Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi că filiala sa din UE, eToro (Europe) Ltd, a obținut o autorizație din partea Comisiei de Valori Mobiliare din Cipru (CySEC,) care permite companiei, sub rezerva transmiterii notificării relevante către toate statele membre, să furnizeze servicii privind criptoactivele pe teritoriul UE în conformitate cu Regulamentul privind piețele de active cripto (MiCA).
Avi Sela, Chief Operating Officer – Reglementări la eToro, a declarat: „În calitate de platformă de tranzacționare și investiții cu active multiple, apreciem importanța reglementării pentru protejarea utilizatorilor, sprijinirea stabilității financiare, facilitarea transparenței și consolidarea încrederii. eToro a fost una dintre primele platforme care au adoptat cripto și continuăm să credem că această clasă de active emergentă are un rol de jucat într-un portofoliu de investiții bine diversificat.
Salutăm introducerea MiCA și suntem mândri că, odată cu acordarea autorizației de către CySEC, suntem în măsură să oferim servicii legate de criptoactive utilizatorilor noștri din întreaga UE. Credem că reglementările clare și regulile de piață uniforme oferite de MiCA vor favoriza o mai mare adoptare a criptoactivelor în întreaga Europă, asigurându-se în același timp că utilizatorii sunt pe deplin conștienți de orice riscuri asociate.”
eToro are peste 38 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări, Europa reprezentând cea mai mare piață a sa la nivel global. Platforma a fost unul dintre primii promotori ai investițiilor în criptoactive, adăugând bitcoin pe platformă în 2013. În prezent, eToro oferă peste 100 de criptoactive, alături de o ofertă largă de active multiple care cuprinde acțiuni, ETF-uri, indici, mărfuri, valute și portofolii inteligente tematice.
Capacitatea eToro de a oferi servicii de investiții legate de active multiple în conformitate cu MiCA și MiFID asigură o mai mare protecție a investitorilor, o transparență sporită și o supraveghere de reglementare, oferind utilizatorilor un mediu de tranzacționare mai sigur și mai fiabil în cadrul UE.
eToro a obținut recent certificarea anuală de conformitate SOC 2 de tip II, auditorul Grant Thornton acordând eToro cea mai mare notă posibilă pentru excelență operațională în cadrul operațiunilor sale de custodie a criptoactivelor.