Onorant prezidiu, Stimați colegi, Iubiți prieteni, Dragi studenți, Încep prin a dezvălui o dilemă în care mă aflu: în cei șapte ani de acasă mi se spunea că atunci când se vorbește despre tine trebuie să taci! După prea plinul spuselor din această ședință festivă a Senatului, fie ele venite din sufletul celor mai de seamă economiști ai țării, sunt nevoit, totuși, să mă apăr de mine însumi cel puțin. Drept pentru care rog să mi se permită să rețin ca fiind importante, în contextul actual, îndemnurile pentru a face mai mult, ca și sugestiile pentru reflecție asupra proiectelor mele, nu neapărat remarcile favorabile pentru ce am putut realiza. Cred sincer că nu sentimentul meu contează, ci actul săvârșit de a lega memoria profesională a unei instituții de învățământ de o bornă a spiritului academic reprezentat cu strălucire până la sacrificiu de un profesor al ASE, Virgil Madgearu. Îmi place, totodată, să cred că singura cale de a rămâne noi înșine, în orice întorsătură a vremurilor, este să avem, asemenea marelui economist și om al cetății, viziunea corectă a lucrurilor și să nu abdicăm de la obligația de a apăra adevărul, în toate expresiile lui, indiferent de consecințe. Mulțumesc domnului academician Mugur Isărescu pentru Laudatio, pentru că a surprins, asemeni domnului academician Gheorghe Zaman, domnului președinte al Senatului ASE, prof.univ.dr Pavel Năstase și domnul rector, prof.univ.dr. Nicolae Istudor, cum nu se poate mai bine, încărcătura de sens a condiției profesionale și morale a economistului fixate prin profilul intelectual al înaintașilor, de la Ion Ghica începând (omagiat și el azi de Ziua Economiștilor și Ziua Profesorului de Economie), profil care trebuie să ghideze mereu faptele noastre didactice și științifice, personale și publice. La drept vorbind, în cazul acestei distincții, nu este vorba atât de cel care o primește, ci de noi toți, care am ales un model de viață în care recunoștința este energia motivației pentru a face lumea mai responsabilă față de calitatea acțiunii și vieții ei. De aceea, mulțumirile mele pentru ce ați spus aici vin și pentru că ați girat, prin autoritatea profesională și morală pe care o aveți – prea bine cunoscută și recunoscută de cei de față – simbolistica acestei distincții și că ne inspirați angajarea pe mai departe pentru performanță. Mulțumesc, totodată, fiecăruia dintre dumneavostră, prezenți în Aula Magna, senatori și invitați, că mi-ați transmis prin expresia feței, dar și subliminal, încrederea că suntem toți pe lungimea de undă a tradiției de aur și că, până la urmă, indiferent de modul de a fi, gândim același lucru și acționăm la fel: scrutăm viitorul ridicându-ne pe umerii uriași ai înaintașilor! Dragi prieteni, Iată de ce, dacă las totuși să transpară emoția trăită este pentru că a fost vorba, nu de modesta mea contribuție, ci de întărirea nevoii de a prețui ceea ce ne motivează, să abordăm provocările epocii de schimbare radicală, inclusiv în privința sensibilității teoretice, provocări care – după cum se vede cu ochiul liber – ne pândesc după colțul modelului actual de civilizație. Cum puteți costata din textul primului slide al Dizertației mele, care stă de ceva timp pe ecran, este vorba de o invitație de a evita, cumva ultimativ, o buclă catastrofică în evoluția speciei: să readucem în atenția noastră modul relațional firesc de funcționare a valorilor fundamentale ale lumii și, mai ales, cum acestea sunt intermediate de natura umană în ultimele decenii. Poate părea exagerată formularea, dar vă rog să vă decuplați pentru o clipă de la proiectele personale pentru a observa că fracturile axiologice și bifurcațiile în tendințe fac azi posibilă, ca niciodată în istorie, ratarea alegerii câștigătoare, a căii croite în termeni de securitate a vieții, fie ca indivizi și cetățeni, fie ca societate sau națiune. Doar dacă ne oprim la funcționarea relației dintre valorile motivaționale definitorii pentru funcția economiei – cum ar fi cele dintre Concurență, Avuție, Proprietate, Bunăstare – și este evidentă nevoia ca înțelegerea și explicația să se calchieze pe Adevăr, iar acesta, rostit public, să fie expresia cinstită a stării de fapt. Și aceasta, pentru că, de câte ori vorbim de Economie ca știință sau de economie ca acțiune randamentală, ne referim la ceva ce ne implică genuin pe noi, oamenii. Pe drept cuvânt, este nepermis să nu considerăm acest adevăr ca fiind esențial pentru calitatea înțelegerii și explicației în știința noastră. Tocmai de aceea am ales azi să răspund ideilor din Laudatio, vorbindu-vă de aceste provocări dintr-o perspectivă specială, care implică ceva asupra căruia viteza vieții moderne și presiunea empirismului ei ne lasă puțin timp de reflecție. Mi-ar plăcea să reușesc să sugerez ceea ce este esențial pentru calitatea înțelegerii și explicației, ca și a comunicării publice pe teme economice. Iar esențial este să ne asigurăm că în modul cum formulăm problemele să nu uităm că economia este o componentă a vieții noastre, că ea, totuși, nu e totul, nu acoperă orice în viețile noastre, chiar dacă ne stârnește patimile. Să nu uităm că gândirea și acțiunea economică trebuie să fie congruente cu toți determinanții și toate componentele unui întreg aparte, care emerge/emană viață și în perspectivă biologică, și în perspectivă sociologică. Se spune, pe drept cuvânt, că marile rateuri în înțelegerea și explicația fenomenelor economice țin tocmai de faptul că uităm esența lor de fenomene umane, că ele sunt ceea ce ne reprezentăm noi că suntem, ceea ce gândim, ceea ce facem și cum facem noi oamenii, individual și laolaltă, cu proiectele noastre de viață. Este esențial, desigur, și cum le explicăm pentru a fi înțelese acum, dar și peste timp, pentru generațiile următoare, care n-ar mai trebui astfel să repete greșelile generațiilor anterioare. N-aș zice că îmi este simplu să vă fac părtași la aceste probleme! Dar, de cel puțin șapte decenii, generații și generații au fost cumva echipate să întâmpine astfel de probleme, iar aceasta mă încurajează să forțez bunăvoința și răbdarea dumneavoastră, promițându-vă, în același timp, că voi sintetiza ce vreau să vă spun la maximum-ul admis de canonul comunicării raționale. Vreau de la început să precizez că leg argumentația mea de schimbarea produsă de perspectiva Macroeconomiei, care a declanșat remodelarea discursului public, ca și recalibrarea comportamentului social în sfera lărgită de semnificații a ei, destinată inițial, cum prea bine se știe, să dea calitatea acțiunii sociale, iar nu doar cantitatea acesteia. Marin Dinu, Prof. univ. dr., membru al CA al BNR, secretar general al AGER