Infrastructura de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale trece prin transformări majore în procesul de tranziție energetică, iar pentru a răspunde eficient provocărilor tehnologice și evoluțiilor fără precedent din zona de producție și consum sunt necesare investiții suplimentare de circa 1,1 miliarde de euro anual. Deblocarea acestor investiții suplimentare de care este nevoie pentru modernizarea rețelelor poate aduce beneficii economice semnificative pentru România, echivalente cu un impact anual de până la 10,6 miliarde EUR, echivalentul a circa 3,3% din PIB, potrivit studiului „Impactul economic al investițiilor în rețelele de distribuție de electricitate și gaze din România”, realizat de Valorem pentru Federația ACUE.
Cu acești bani atrași în economie anual, s-ar putea construi 30-40 de spitale, 1.000 de școli sau 800-1.000 km de autostradă.
Energia joacă un rol crucial în dezvoltarea economiei, iar consumul de energie este strâns legat de creșterea PIB. De aceea, investițiile în infrastructura de distribuție sunt esențiale pentru competitivitatea economică. Adoptarea unor măsuri de stimulare a investițiilor suplimentare în rețelele de distribuție va avea un impact pozitiv la nivel macro-economic, cu un efect de multiplicare de aproape 10 ori.
Potrivit studiului Valorem, impactul economic total al celor 10,6 miliarde EUR a fost evaluat în raport cu 3 piloni principali de creștere economică: 1) multiplicarea/ extinderea proiectelor de infrastructură; 2) creșterea producției și distribuției de energie; 3) stimularea economiei prin atragerea de noi investiții.
Structura impactului pozitiv calculat include beneficii fiscale semnificative, evitând pierderi de peste 4,6 miliarde EUR în taxe, 2,5 miliarde EUR în salarii nete suplimentare (care ar putea susține peste 230.000 de locuri de muncă) și până la 3,7 miliarde EUR în profituri nete corporative care ar putea fi reinvestite în economie.
Potrivit studiului, în decursul a 5 ani de zile, stimularea investițiilor în rețelele de distribuție ar putea genera o creștere a PIB cu până la 16,5%.
Volker Raffel, președintele ACUE și CEO al E.ON România: „Distribuitorii au investit sume semnificative în rețele – doar în cazul E.ON fiind vorba despre mai mult de 2 miliarde de euro de la privatizare – și au îmbunătățit semnificativ indicatorii de calitate, cum ar fi, de exemplu, cel privind durata întreruperilor. Dar apar noi tehnologii care necesită o actualizare și este foarte clar că investițiile în infrastructura energetică trebuie accelerate. Orice întârziere nu doar că împiedică tranziția energetică, dar împiedică și creșterea economică. Modernizarea rețelelor este esențială pentru creșterea consumului, pentru accesul sporit la energie al investitorilor, ceea ce înseamnă noi unități de producție, mai multe fabrici, noi locuri de muncă, contribuții mai mari la bugetele de stat, dar și soluția pentru un preț mai mic al energiei. Stabilirea unui cadru de reglementare adecvat pentru dezvoltarea viitoare a rețelelor electrice va aduce beneficii economice începând chiar din acest moment”.
Dana Dărăban, Directorul executiv al Federației ACUE: „În contextul preocupării firești a autorităților pentru reducerea prețului final al energiei, este esențial să subliniem un adevăr adesea trecut cu vederea: fără investiții susținute în rețelele de transport și distribuție, orice efort de scădere a costurilor riscă să fie doar temporar. Rețelele moderne și eficiente permit reducerea
pierderilor, integrarea surselor regenerabile – adesea mai ieftine –, evitarea congestiilor și stimularea concurenței reale pe piață. Cu alte cuvinte, investițiile în infrastructura energetică nu reprezintă un obstacol, ci sunt chiar fundamentul unui preț final sustenabil, corect și predictibil pentru toți consumatorii”.
Vasile Iuga, Partner Valorem Consulting: „Investițiile în rețele de electricitate și gaze naturale au un impact important atât pentru îmbunătățirea gradului de securitate energetică, cât și pentru a cataliza creșterea economică, pentru sustenabilitate și progres tehnologic. Autoritățile ar trebui să aibă în vedere multiplele beneficii care rezultă din asemenea investiții atunci când stabilesc cadrul de reglementare”.
Bogdan Belciu, Partner Valorem Management Consulting: „Nevoia de investiții suplimentare în rețelele de electricitate și de gaze din România este de 1,1 miliarde EUR anual. Prin efectul de multiplicare (indirect si indus), aceste investiții vor avea un impact economic de peste 5,8 miliarde EUR. În plus, investițiile în rețele de energie vor crea premisele necesare pentru ca Romania să aibă energie ieftină, produsă sustenabil, ceea ce va crește atractivitatea României pentru investiții in sectoare care includ centrele de date, inteligența artificială, procesarea metalelor, materiale de construcții si petrochimie. Estimăm că aceste investiții în economia românească pot genera o creștere economică suplimentară de 4,8 miliarde EUR anual”.
Importanța investițiilor în rețelele de distribuție și beneficiile asociate
- Integrarea de noi capacități de producție a energiei, atât de tip convențional, cât și din surse regenerabile, care vor contribui la diminuarea prețului mediu angro al energiei;
- Utilizarea eficientă a gazului natural drept combustibil de tranziție respectiv, asigurarea infrastructurii necesare pentru reindustrializarea unor sectoare cheie, în paralel cu stimularea creșterii economice în domenii conexe;
- Diminuarea dependenței de importuri, în special, de combustibili fosili, prin efectul electrificării consumului de energie;
- Exploatarea eficientă a capacităților de interconectare.
Investițiile suplimentare în rețelele de distribuție au un impact limitat în structura prețului final al energiei suportat de consumatori, acesta fiind excedat de beneficiile economice multiple. Studiul arată că, în scenariul deblocării investițiilor adiționale necesare, costurile suplimentare în factura lunară a unei gospodării din România cu consum mediu, sunt de aproximativ de 5 lei în factura lunară a energiei electrice, respectiv de 8 lei în factura lunară a gazelor naturale. În cazul consumatorilor non-casnici, impactul este, de asemenea, suportabil, studiul relevând o creștere medie potențială cu 0,4% în prețul final al energiei.
Creșterea poate fi compensată prin absorbția unei cantități mai mari de energie la preț redus, care duce la scăderea costului de achiziție a energiei din factura finală, respectiv impactul pe kWh distribuit este diminuat pe măsură ce consumul total crește datorită intensificării electrificării.
Corelativ, impactul redus asupra prețului final al energiei se datorează consolidării capacității financiare a operatorilor de distribuție, care vor putea accesa finanțări suplimentare din surse nerambursabile, diminuând presiunea pe tarife. Acest aspect, combinat cu o perioadă relativ lungă de amortizare a noilor investiții, permite o distribuire echilibrată a costurilor pentru utilizatorii rețelelor.