasate strategic în zone rezidențiale urbane, oferind acces facil la săli bine echipate și spații dedicate antrenamentelor de grup. Bazându-se pe tehnologie inteligentă – inclusiv acces biometric și sisteme eficiente energetic – Befit oferă un mediu de antrenament modern și flexibil, adaptat stilului de viață al tinerilor cu venituri mici și medii”.
Vectr Holdings este „un fond de investiții cu operațiuni în România în sectoare precum agrobusiness, echipamente agricole, real estate și fitness. Vectr Holdings este proprietarul World Class Romania, liderul pieței de health & fitness din România, și a adăugat recent brandul Befit în portofoliu, care urmează să fie lansat oficial pe piața locală”.