ERGONOMISTUL. O nouă profesie – o nouă provocare

– descriere, competențe, abilități –
de Aurel Manolescu, profesor emerit în cadrul
Academiei de Studii Economice Bucureşti

„Educația ergonomică este o precondiție pentru competență în domeniul ergonomiei.”

Waldemar Karwowski
Fost președinte al Asociației Internaționale de Ergonomie (AIE)

Urmare a faptului că rezultatele obținute în domeniul ergonomiei, în țara noastră, sunt apreciate ca reprezentând numai o experiență pozitivă și un punct de referință a fost și este necesar, din rațiuni științifice și practice, strict obiective, să se treacă la acțiuni instituționalizate de cunoaștere, diseminare și promovare corespunzătoare atât a ergonomiei, ca domeniu științific, cât și a profesiei de ergonomist.
În consecință, demarate sub bune auspicii care prevesteau deschidere, înțelegere și susținere, acțiunile și demersurile insituționalizate, întreprinse în cadrul Proiectului privind profesia de „ergonomist”, inițiat, elaborat și derulat de Academia de Studii Economice din București (2015-2024), au fost integrate în preocupările profesionale ale principalilor parteneri sau colaboratori a căror determinare evidentă și implicare pro-activă au dus la realizarea cu profesionalism a importante obiective, dintre care amintim:

• Introducerea profesiei/ocupației de „ergonomist” în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR);
• Elaborarea „Standardului ocupațional – SO” pentru educație și formare profesională în ergonomie.

Urmare a îndeplinirii obiectivelor menționate, România încetează, astfel, să mai fie singura țară membră a UE care nu avea institualizate profesia de ergonomist și standardul ocupațional asociat profesiei.

CONSIDERAȚII PRIVIND PROFESIA DE ERGONOMIST

Din perspectiva ergonomiei ca știință și a profesiei de ergonomist, ce își datorează dezvoltarea acelorași procese istorice care au dat naștere și altor domenii științifice, „educația în ergonomie este o precondiție pentru competență în domeniu” (Karwowski, 2008) deoarece „ergonomia nu este pur și simplu o înțelegere comună; este nevoie de expertiză profesională” (Hal W. Hendrick, 2008).

Totodată, certificarea profesională în ergonomie ca proces care validează calificările de practică profesională, în domeniul ergonomiei, recunoaște capacitățile specifice ce dovedesc și susțin competența oficială și experiența necesară, trebuie să aibă în vedere, inclusiv, prevederile unor instituții reprezentative în domeniu:

• Comitetul de Educație și Formare al Asociației Internaționale de Ergonomie;
• Bordul de Certificare în Ergonomie Profesională (BCPE);
• Modelul formării ergonomistului (EFM);
• Centrul Registrului Ergonomiștilor Europeni (CREE).

De asemenea, schimbările semnificative din lumea muncii precum și noile provocări și oportunități privind proiectarea sistemelor sociotehnice au creat necesitatea elaborării unor principii generale și linii directoare, orientări, informații și recomandări coerente, precum și ghiduri, ca strategii de acțiune, ce descriu modalități de integrare destinate să servească implementării bunelor practici în domeniul evaluării și proiectării sistemelor sociotehnice din perspectiva cerințelor ergornomice.

Având un fundament filosofic congruent deoarece există acordul și se recunoaște necesitatea participării tuturor părților interesate, oferind o bază tehnică pentru proiectarea ergonomică de înaltă calitate precum și îndrumări necesare pentru elaborarea de politici generale, standarde internaționale și reglementări coerente în domeniu, ce impune asumarea și diseminarea, cât mai largă, a prevederilor documentelor menționate.
Se îndeplinesc, astfel, inclusiv importante obiective prevăzute în documentele oficiale ale unor instituții internaționale reprezentative pentru care există un interes aparte pentru implementarea cerințelor ergonomiei și implicit pentru dezvoltarea și consolidarea profesiei de ergonomist.

• Obiectivele Mileniului ONU pentru dezvoltare durabilă;
• Obiectivele AIE și OIM privind promovarea unei munci decente și sustenabile;
• Declarația Centenarului Organizației Internaționale a Muncii privind viitorul muncii (2019);
• Tematica celui de Al-22-lea Congres Trienal al AIE privind „O mai bună ergonomie a vieții” (2024).

Prin urmare, ca orice altă profesie în dezvoltare și profesia de ergonomist necesită o cât mai bună înțelegere a competențelor de bază, termen folosit pentru a desemna cunoștințele și abilitățile necesare, obținerii unor performanțe profesionale de succes, asigurând totodată calitatea și uniformitatea acestora precum și ca resursă pentru dezvoltarea sistemelor de certificare profesională.

Competențele cheie ale ergonomistului profesionist certificat (CPE) sau criteriile de certificare care împreună diferențiază cariera de ergonomist de alte cariere profesionale aduc un autentic plus de cunoaștere care facilitează o mai bună înțelegere a noului referențial de explicare a performanței sau „excelenței organizaționale”, ceea ce duce la asigurarea succesului competițional și sustenabil;

Descrierea competențelor de bază ale ergonomistului este utilă, de asemenea, nu numai pentru a comunica potențialul ci valoarea strategică a profesiei pentru principalele părți interesate ci și pentru a cunoaște viziunea sau filosofia ergonomiei, obiectivele acesteia precum și gradul în care contribuția ergonomiei este percepută de societate.

Expertiza unor ergonomiști certificați sau acreditați facilitează, totodată, implementarea corespunzătoare a standardelor, ghidurilor sau soluțiilor ergonomice adoptate, declarațiile acestora în legătură cu unele sesizări sau revendicări privind nerespectarea cerințelor ergonomice fiind acceptate cu mai multă înțelegere sau ușurință, tribunalele având în vedere ergonomia ca bază a litigiilor – justiția ergonomică sau justiția organizațională proactivă.

Prevederile organizațiilor sau instituțiilor de certificare sunt cu atât mai importante cu cât, literatura de specialitate, semnalează, inclusiv, faptul că ergonomia și profesia de ergonomist, și-au diminuat, deseori, valoarea din cauza faptului că, nu întotdeauna, persoane cu preocupări în domeniu sau practicieni au acceptat sau au primit educație formală corespunzătoare în ergonomie. Unele organizații folosesc pentru educația sau pregătirea angajaților lor consultanți fără acreditare ergonomică sau necalificați care nu reușesc să introducă în programele de pregătire strategii ergonomice care să conducă la obținerea unor rezultate competitive și sustenabile (Aon Corporation, 2021).

Prin urmare, dincolo de înțelegerea funcțiilor educației în general, pentru ca educația în ergonomie, ca precondiție pentru competență în activitatea ergonomistului, să reprezinte un factor-cheie în dezvoltarea sustenabilă a oricărei organizații, aceasta trebuie înțeleasă și asumată ca un proces organizațional de învățare continuă, deosebit de complex, bazat pe noi modele educaționale care își propun să promoveze valorile fundamentale ale muncii și vieții, fără a neglija echilibrul acestora.

PROFESIA DE ERGONOMIST – DESCRIERE, COMPETENȚE, ABILITĂȚI

Deși aspectele semnalate sunt prezentate pe larg în literatura de specialitate, criteriile de certificare, competențele de bază și abilitățile necesare profesiei de ergonomist sunt analizate și dezvoltate treptat, dar permanent, în vederea obținerii unor performanțe profesionale de succes, precum și pentru a asigura calitatea și uniformitatea acestora, sunt necesare, nu numai descrierea profesiei de ergonomist ci și o cât mai bună cunoaștere și utilizare a criteriilor de certificare sau competențelor de bază, deoarece nu întotdeauna sunt acoperite sau luate în considerare, ca de exemplu:

• Ergonomistul, prin educația și formarea sa profesională, promovează un nou mod de a observa, de a înțelege și evalua condiția umană sau noua lume a muncii, dezvoltând o carieră particulară, specifică, conștientizând, totodată, necesitatea educației și formării în ergonomie, ca premisă a cunoașterii directe, nemijlocite, autentice a realității în general și a activității umane în special;
• Adoptând o perspectivă mult mai cuprinzătoare, integratoare, holistică asupra condiției umane sau a sistemelor sociotehnice, precum și un nou suport științific și explicativ, ergonomistul dovedește o mai bună înțelegere a interacțiunilor dinamice dintre oameni și tot ceea ce ne înconjoară, luând în considerare interdependența componentelor umane, tehnice și de mediu relevante, ceea ce marchează un progres conceptual și managerial major;
• Filosofia de operare a ergonomistului constă în a adapta tehnica și tehnologia sau mediul fizic la caracteristicile, capacitățile și limitele relevante sau de toleranța umană ale oamenilor stabilite științific, sau de a le face compatibile inclusiv cu pregătirea;
• Ergonomistul are misiunea de a promova, susține și contribui la dezvoltarea, consolidarea și maturizarea ergonomiei ca știință și a profesiei de ergonomist din rațiuni științifice și practice, strict obiective determinate de necesitatea reflectării tendințelor predominante atât în evoluția ergonomiei cât și a științelor limitrofe sau a disciplinelor subiacente unde cunoștințele într-un anumit domeniu sunt, în general, mult mai dezvoltate decât cunoștințele despre interacțiunile dintre diferitele domenii științifice;
• Ergonomistul înțelege profesia ca domeniu managerial, ca o provocare, evaluând numeroasele sisteme socio-tehnice sau procese organizaționale și de management, în termenii managementului ergonomic și cerințelor acestuia, ceea ce permite depășirea practicilor reactive, a soluțiilor provizorii sau aparente, datorită plusurilor noționale, conceptuale și metodologice pe care le generează;

• Ergonomistul pledează și susține transformarea ergonomiei într-o valoare strategică a oricărei organizații prin identificarea oportunităților asociate ergonomiei din cadrul diferitelor domenii strategice ale acesteia, domenii care trebuie să răspundă unor obiective specifice;
• În planul strategic al organizației, ergonomistul proiectează structuri organizaționale și operaționale care să răspundă nevoilor organizației asociate cerințelor ergonomiei precum și integrării managementului ergonomic cu celelalte sisteme de management în așa fel încât acestea să devină compatibile și să producă efecte sinergice pozitive;
• Elaborând strategii și politici inovatoare cu obiective ergonomice cât mai explicite, ergonomistul semnalează oportunități strategice competitive și sustenabile oferite de ergonomie, evidențiind, totodată, poziția ergonomiei în cadrul unor modele specifice ca de exemplu „modelul lanțului valorii” sau analizele cost-beneficii, sugerând, de fapt, redefinirea acestora prin integrarea cerințelor ergonomiei;
• Ergonomistul dezvoltă unele concepte organizaționale ca de exemplu, conceptul de „echilibru” pe care îl extinde la multiplele interacțiuni din cadrul sistemelor sociotehnice sau de muncă, putând fi interpretat ca holistic sau mult mai cuprinzător, în așa fel încât viziunea tradițională a conceptului de performanță sau de excelență organizațională să cuprindă noi elemente, noi indicatori sau noi criterii, inclusiv de natură ergonomică;
• Ergonomistul promovează o nouă filosofie de marketing, și anume, marketingul ergonomic, ca sursă publică de expunere vizibilă a ergonomiei; susține prin acțiuni adecvate bunele practici din domeniul marketingului ergonomic care își propune identificarea, înțelegerea și chiar anticiparea și satisfacerea nevoilor latente sau a așteptărilor viitoare ale clienților sau a utilizatorilor potențiali;
• Având în vedere obiectivele ergonomiei produselor inclusiv îmbunătățirea calității acestora prin adăugarea de noi caracteristice ergonomice, ergonomistul promovează „atestatul ergonomic”, instrument care conferă producătorilor un plus de competitivitate, iar beneficiarilor sau utilizatorilor un important avantaj nu numai economic ci și social;
• Ergonomistul pledează pentru introducerea și promovarea sintagmei „justiție ergonomică” care desemnează integrarea și respectarea cerințelor, normelor și standardelor ergonomice în proiectarea sistemelor socio-tehnice, proceselor sau produselor, sau injustiția relațiilor dintre producătorii produselor ergonomice și utilizatorii acestora;
• Ergonomistul consideră inteligența artificială (IA) o nouă provocare pentru ergonomie și subdomeniile acesteia (ergonomia cognitivă, neuroergonomia, ergonomia biomecanică, ergonomie informatică sau nanoergonomia) deoarece are în vedere mai ales oportunitățile, avantajele sau perspectivele integratoare ale domeniilor lor de cunoaștere pentru a le face să lucreze în armonie cu oamenii sau să interacționeze împreună prin folosirea inteligentă a inteligenței artificiale;
• Ergonomistul dezvoltă empiric, susține și consolidează științific tehnologia ergonomiei, ca sistem de cunoaștere, denumită și tehnologia interfeței om-sistem sau om-organizație, tehnologie unică, specifică, care prin aplicarea corpului său de cunoștințe, definește cât mai clar și explicit, obiectul de studiu al ergonomiei și rolul profesiei de ergonomist;
• Ergonomistul consideră metodologia ergonomică o funcție managerială cu multiple implicații organizaționale; viziunea metodologică specifică permite ca demersul științific și practic, să nu neglijeze unitatea sau integritatea sistemelor sociotehnice proiectate, direcțiile de cercetare să fie convergente, iar principiile și criteriile operaționale să fie comune;
• Cunoscând și înțelegând conceptele relevante pentru ergonomie, ergonomistul adoptă și utilizează metode și tehnici specifice științelor limitrofe ergonomiei sau disciplinelor subiacente, științe care participă la constituirea ergonomiei și o susțin datorită unor componente teoretice și practice comune și a unor abilități de cercetare adaptate obiectivelor urmărite, creând astfel premisele valorificării la un nivel superior a cercetărilor și rezultatelor obținute, punând, totodată, în valoare oportunități încă neexplorate ale domeniilor invocate cu efecte pozitive asupra funcțiilor de cunoaștere;
• Educația profesională și științifică dobândită sau așa-zisa „dubla profesionalizare”, permite ergonomistului să relaționeze și să realizeze un consens cât mai larg și o comunicare cât mai bună cu reprezentanții domeniilor științifice limitrofe, precum și armonizarea punctelor de vedere specializate; corpul integrat de cunoștințe al ergonomistului este determinat de conexiunile dintre ergonomie și celelalte domenii ale științei, de incidențele diferite de analiză, proiectare și evaluare a sistemelor sociotehnice sau de muncă care nu aparțin și nu pot fi niciodată epuizate de un singur domeniu științific de cercetare; având o educație și formare profesională adecvată și o înțelegere de bază cât mai cuprinzătoare, ergonomistul este capabil să integreze cunoștințele respective în vederea abordării holistice a cercetărilor;
• Ergonomistul promovează un însemnat efort de echipă, încurajează armonizarea punctelor de vedere specializate ale membrilor echipei de profesioniști certificați, militând pentru realizarea unui potențial de cercetare colectiv superior potențialelor individuale, contribuind, astfel, la procesul de sinteză a datelor și informațiilor științelor limitrofe, precum și la mărirea funcției lor de cunoaștere, chiar în condițiile unor compromisuri etice;
• Ergonomistul susține elaborarea și punerea în aplicare a programelor de audit ergonomic ca o nouă funcție decizională și un instrument managerial indispensabil, care ia forma evaluării caracteristicilor ergonomice ale sistemelor sociotehnice sau de muncă pentru a determina în ce măsură sunt respectate sau satisfăcute cerințele ergonomice sau calitatea ergonomică a acestora;
• Natura specifică sau cariera particulară a profesiei de ergonomist impune numeroase exigențe deontologice specifice, o cultură a eticii adecvată și un comportament sau un cod de conduită profesională compatibilă cu aceasta care îi sporește credibilitatea deoarece îi susține filosofia și îi protejează locul, rolul, identitatea profesională sau propriul statut și îi asigură succesul activității sale.

Coordonatorul proiectului, Prof. univ. emerit dr. Aurel Manolescu, este laureat al Premiului Virgil Madgearu al Academiei Române şi profesor în cadrul Academiei de Studii Economice București.

1. Smith, T.J. (2015), A Philosophy of Ergonomics/Human Factors – An Updated Perspective. În: The 19th Triennial Congress of the International Ergonomics Association, August 9-14, 2015, Melbourne, Australia, http://iea2015.org/

2. Karwowski, W. (2006), International Encyclopedia of Ergonomics and Human Factors, Vol. 1, 2, 3, Second Edition, Taylor & Francis Group, London

3. Dul, J.; Bruder, R.; Carayon, P. (2012), A strategy for human factors/ergonomics: developing the discipline and profession, Ergonomics, 1-27,http://ergonomie.cnam.fr

4. Kalkis, H.; Roja, Z. (2012), Ergonomics integration in process management. În: Book of abstracts. NES 2012 Ergonomics for sustainability and growth, Stockholm, Sweden, 19-22 August

5. Kalkis, H.; Roja, Z. (2016), Strategic Model for Ergonomics Implementation in OperationsManagement

6. Sundin, A. (2012), Registration as a European ergonomist – prove your skills within ergonomics on local and international markets. În: Book of abstracts. NES 2012 Ergonomics for sustainability and growth, Stockholm, Sweden, 19-22 August

7. Wilson, R.J. (2013), Fundamentals of systems ergonomics/human factors, Applied Ergonomics, Vol. 45, Issue 1, January, pp. 5-13, http://www.sciencedirect.com

8. *** Principles and Guidelines for HF/E Design and Management of Work Systems. (2019) Joint Document by IEA and the International Labour Organization (ILO)

9. *** Liniile directoare și Standardele Comitetului European pentru Standardizare din cadrul Federației Societăților de Ergonomie din Europa (FEES), https://eurerg.eu

10. Robertson, M.M. (2006), Training System Development in Ergonomics. În:International Encyclopedia of Ergonomics and Human Factors, Vol. 2, Second Edition, Taylor & Francis Group, London

11. Smith, T. (2001), Educational ergonomics: Educational design and educational performance. În: The International Society for occupational ergonomics and safety,www.citeserx.ist.psu.edu

12. Smith, T. (anul), Educational ergonomics: Educational Design and Educational Performance

13. Jahns, W.D. (2006), A Guide to Certification in Professional Ergonomics. În: Fundamentals and assessment tools for occupational ergonomics, CRC Press Taylor & Francis Group, London, 2006

14. Salvendy, G. (2006), Handbook of human factors and ergonomics, Third Edition, John Wiley & Sons, Inc.

15. Helander, M. (2006), A Guide to human factors an ergonomics, Second Edition, Taylor & Francis Group, London

16. Wechenborg, Ch., Thies, Ch., Spengler, T.S. (2022), Harmonizing ergonomics and economics of assembly lines using collaborative robots and exoskeletons, Journal of Manufacturing Systems, 62.

17. Manolescu, A., Deaconu, A., Dobrin, C. (coord.) (2022), Ergonomie organizațională, Ediție revizuită și adăugită, Editura ASE, București