„Comunicare și media emergente”, specializare nouă la SNSPA

Date:

Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunţă lansarea unei specializări noi, cu predare în limba engleză: „Comunicare și media emergente”/„Communication and Emerging Media”. Este un program de studii universitare de licență, învățământ cu frecvență. Planul de învățământ este caracterizat de inişiatori prin aceea că „reflectă tendințele din programele de studii similare oferite de universități din Statele Unite ale Americii, din Europa și din țară”, în condiţiile în care, „odată cu dezvoltarea pieței dispozitivelor mobile, proliferarea diverselor formate media și creșterea interconectării și a accesului la informație, a apărut și cererea pentru specialiști care să comunice strategic, eficient, sigur, corect în aceste noi media”.

Prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, subliniază: „Am inițiat programul de Comunicare și media emergente cu gândul de a încuraja tinerii talentați și ambițioşi să îmbrățișeze lumea digitală și să valorifice, pentru ei și pentru organizațiile în care vor lucra, revoluţia tehnologică. Tot ce se întâmplă în acest moment în jurul nostru confirmă ideea că viitorul este al comunicării, iar când se face joncțiunea și cu tehnologia, putem spune că avem șansa de a le oferi studenţilor și absolvenţilor de comunicare tot ce le trebuie pentru a izbândi”.

Absolvenţii pot deveni „specialiști în marketing digital, specialiști în Social Media, experți în performance media, consultanți în PR online; specialiști în comunicare și relaţii publice, consultanţi în PR comercial, instituţional, politic, cultural, sportiv, internaţional; brand manageri și directori de produs, consultanţi de marketing și comunicare electorală, specialiști și consultanţi în resurse umane și traineri”.

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...