Romanian Digital Day 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate inovării și transformării digitale europene, s-a desfășurat ieri la Bruxelles.
Reprezentanții României s-au reunit în Parlamentul European la a treia ediție a Romanian Digital Day 2025, desfășurată la Bruxelles pe 18 martie, la inițiativa Vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu. Evenimentul a reprezentat o veritabilă punte între inovația locală, regională, națională și ambițiile digitale ale Europei. În această ediție, accentul s-a pus pe implicarea activă a României, prin orașele sale care se afirmă tot mai clar ca hub-uri de inovare în regiune, contribuind la conturarea viitorului digital al continentului.
Într-o perioadă marcată de transformări rapide atât economice, cât și digitale, competitivitatea Europei devine o prioritate – aceasta a fost ideea de la care au fost pornite discuțiile și schimburile de idei. Uniunea Europeană își propune să consolideze competențele digitale, autonomia strategică și leadership-ul tehnologic, iar discuțiile despre un nou fond de competitivitate sunt deja în desfășurare.
„Dacă nu acționăm acum, vom pierde teren în fața giganților tehnologici de pe alte continente. Europa trebuie să devină un pol de inovație digitală, nu doar un consumator de tehnologie produsă în alte părți ale lumii. Doar printr-un efort comun și coordonat putem transforma Europa într-un lider global în domeniul digital. Este responsabilitatea noastră să asigurăm că niciun cetățean și nicio regiune nu rămâne în urmă în această tranziție. România are toate ingredientele pentru a fi tigrul digital al Europei. Astăzi sectorul digital contribuie cu aproape 8% din PIB-ul României, dar va ajunge rapid la 10%, iar potențialul este mult mai mare. Cu toate acestea asistăm la o transformare importantă a industriei digitale de la outsourcing la crearea de servicii și produse. Fondurile europene au capacitatea de a accelera această dezvoltare. Romanian Digital Day a devenit o platformă pentru a expune aceste provocări și a prezenta soluțiile românești pentru transformarea digitală a Europei. Cei peste 200 de lideri în domeniul digitalizării, reprezentând 1% din PIB-ul României, care au participat la eveniment demonstrează încă o dată că România are toate ingredientele pentru a fi Tigrul Digital al Europei”, vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
Întreaga zi a fost structurată în jurul unor discuții tematice care au abordat multiple aspecte ale transformării digitale. Participanții au analizat modalitățile prin care tehnologia poate fi valorificată pentru a spori competitivitatea economică, pentru a sprijini creșterea startup-urilor și pentru a reduce decalajele digitale dintre regiunile europene.
Evenimentul a reunit la aceeași masă lideri din toate regiunile României din sfera digitalizării, mari jucători ai industriei precum eMAG, Glovo și Google, alături de universități, clustere, EDIH-uri, organizații, IMM-uri și decidenți politici, și a inclus paneluri tematice și dezbateri în jurul a trei subiecte principale:
- Creșterea competitivității prin edu-tech și dezvoltarea hub-urilor tehnologice europene;
- Politicile digitale ale UE și impactul asupra ecosistemului tehnologic;
- Rolul României în promovarea inovației și leadership-ului digital european.
Printre speakerii acestei ediții s-au numărat Ekaterina ZAHARIEVA (Comisar European pentru Start-up-uri, Cercetare și Inovație), Roxana MÎNZATU (Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene pentru Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire), Iulian STANCIU (fondator eMag), Sacha MICHAUD (co-fondator Glovo), Cosmin GEORGESCU (CEO Cluster Power), Andrei SAVIN (CEO Brinel) și mulți alții.
Organizatori
Co-organizatorii acestui eveniment sunt: Transilvania IT Cluster, The European Digital Innovation Hub in Transilvania, Bucharest RoboHub, Innovation Labs și IMM ROMANIA, reunind actori importanți din domeniul inovației digitale, educației și industriei IT. De la ediția sa de debut în 2022, astăzi Romanian Digital Day a devenit deja un reper pentru colaborarea europeană în tehnologie, atrăgând anual lideri din industrie și factori de decizie din toată Europa.
Bianca Muntean, co-fondator și manager al Transilvania IT Cluster, organizator al unei sesiuni din cadrul evenimentului, a subliniat importanța colaborării și a vorbit despre ceea ce aduce la masă România, în general, și Clujul, Transilvania în special: „Transformarea digitală nu este doar despre tehnologie – este despre oameni, ecosisteme, colaborare și impact real. România nu mai este nouă în această industrie; avem talentul, cunoștințele și ambiția de a contura viitorul digital al Europei”. De asemenea, Bianca a adus în discuție nevoia de centralizare, de coordonare și de integrare a resurselor, pentru a obține rezultatele dorite – ceea ce pot face, cu cel mai mare succes, centrele de inovare digitală și clusterele, care aduc împreună toți actorii cheie: companii, universități, instituții publice.
La rândul său, Ana-Maria Stancu, CEO al RoboHub, a insistat pe importanța extinderii accesului la tehnologie. Ea a remarcat că avansul tehnologic nu trebuie să devină un privilegiu rezervat doar unor segmente restrânse ale societății, ci trebuie să aducă beneficii reale pentru toți cetățenii. ”Avansul rapid al tehnologiei nu ar trebui să fie un privilegiu rezervat doar unor segmente restrânse ale societății, ci trebuie să se reflecte echitabil în viața tuturor cetățenilor, iar pentru a atinge acest obiectiv este esențial să investim în educație digitală și în formarea competențelor de securitate cibernetică, astfel încât fiecare individ să fie pregătit să navigheze în siguranță și cu încredere în ecosistemele digitale tot mai complexe ale prezentului și viitorului.”, a notat Ana-Maria Stancu.
Florin Duma, președintele IMM România, a punctat necesitatea educației digitale: „Reiterez importanța crucială a educației digitale pentru succesul antreprenoriatului românesc și integrarea eficientă a României în economia digitală globală. România trebuie să contribuie activ la nivel european, stimulând modernizarea IMM-urilor prin soluții digitale, formarea specialiștilor și atragerea de fonduri europene.”
Răzvan Rughiniș, președintele board-ului Innovation Labs, a completat tabloul subliniind faptul că „Acceleratorul Innovation Labs susține organizarea Romanian Digital Day încă de la prima ediție, la invitația lui Victor Negrescu. De la studenții din marile orașe la antreprenorii din cele mai mici sate, facem digitalizarea să atingă toate energiile creative. Romanian Digital Day este un moment cheie pentru stimularea, an de an, a participării largi a tinerilor în crearea de valoare. Fiind un motor al ecosistemului de inovare centrat pe universități, Innovation Labs energizează astfel eforturile industriei, societății civile și actorilor publici, sporind încrederea publică într-un viitor mai bun”.
Evenimentul a fost mai mult decât o simplă serie de conferințe, a fost o demonstrație de colaborare. Într-un context de transformări rapide și provocări continue, Romanian Digital Day 2025 a demonstrat că parteneriatul dintre mediul public și cel privat, împreună cu implicarea activă a comunității academice, poate transforma obstacolele în oportunități de dezvoltare. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea creării unui cadru legal unitar, care să sprijine activitatea companiilor inovatoare, și pe propunerea alocării unei părți semnificative din Planul European de Competitivitate pentru a susține procesul de digitalizare. De asemenea, s-a subliniat importanța investițiilor în tehnologii emergente, cum ar fi inteligența artificială, blockchain-ul și securitatea cibernetică.
În final, evenimentul de la Bruxelles a marcat un moment de reflecție și de planificare strategică pentru viitorul digital al Europei.