În România trăiesc între 10.419 și 12.770 de exemplare de urs brun, determinat astfel în urma unei cercetări complexe (cel ma mare studiu genetic făcut până acum pe plan mondial asupra ursului brun), derulate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, Universitatea Transilvania din Brașov, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA. Este un studiu (un recensământ al urșilor) component al proiectului „Implementarea planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”. Efectivul norma de urs brun pentru suprafața și specificul țării noatre ar trebui să se situeze în jurl a patru mii de exemplare de uras brun.
Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor: „Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de județe, realizatorii studiului estimează că în România trăiesc între 10.419 și 12.770 de exemplare de urs brun, cu un nivel de încredere de 95%. Este pentru prima dată când România poate afirma, cu o bază științifică solidă, câți urși are în pădurile sale. Până acum, am lucrat cu estimări, uneori controversate, bazate pe observații vizuale sau metode indirecte. Astăzi, însă, avem o imagine clară, bazată pe ADN-ul recoltării de la nivel național.
Această cercetare nu este doar amplă, ci și 100% românească. Toate analizele s-au făcut în laboratorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, folosind echipamente de ultimă generație, achiziționate prin proiectul nostru, și în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale. Aceasta nu este doar o cercetare științifică. Este o schimbare de paradigmă în modul în care vom gestiona de acum înainte această specie. Aceste rezultate deschid o nouă etapă în gestionarea populației de urs brun din România. Un echilibru real între conservare și siguranța cetățenilor, între protecția biodiversității și interesele comunităților locale. Aceasta este o veste bună pentru România. Este dovada că putem construi politici de mediu moderne, bazate pe știință, transparență și colaborare.”
MMAP anunță că „proiectul va continua cu finalizarea, în acest an, a planului de monitorizare genetică pe termen lung, pentru ca aceste eforturi să nu fie punctuale, ci să continue an de an. Tot până la finalul anului 2025 se va aproba prin act normativ zonarea națională și planul de monitorizare genetică, astfel încât aceste instrumente să fie integrate oficial în politicile publice.
Zonarea națională a managementului populației de urs brun împarte teritoriul în patru categorii distincte: zone cheie pentru conservare, zone de management al conflictelor (sau zonele de risc), zone de management durabil, zone marginale. Această clasificare este rezultatul unei analize complexe ce a integrat date genetice, distribuția habitatelor, zonele agricole, turistice, apelurile la 112 și chiar istoricul pagubelor produse de urși.
Astfel, în funcție de zona în care trăiesc, urșii vor beneficia de un management diferențiat: de la conservare strictă, la măsuri de prevenire și intervenție în zonele de conflict. Pentru prima dată, România va avea un instrument digital, cu acoperire națională, care va permite luarea de decizii rapide și informate, în timp real”.
Totodată, „proiectul va contribui la creșterea capacității instituționale a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru îmbunătățirea managementului speciei de urs brun la nivel național prin:
- aplicația mobilă Android/iOS pentru colectarea și inventarierea probelor genetice colectate din teren;
- 400 de persoane instruite în vederea colectării probelor genetice din teren;
- 3 câini dresați în vederea localizării probelor genetice;
- echipamente de analiză pentru genetică animală achiziționate și funcționale;
- 1140 de sisteme de garduri electrice pentru protecția animalelor domestice, culturilor agricole și a bunurilor materiale, achiziționate și livrate către gestionarii de fonduri cinegetice, instalate în județele din regiunea lanțului Carpatic, în zone în care este cunoscută prezența speciei de urs brun;
- 150 de sisteme foto/video de monitorizare a sistemelor de garduri electrice, achiziționate și instalate în teren;
- 10 cuști de transport pentru urși;
- 10 truse de tranchilizare, achiziționate și livrate către Gărzile Forestiere Regionale”.