Accenture România, în colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, anunță deschiderea oficială a Accenture Student Lab, un spațiu dedicat inovației și cercetării aplicate în domeniul tehnologiilor industriale avansate. Laboratorul le oferă studenților oportunitatea de a lucra într-un mediu modern, fiind dotat cu stații individuale de lucru, monitoare performante și mobilier ergonomic profesional.
„Prin Accenture Student Lab de la UMFST Târgu Mureș, aducem mai aproape de studenți tehnologii inovatoare precum inteligența artificială, IoT, digital twins și robotică avansată. Această inițiativă le permite să colaboreze direct cu specialiștii noștri, să lucreze la proiecte reale de cercetare și dezvoltare și să acumuleze experiența practică necesară pentru a face față provocărilor industriei moderne”, a declarat György Birtolon, Managing Director Accenture Industry X România.
Programele educaționale din cadrul Accenture Student Lab sunt orientate către practică și inovație. Studenții beneficiază de sesiuni de mentorat susținute de experți Accenture, unde explorează provocări reale legate de digitalizarea proceselor de producție, automatizarea industriei de mobilitate sau de modernizarea domeniul medical folosind tehnologii avansate. În plus, aceștia se pot implica în proiecte de cercetare alături de echipele companiei, având acces la cursuri aliniate cu programa universitară. Aceste cursuri abordează teme relevante pentru transformarea digitală a industriilor, precum Internet of Things (IoT), inteligență artificială (AI), digital twins, realitate augmentată (AR) și robotică avansată.
„Inaugurarea acestui laborator reprezintă un moment semnificativ în evoluția parteneriatului nostru cu Accenture, unul deosebit de valoros pentru UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș. Colaborarea de până acum, concretizată prin stagii de internship, cursuri facultative Accenture Industry X Academy și diverse evenimente comune, demonstrează angajamentul nostru de a oferi studenților oportunități reale de dezvoltare profesională. Laboratorul va deveni un spațiu esențial pentru activitățile didactice, susținând formarea unei noi generații de specialiști pregătiți pentru provocările industriei”, a declarat prof.univ.dr.ing. Liviu Moldovan.
Accenture România continuă să investească în programe educaționale ce vizează dezvoltarea competențelor digitale și profesionale ale tinerelor talente. Deschiderea Accenture Student Lab la Universitatea „George Emil Palade” din Târgu Mureș marchează al treilea laborator inaugurat de companie, după parteneriate similare cu Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București.
Alte inițiative educaționale includ Accenture Academy, care oferă cursuri și ateliere în domenii precum robotică, IoT, cloud, AI și inginerie digitală; Digital Skills Academy, un program desfășurat în colaborare cu Teach for Romania și Junior Achievement România, care în 2024 a instruit peste 1.000 de elevi în competențe digitale esențiale; și programele de internship, cel mai cunoscut fiind cel axat pe digitalizarea ingineriei și producției prin tehnologii avansate precum AR/VR, cloud și AI. Aceste inițiative au scopul de a pregăti tinerii pentru provocările unei lumi digitale în continuă schimbare și de a le oferi oportunități de carieră în domenii de vârf.