Wolf Theiss a asistat AFI în cea mai mare tranzacție de finanțare imobiliară de pe piața românească în 2022 

Date:

 Wolf Theiss a asistat AFI în legătură cu obținerea unei facilități de credit de 450 milioane de euro în scopul refinanțării celor trei centre comerciale din România – AFI Cotroceni din București, AFI Ploiești și AFI Brașov. Sindicatul de creditori care acordă cea mai mare facilitate de credit imobiliar emisă vreodată în România a fost condus de importante bănci austriece și românești.

Echipa de Banking & Finance din cadrul biroului Wolf Theiss din București, condusă de Partener Claudia Chiper, a oferit asistență juridică companiilor din grupul AFI Europe care dețin și administrează centrele comerciale AFI Cotroceni din București, AFI Ploiești și AFI Brașov pe tot parcursul procesului de negociere şi semnare a contractului de credit sindicalizat şi a celorlalte documente de finanțare. Alături de Claudia Chiper, Iuliana Stoicescu, Avocat Asociat Senior şi Cătălin Sabău, Avocat Asociat au fost implicaţi în toate aspectele tranzacției de finanțare.

„Dorim să îi mulțumim Claudiei și echipei sale pentru contribuția lor la finalizarea cu succes a tranzacției. Au dat dovadă de înalt profesionalism, diligență și efort susținut în fiecare aspect al tranzacției , a declarat Doron Klein, CEO of AFI Europe România.

Suntem onorați că am avut ocazia să sprijinim AFI în accesarea celei mai mari facilități de credit imobiliar acordate vreodată în România. În 2022, echipa noastră de Banking & Finance de la Wolf Theiss a avut plăcerea de a oferi consultanță în cele mai mari tranzacții imobiliare de pe piața românească. De asemenea, echipa noastră a fost implicată în tipuri variate de tranzacții de finanțare cu grad ridicat de complexitate,  ca rezultat al muncii asidue şi dedicării echipei„, a declarat Claudia Chiper, Partener şi Coordonator al practicii de Drept Financiar și Bancar în cadrul biroului Wolf Theiss din București.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

NAI Romania: Producția auto din România accelerează în 2024 și își poate menține creșterea

 În pofida unui context internațional tensionat și a provocărilor...

Semnal de alarmă pe o piață fragilă, tras de experții Atradius: creșterea numărului de insolvențe corporative în Europa și România

Pe fondul instabilității economice internaționale, numărul insolvențelor la nivel...

Primul magazin ATAC Hiper Discount by Auchan din București, la o sută de metri de complexul rezidențial Atria Urban Resort

Rezidenții Atria Urban Resort, complex imobiliar dezvoltat în zona...

Revenirea unei îndrăgite promoții în brutăriile Paul

Brutăriile PAUL anunță revenirea uneia dintre cele mai îndrăgite...