Banca Comercială Română (BCR) lansează prima bancă mobilă, 100% electrică, organizată sub forma unui camion modular care va oferi acces la servicii bancare moderne în comunitățile rurale și mici urbane din România.
Inițiativa face parte din strategia BCR și vine în completarea programului de incluziune financiară a comunităților locale, prin care a pus în circulație, în octombrie 2022, prima sa unitate mobilă, ce a ajuns deja în 26 de comunități rurale și mici urbane din întreaga țară. Programul este derulat în parteneriat cu Vodafone România, OMNIASIG Vienna Insurance Group, BCR Asigurări de Viață VIG și, începând din acest an, și Medlife.
„Succesul programului pilot de incluziune financiară și tehnologică, cu care am ajuns în 26 de comunități rurale și mici urbane, ne-a confirmat că există o mare nevoie și o dorință de educație financiară și digitală în întreaga țară. Acum, lansarea primei bănci mobile electrice și punerea în circulație concomitentă a celor două unități mobile BCR ne permite să extindem efortul de a fi prezenți în cât mai multe comunități locale.
Ne propunem să ajungem în cel puțin 24 de localități în 2025, pentru a iniția un dialog deschis despre cum putem sprijini dezvoltarea acestora și cum putem crește gradul de incluziune financiară. Avem încredere că, împreună cu oamenii din aceste comunități, putem construi o Românie mai prosperă și mai pregătită pentru provocările economice. Construcția de prosperitate începe de la firul ierbii, om cu om, comunitate cu comunitate, kilometru cu kilometru, de aceea suntem gata să pornim, din nou, la drum”, declară Dana Dima, Vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.
Noua unitate mobilă, o premieră în peisajul financiar din România, este organizată în interiorul unui camion modular, cu un spațiu util de 60 de metri pătrați, care este dotată cu toate facilitățile unei sucursale bancare moderne: birouri, servicii digitale, echipamente multifuncționale, terasă și toate funcționalitățile necesare. Unitatea mobilă dispune de o autonomie de deplasare de 400 de kilometri și poate funcționa indepedent de orice sursă de curent timp de aproximativ 3 ore.
De la debutul programului, în octombrie 2022, prima unitate mobilă BCR a parcurs peste 11.000 km, vizitând 26 de localități și susținând ateliere de educație financiară pentru 3.500 de participanți.
În 2025, banca își propune să continue acest efort prin:
- Punerea în circulație simultană a celor două unități mobile BCR pentru a ajunge la cât mai multe comunități;
- Vizitarea a cel puțin 24 de comunități rurale și mici urbane, oferind soluții financiare moderne, acces la educație financiară și antreprenorială;
- Maturizarea programului pentru consolidarea incluziunii financiare, prin servicii personalizate și extinderea impactului în rândul comunităților locale.
Camionul modular este deservit de câte doi experți, unul financiar-bancar și unul specializat în telecomunicații și tehnologie, iar în anumite comunități vor fi și specialiști în servicii medicale. La biroul bancar din cadrul unității mobile se pot achiziționa digital, prin George, dar și cu asistență din partea experților BCR, toate operațiunile de daily banking, atât pentru persoane fizice, cât și companii:
- Deschideri de cont curent și carduri de debit;
- Deschideri de depozite și conturi de economii;
- Carduri de credit și descoperit de cont;
- Acces la digital banking (George);
- Credite de consum, precum și refinanțări și restructurări;
- Credite ipotecare
- Toate tipurile de asigurări asigurări: venituri, de șomaj și de incapacitate de muncă; asigurări de protecție a bunurilor personale, asigurări de locuință, PAD și facultativă; asigurări de călătorie;
- Pensii
- Consiliere și asistență pentru gama extinsă de servicii bancare, inclusiv pentru finanțare în mediul rural prin BCR Social Finance și leasing prin BCR Leasing.
De asemenea, camionul modular este dotat cu un echipament multifuncțional, conectat online, care poate oferi următoarele operațiuni:
- Eliberare lei sau euro, în numerar;
- Depunere de numerar atât pentru persoane fizice, cât și juridice;
- Schimb valutar;
- Plata numerar a facturilor curente către furnizori;
- Reîncarcare cartele Vodafone;
- Eliberare mini extras;
- Interogare sold;
- Schimbare PIN.
Programul și-a început traseul prin România în octombrie 2022, cu misiunea de a ajunge în cât mai multe localități din țară. Primul camion a oprit, până în prezent, în 26 de localități: în Băleni (Dâmbovița), Drajna (Prahova), Glodeanu Sărat (Buzău), Brezoi (Vâlcea), Săliște (Sibiu), Tălmaciu (Sibiu), Băile Felix (Bihor), Ilva Mică (Bistrița-Năsăud), Marginea (Suceava), Vânători (Neamț), Săbăoani (Neamț), Matca (Galați), Stâlpeni (Argeș), Buziaș (Timiș), Poienile de Sub Munte (Maramureș), Crasna (Sălaj), Pâncota (Arad), Tășnad (Satu Mare), Vorona (Botoșani), Cobadin (Constanța), Vama Buzăului (Brașov), Valea Doftanei (Prahova), Mihăilești (Giurgiu), Baia de Aramă (Mehedinți), Valea Doftanei (Prahova), Chirnogi (Călărași).