Nagarro – venituri globale în valoare de 856,3 milioane de euro, în anul fiscal 2022, cu 56,8% mai mult față de 2021

Date:

Nagarro, lider mondial în domeniul ingineriei digitale, cu peste 900 de angajați în România, a înregistrat venituri globale în valoare de 856,3 milioane de euro, în anul fiscal 2022, cu 56,8% mai mult față de 2021. În 2022, Nagarro a obținut rezultate solide, în creștere în ceea ce privește cei mai importanți indicatori de business.

Potrivit raportului anual al companiei, valoarea profitului brut s-a majorat până la 247,1 milioane de euro în 2022, de la 154,4 milioane de euro, rezultat atins în 2021, iar marja brută a ajuns la 28,9%, față de 28,3%, în 2021.

Indicele EBITDA ajustat a crescut cu 86,3%, de la 79,7 milioane de euro (14,6% din venituri), în 2021, la 148,5 milioane de euro (17,3% din venituri), în 2022. Valoarea EBITDA aferentă anului 2022 a fost de 145,6 milioane de euro, mai mare cu 75,3 milioane de euro față de rezultatul obținut în 2021, 70,3 milioane de euro.

În 2022, valoarea indicatorului EBIT s-a situat la 112,4 milioane de euro, în creștere cu 66,7 milioane de euro față de rezultatul raportat în 2021, 45,7 milioane de euro.

Profitul net înregistrat în 2022 a fost de 77,3 milioane de euro, în creștere cu 47,3 milioane de euro comparativ cu 2021, când valoarea atinsă a fost de 30 milioane de euro.

Alte rezultate, raportate la nivelul trimestrului al patrulea (T4) din 2022, includ venituri de 231 milioane de euro, cu 42,5% în plus față de T4 2021, când au fost obținute venituri de 162 milioane de euro. Totodată, în T4 2022, compania și-a mărit echipa internă și rețeaua de colaboratori cu 163 de oameni.

Nagarro a devenit una dintre companiile de inginerie digitală cu cea mai rapidă creștere din lume și datorită structurii sale organizaționale, inovației și culturii orientate spre creștere, precum și a excelenței în inginerie.

La nivelul Europei de Est, compania numără peste 1.000 de angajați și are birouri în București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu și Timișoara, precum și în Varșovia.

Mai multe informații din raportul financiar pot fi accesate aici.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...