Licee din toată țara, în competiția „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, derulată de Junior Achievement România în parteneriat cu Raiffeisen Bank 

Date:

Junior Achievement (JA) România dă startul celei de-a șaptea ediții a competiției „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, o inițiativă care pune la dispoziția liceelor soluții pentru formarea comportamentelor financiare responsabile ale tinerilor, prin acces gratuit la platforma de e-learning JA Learn™ și la cursul digital „Finanțele mele”, dar și prin oportunitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru modernizarea și diversificarea oportunităților educaționale pe care le creează pentru elevii lor.

Inițiativa este parte a programului pe care JA România îl derulează în parteneriat cu Raiffeisen Bank România pentru dezvoltarea cunoștințelor și abilităților de care tinerii au nevoie în ceea ce privește gestionarea banilor. Edițiile anterioare au însumat participarea a peste 150.000 de elevi și sprijin financiar pentru 48 de licee, utilizat în special pentru suplimentarea dotărilor cu echipamente tehnologice necesare în activitatea didactică.

„Continuăm, pentru al 15-lea an consecutiv, parteneriatul cu cea mai mare organizație internațională de educație economică și antreprenorială. Am găsit în Junior Achievement un partener de încredere alături de care ajutăm liceenii să înțeleagă mai bine relația cu banii și să dobândească un comportament financiar sănătos” – Bogdan Popa, vicepreședinte, Operațiuni & IT, Raiffeisen Bank România

 „Susțin educația financiară în comunitatea mea” se desfășoară în acest an în perioada 06 martie-11 mai, iar un liceu poate participa dacă unul dintre profesori parcurge pașii de înscriere, care, ulterior, îi vor da lui și elevilor acces la platforma de e-learning JA Learn™ și la cursul digital interactiv „Finanțele mele”. 

În cadrul acestui curs, liceenii descoperă noțiuni pentru organizarea și gestionarea bugetului personal și pentru documentarea deciziilor de cheltuire sau investire a banilor; în același timp, elevii, beneficiază de o experiență de învățare flexibilă, în ritm propriu și bazată pe exerciții și quiz-uri cu feedback imediat, care dau posibilitatea verificării și însușirii corecte a conceptelor și principiilor financiare. 

Prin parcurgerea acestui curs, elevii pot contribui la succesul liceului lor în cadrul competiției. Liceele cele mai active vor beneficia de sprijin financiar în valoare totală de 92.500 de lei, destinat exclusiv echipamentelor, softurilor sau demarării unor noi acțiuni cu scop educațional. Acestea vor fi premiate în cadrul galei JA Invest in Education, care va avea loc la finalul lunii mai, la București. Mai multe detalii despre calendar și procesul de înscriere sunt disponibile la https://jar.ro/sefcm25.  

Inițiativa „Susțin educația financiară în comunitatea mea” a fost dezvoltată pentru a pune la dispoziția instituțiilor de învățământ soluții applied learning și ready to use pentru dezvoltarea competențelor și comportamentelor responsabile ale tinerilor în ceea privește gestionarea banilor. 

În acest an școlar, portofoliul de resurse și instrumente educaționale puse la dispoziția școlilor prin colaborarea dintre JA România și Raiffeisen Bank s-a extins prin jocul „Misiunea mea financiară”, dezvoltat pe platforma Minecraft Education pentru a completa lecțiile tradiționale și a propune un mod de învățare adaptat vârstei și felului în care elevii obișnuiesc să-și petreacă timpul împreună cu prietenii, colegii sau familia.

Parteneriatul dintre JA România și Raiffeisen Bank a început în 2010, iar în cei 15 ani de colaborare a fost extins pentru a răspunde, adaptat fiecărui nivel de studii (primar, gimnaziu, liceu), nevoilor de formare a abilităților de economisire și gestionare responsabilă a resurselor financiare și de mediu.

Despre Raiffeisen Bank România 

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide, activează pe piața bancară din România deservind peste 23 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.  

De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și, nu în ultimul rând, artă și cultură.  www.raiffeisen.ro 

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În 2024, organizația a urcat pentru a șasea oară în Top 10 ONG-uri din lume, iar în 2025 a primit a patra nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 292.000 de elevi și studenți din 1.834 instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org.    

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

CCIR promovează mediul de afaceri românesc în rândul statelor membre GRULAC

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl...

Agroland țintește afaceri de 200 milioane de euro și extindere regională

Agroland Business System, grupul antreprenorial românesc de retail, agricultură...