Relația dintre România și Italia a progresat foarte bine în ultimele decenii în toate domeniile. România are un parteneriat strategic cu Italia încă din 1997, ridicat la nivel de Parteneriat Strategic Consolidat în 2008, iar azi Italia este unul dintre principalii parteneri economici ai României, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât și prin cea a investițiilor efectuate.
Italia este pe primul loc printre investitorii străini din România, ca număr de companii, la sfârșitul lunii septembrie 2024, erau înregistrate în România 53.411 firme cu capital italian, pe locul 6 ca valoare a capitalului străin, investițiile directe ale companiilor italiene au depășit pragul de 8 miliarde de euro, cu o creștere constantă în ultimii ani și pe locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, după Germania.
Într-un interviu acordat FoodBiz.ro, Roberto Musneci, Președintele Camerei de Comerț Italiene pentru România, a vorbit despre mediul de afaceri din România și nevoia de a menține și atrage investitori.
Mediul de afaceri italian și cel românesc prezintă multe asemănări, în special în ceea ce privește flexibilitatea și capacitatea de a valorifica oportunitățile. Ambele economii au fost construite, în mare parte, pe dinamismul și vitalitatea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Aceste companii au jucat un rol esențial în creșterea economică a Italiei și au un potențial similar de a stimula dezvoltarea în România.” declară Roberto Musneci.
Cu toate astea din cauza dinamicii economice și fiscale cu care se confruntă România, la care au contribuit și cele 4 alegeri de anul trecut, România începe să devină din ce în ce mai puțin atractivă pentru investitori.
Întrebat de ce este nevoie ca mediul de afaceri românesc să fie mai atractiv, să rețină și să atragă mai mulți investitori, Președintele Camerei de Comerț Italiană pentru România a răspuns sincer: „Prioritățile principale ale statului Român pentru a reține și a îmbunătăți mediul de afaceri sunt predictibilitatea, sustenabilitatea mediului fiscal, sustenabilitatea pieței muncii și un dialog transparent, structurat și eficient.”
Principalele destinații pentru investitorii italieni în România sunt București, județele Olt, Cluj și Timiș. Roberto Musneci subliniază că este importantă facilitarea dezvoltării companiilor italienești care sunt deja în România, dar cu siguranța vor apărea și noi companii care vor intra pe piață în sectorul energetic, sectorul transporturilor și sectorul agricol.
Printre companiile italiene de renume prezente pe piața românească se numără: în domeniul bancar Intensa San Paolo, UniCredit; în domeniul asigurărilor este Generali; în sectorul agricol Riso Scotti; compania Prysmian de cabluri electrice care are chiar și un centru de excelență în cercetare în România; Tenaris Silcotub și DeLonghi pentru producție de mașini de cafea și multe altele.
Articoll ppreluat de pe https://foodbiz.ro/