Digitalizarea și automatizarea proceselor de business sunt din ce în ce mai importante, pentru companii din întreaga lume, iar 90% dintre firmele chestionate au început procese de transformare prin SAP S/4HANA, arată un studiu realizat de Horváth, compania globală de consultanță în management, prezentă în România din 2005.
Cu toate acestea, 60% dintre firmele care au finalizat implementarea au întâmpinat deviații semnificative de la planul inițial, depășind bugetul și termenul stabilit, iar 65% au raportat probleme de calitate. Pe lângă aceste provocări, 30% dintre companii au reușit să finalizeze transformarea, arată studiul Horváth „Business Transformation Unlocked – Maximizing the Benefits of SAP S/4HANA”, realizat în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025.
Între obiectivele de transformare digitală prin intermediul SAP, asumate de companii, pe primul loc (36%) se află optimizarea proceselor de business și/sau introducerea de noi funcții. Acesta este urmat de: (2) crearea unei baze pentru digitalizare ulterioară și, în special, pentru implementarea aplicațiilor de inteligență artificială; (3) standardizarea/ armonizarea proceselor de business; și (4) adaptarea modelului de business la viitor – fiecare cu câte 31%. Alte obiective sunt: (5) promovarea generală a automatizării în cadrul companiei (30%); și (6) centralizarea sarcinilor și a proceselor (29%).
Majoritatea companiilor (83%), care au avut executivi participanți la studiul Horváth, au demarat procesele de transformare după 2019, iar unul dintre cele mai mari obstacole în implementare a constat în gestionarea proiectului. În medie, companiile au avut nevoie cu 30% mai mult timp decât estimaseră inițial pentru a finaliza transformarea, durata medie a proiectului crescând de la 15 luni la 20 de luni.
În plus, 32% dintre firme au raportat întârzieri majore, iar 24% au depășit bugetele planificate. Printre principalele cauze ale acestor deviații se numără extinderea neprevăzută a scopului proiectului (32%), punctele slabe din managementul proiectului (27%) și durata suplimentară necesară pentru testare și migrare (24%).
Un alt aspect cheie identificat în studiu este nevoia de suport extern: 98% dintre companii colaborează cu consultanți pentru implementarea SAP S/4HANA. Dintre acestea, 61% lucrează cu firme de consultanță IT, iar 46% apelează la consultanță strategică și de procese. Cu toate acestea, doar 21% dintre companii integrează consultanță pentru managementul schimbării, ceea ce poate contribui la dificultăți în adoptarea noilor sisteme și procese.
Peste 75% dintre firme preferă soluțiile cloud externe pentru găzduirea SAP S/4HANA, iar doar 20% mai utilizează soluții on-premise, iar 5% nu sunt încă decise. Astfel, aproape jumătate dintre firme optează pentru soluții private cloud și o treime optează pentru soluții public cloud.
Companiile care au finalizat transformarea SAP S/4HANA spun că, dacă ar relua procesul, ar aloca un buget mai mare, o perioadă mai lungă de implementare și ar reduce complexitatea proiectului. Principalele îmbunătățiri pe care le-ar face sunt extinderea duratei proiectului (46%), creșterea bugetului alocat (41%) și reducerea domeniului de aplicare al proiectului (30%).
„Transformarea digitală prin SAP S/4HANA este un pas esențial pentru companiile care doresc să rămână competitive, dar succesul acestui proces depinde de o planificare atentă, alocarea de resurse suficiente și prioritizarea corectă a obiectivelor. Firmele trebuie să înțeleagă că, deși beneficiile sunt considerabile, provocările pot fi la fel de mari. De aceea, implicarea departamentelor IT și a consultanților specializați devine o necesitate, nu doar o opțiune,” a declarat Costin Lăpădat, Senior Project Manager, Horváth România.
Studiul a fost efectuat prin interviuri cu 200 de executivi din companii care utilizează SAP, având peste 200 de angajați și generând venituri mai mari de 200 milioane de euro pe an. Companiile analizate au provenit din industrii manufacturiere (51%), servicii (38%) și altele (11%), 50% dintre acestea fiind localizate în Germania, iar câte 10% în Austria, Danemarca, Elveția, România și SUA.
SAP S/4HANA este cea mai recentă versiune a suitei de soluții ERP (Enterprise Resource Planning) de la SAP, cel mai mare furnizor de software pentru ERP pe plan global, concepută pentru a ajuta organizațiile să își digitalizeze și să își automatizeze procesele de afaceri. Spre deosebire de versiunile anterioare, S/4HANA utilizează tehnologia in-memory computing pentru a îmbunătăți viteza și eficiența operațiunilor, permițând companiilor să analizeze și să proceseze date în timp real. Implementarea acestui sistem este un pas critic pentru companiile care doresc să rămână competitive într-un mediu de afaceri din ce în ce mai digitalizat.
Horváth: 90% dintre companii au început transformarea SAP S4/HANA, dar 60% depășesc bugetul și termenul inițial
Date: