Mihai Daraban: România și India trebuie să continue colaborarea în sectoare economice cu potențial mare de dezvoltare 

Date:

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 5 februarie a.c., o întâlnire oficială cu noul ambasador al Indiei în România, E.S., dna Manika Jain.

Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea relațiilor economice bilaterale, prin identificarea sectoarelor economice pe care celor două părți le pot promova în rândul comunităților de afaceri, în scopul evident al creșterii valorii schimburilor comerciale. 

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „din punctul nostru de vedere, al Camerei Naționale, chiar dacă la nivelul anului 2023 valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două state a fost de peste 1,6 miliarde de euro, relația economică dintre România și India este insuficient exploatată. Poziționarea geografică a României, cu ieșire la Marea Neagră, poate reprezenta o oportunitate de afaceri pentru mediul de business indian, în ceea ce privește facilitarea transportului mărfurilor provenite din această țară către spațiul european. România și India au deja o tradiție în ceea ce privește colaborarea în sectoare economice cu potențial mare de dezvoltare, tradiție pe care ne propunem să o continuăm. Vorbim de industria IT&C, cu accent pe dezvoltarea segmentului reprezentat de inteligența artificială, de industria aerospațială, precum și de cea aeronautică civilă și militară.  În mod evident, există și alte sectoare economice românești de interes pentru investitorii indieni pe care le putem analiza în cadrul unui dialog periodic cu Ambasada Indiei în România”.  

Noul ambasador al Indiei în România, E.S. dna Manika Jain, a transmis faptul că această întâlnire a reprezentat o prioritate în activitatea instituțională a corpului diplomatic acreditat la București, un demers absolut necesar pentru dinamizarea relațiilor economice dintre cele două medii de afaceri. „În momentul de față, în România activează 486 de companii cu capital indian. Sunt ferm convinsă, ca urmare a discuției de astăzi, că în scurt timp numărul acestor companii va crește. În afară de sectoarele economice menționate de președintele CCIR, care, în mod sigur, vor atrage interesul oamenilor de afaceri din India, îl adaug și pe cel al infrastructurii, în care cele două state pot dezvolta proiecte comune de anvergură”, a adăugat oficialul indian. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...