Miercuri, cortegiul funerar cu urna fostului conducător al Cubei, Fidel Castro, părăsea Havana în uralele a zeci, dacă nu sute de mii de cubanezi, îndreptându-se spre locul de veci situat în estul insulei, loc de unde, în urmă cu șase decenii, Fidel pornea marea Revoluție Cubaneză.
Cubanezii îl ovaționau, fluturând micuțe steaguri, cu zel revoluționar și mândrie națională, pe cel care a condus Cuba timp de 49 de ani cu un mix de carismă și voință de fier și care a creat un stat comunist la o aruncătură de băț față de SUA, un stat ce a fost la un moment dat un jucător central în perioada Războiului Rece. Cuba a jucat un rol cheie în criza din 1962 a rachetelor nucleare sovietice, care era să declanșeze un război atomic planetar.
Un erou anti-imperialist pentru mulți, mai ales în America Latină și pe continentul african, Castro avea foarte mulți oponenți care l-au acuzat că a distrus economia Cubei prin socialism și că a dispus arestarea sau chiar uciderea persoanelor care se opuneau dictaturii sale de tip sovietic.
Inițial ca o colonie spaniolă și apoi ca protectorat american, Cuba devenise un paradis pentru viciu. În 1902, Cuba a obținut independența la nivel formal, în realitate, Statele Unite ale Americii și-au păstrat poziția economică și influența politică foarte mare asupra insulei.
Lovitura de stat din 1958 împotriva lui Fulgencio Batista, fostul lider proamerican al Cubei, a marcat începutul revoluției cubaneze, mica insulă devenind pentru unii un simbol al luptei pentru libertate. Se considera că doar dacă insula ar fi fost eliberată de tutela străină și de interesele oligarhilor locali ar fi putut cubanezii să-și ia în mâini propriul destin și să își remodeleze țara. Fidel a promis să aducă Cuba pe calea democrației, de la care a deraiat atâta timp, și totodată prosperitate poporului cubanez. Însă, odată ajuns la putere, acesta a monopolizat puterea politică și a adoptat diverse reforme, cum ar fi cea agrară, pe care predecesorii săi au promis că o vor înfăptui, dar nu au reușit niciodată să o pună în aplicare.
Legitimitatea noului lider al Cubei a fost consolidată în aprilie 1961 de dejucarea tentativei SUA de a-l înlătura de la putere, când a învins un grup de exilați debarcați de către CIA în Golful Porcilor. Agenția americană a încercat să aplice în Cuba aceleași tactici folosite în detronarea guvernului Jacobo Arbenz care ajunsese la putere prin vot democratic în Guatemala. Tentativa de invazie, embargoul economic impus de SUA, precum și atacurile provenite din partea grupurilor de exilați înarmați și antrenați de americani au condus către o mentalitate de asediu și de resentimente față de SUA resimțite de mulți cubanezi chiar și în prezent. Pentru cei din Vest, moștenirea lăsată de Castro constă într-un regim autoritar de conducere a țării, cu un partid unic și cu puține libertăți.
În ciuda numeroaselor realizări pe care le-a avut Cuba sub conducerea lui Castro (ca de exemplu, asistență medicală de înaltă calitate pentru populație, creșterea speranței de viață, vaccinarea copiilor și un program ambițios de ecuație, analfabetismul scăzând la un nivel chiar mai mic decât cel din SUA), de mai multe ori țara era reclamată pentru crizele economice provocate de centralismul autoritar, pentru represiunea mass-media și cenzura extremă, exilarea sau întemnițarea dizidenților și discriminarea homosexualilor și a persoanelor bolnave de SIDA.
Deși unii au considerat că dictatura comunistă instaurată de regimul Castro a reprezentat o trădare pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne Revoluția Cubaneză, marea masă l-a adulat pe „El Lider Maximo”.
Și aceasta se vede în cartierele sărace, socialiste, din Cuba lui Fidel. Aici nu există bande de răufăcători și practic aici nu s-a auzit de droguri. La multe case, ușile sunt lăsate deschise pentru ca briza să intre înăuntru, iar copiii și vecinii vin și pleacă fără să existe hoții. Cubanezii au un termen special pentru acest tip de existență: „Tranquilidad social”, ceea ce înseamnă ceva de genul „pacea socială”, dar, de asemenea, și o țară în care domnește legea și ordinea, un lucru rar într-o regiune ca America Latină, cu unele dintre cele mai mari rate ale criminalității din lume.
Pentru a explica această problemă, multor cubanezi le place să îl citeze pe scriitorul secolului al XIX-lea și luptătorul pentru independență Jose Marti: „vinul nostru este amar, dar este vinul nostru”. Mulți dintre ei consideră că pentru un stat cubanez suveran, o națiune independentă, Fidel Castro a avut dreptul să facă greșeli și să aplice soluții cubaneze unor probleme cubaneze. Chiar dacă în anumite situații, represaliile au fost disproporționat de dure. „Majoritatea te-a iubit cu pasiune. O minoritate te-a urât. Dar nimeni n-a putut să te ignore”, a declarat președintele ecuadorian Rafael Correa.
Moartea lui Fidel Castro pe 25 noiembrie, la vârsta de 90 de ani, îi forțează pe cubanezi să se gândească la ce fel de viitor doresc pentru insula lor. Iar cei mai mulți, atât din interiorul țării, dar și din exterior se gândesc dacă nu cumva cu dispariția lui Castro nu se va prăbuși modelul economic, și dacă va putea sistemul politic autoritar să mai funcționeze fără el.
Donald Trump va deveni – odată cu depunerea jurământului – cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii după ce va finaliza cea mai dramatică schimbare politică din istoria nord-americană. Dar are de răspuns la marea întrebare: cum va arăta economia americană sub mandatul său?
În fiecare an, revista Monocle analizează ierarhizarea statelor lumii în funcție de cât de influente la nivel planetar sunt acestea din câteva puncte de vedere extrem de pașnice: câte universități celebre are fiecare țară, câți compozitori de renume, câte cărți publicate global, câți studenți străini, câți medici celebri salvatori de vieți, câte medalii olimpice câștigate etc. Toate acestea definesc ceea ce occidentalii numesc SOFT POWER. Anul acesta Monocle a inclus încă un criteriu de cercetare și eu văd aici un pas analitic deloc întâmplător: reputația politică, analizată drept atribut al Soft Power.
Dacă privim către economia americană, totul ține de reputație și mai ales de reputație politică. Statele Unite ale Americii își reconstruiesc săptămânile acestea structura de putere executivă după o lungă confruntare electorală, având ca miez reputația politică și ca miză puterea. Odată cu alegerea lui Donald Trump în fruntea administrației de la Casa Albă, reputația politică devine un titlu pe piața de capital. Un titlu care poate arunca în aer economia americană sau, dimpotrivă, un adevărat nou blue-chip (pentru neinițiați, potrivit New York Stock Exchange, un blue-chip este o acțiune deținută la o corporație cu o reputație națională în calitate, credibilitate și abilitatea de a funcționa cu profitabilitate atât în vremuri bune, cât și în vremuri tulburi). Trump ar putea fi un blue-chip dacă nu cumva va deveni o mare dezamăgire. Deocamdată, lumea îl privește mai mult cu speranță și interes.
E un fel de umblet alandala. Toți par să se cunoască între ei și în același timp fiecare să-i descopere acum pe ceilalți. Un fel de poartă, chit că e în mijlocul mulțimii, arată încurajator: „Bine ai venit la Startarium Pitch Day!”. Ăsta este concursul start-up-urilor. Inițiatorii l-au gândit ca un oraș ocazional și restrâns al antreprenorilor, închipuit, care să țină cât „cea mai importantă competiție dedicată startup-urilor din România”, adică o zi întreagă, cu prezentări de business-uri incipiente, cu sfaturi de la unii trecuți prin așa ceva (surse de finanțare, lege, povești de succes), cu selecție, finală, juriu, premii și întoarcerea fiecăruia la treaba lui, cea adevărată.
Competiția a fost organizată de platforma educațională Startarium.ro, o cale de acces la finanțare pentru idei antreprenoriale românești. Inițiativa a pornit de la Impact Hub, sprijinită de ING Bank. S-au întrecut întâi 80 de antreprenori. În finală au rămas 10. A câștigat Gabriel Bugnar, cu modelul de business și de vehicul al „rulotei naționale Tracia”: ca să o producă în serie, proiectează construirea primei fabrici de profil din România și din sud-estul Europei. Pentru început (și, mărturisire personală, ca o salvare), are de acum valoarea premiului de 70.000 euro.
Indicele BET-NG (Bucharest Exchange Trading Energy & RelatedUtilities Index) este unicul indicator disponibil pentru sectorul de energie al pieței locale de capital, iar S&P 500 Energy Index pentru piața de capital din SUA. Pe intervalul ales, decembrie 2015 – decembrie 2016, putem constata din evoluțiile celor doi indici o sincronizare destul de bună în primele luni ale lui 2016, mai exact în perioada în care cotația bariului de țiței era în picaj, la fel și cotațiile bursiere în general și cele ale companiilor din sectorul hidrocarburilor în special.
Momentul de separație a dinamicilor apare în prima parte a lunii aprilie când indicele S&P 500 Energy reușește să „treacă pe plus”, în timp ce BET-NG continuă să rămână în teritoriu negativ. Este perioada când cotația barilului de țiței intrase deja pe o traiectorie de recuperare masivă de la minimele înregistrate și, în plus, începuse să se prefigureze un nou palier de tranzacționare, cu maxime situate în zona a 50 dolari pe baril, precum și o politică a Fed mai prietenoasă pentru Wall-Street.
Când nimeni nu se mai aștepta, pe 30 noiembrie, a venit știrea că liderii OPEC au încheiat un acord de reducere a producției zilnice de petrol, primul de acest fel din ultimii opt ani. La bursa din New York, cotația țițeiului WTI (West Texas Intermediate), a crescut brusc cu peste 9% la 49 de dolari pe baril și a fost urmată de încă o creștere, la peste 50 de dolari pe baril. Ce va urma? Încă este dificil de estimat cu precizie, însă putem extrage două scenarii posibile pe care le vom analiza în cele ce urmează.Ultima șansă pentru credibilitatea OPEC
Încă de la începutul acestui an am putut asista la un fenomen destul de straniu: pe măsură ce cotația barilului de țiței scădea, se întețeau „vocile” unor țări producătoare care încercau sa stopeze declinul. Cum anume? Simplu: împrumutând un mecanism folosit de multe ori în trecut, cu succes, de reprezentanții băncilor centrale: „verbal interventions”. Cu alte cuvinte, transmiterea unor mesaje adresate celor care au împins cotația într-un sens sau în altul cum că va exista și reversul medaliei. Membrii OPEC, dar nu numai, încă din primăvară au lansat o serie de astfel de mesaje: ba că producția va fi redusă în urma acelei întâlniri de la Doha, ba că la întâlnirea din iunie de la Viena, ba că Rusia împreună cu Venezuela și alte state au căzut la pace să militeze împreună pentru reducerea producției (fapt infirmat apoi de oficialii de la Kremlin). Scopul a fost atins aproape de fiecare dată, însă doar pe termen scurt, cotația cedând apoi câștigul realizat în urma informațiilor aruncate în piață.
Elementele principale ale acordului
– este prima decizie de reducere a producției de țiței din ultimii 8 ani; înțelegerea include și țări non-OPEC, precum Rusia;– reducerea cartelului va fi de 1,2 mil. bpz, din ianuarie 2017; echivalentul unei scăderi de 4,5% din producția curentă, până la 32,5 mil. bpz; – sunt exceptate Libia și Nigeria, însă Irak-ului i se impune plafon; Iranului i se va permite majorarea producției până la nivelul de 3,8 mil. bpz; – Arabia Saudita a acceptat reducerea cu 486.000 bpz și este și pierde cel mai mult din cotă prin acest acord; Rusia acceptă să își reducă producția cu 300.000 bpz;– În total, pentru țările non-membre OPEC, reducerea va fi de 600.000 de barili pe zi.
Chiar și dacă la întâlnirea de la Alger, din septembrie, mesajul oficial a fost unul destul de încrezător, au existat totuși apoi două runde de negocieri la Viena, la nivel de experți ai țărilor membre OPEC, soldate cu rezultate nule, cea mai recentă având loc pe 28 noiembrie. Un set mai mult decât suficient de motive pentru ca încrederea din piețe în ceea ce privește eficacitatea acestor ședințe să ajungă la cote minime și, de asemenea, credibilitatea cartelului OPEC să tindă spre minim. La limită putem spune că, în cazul în care nu s-ar fi ajuns la un acord, OPEC-ul ar fi ajuns o entitate inutilă. A fost ultima șansă pentru menținerea credibilității, motiv pentru care mă întreb dacă nu cumva acest acord a fost scos cu forcepsul: „de fapt, nu contează ce o să se întâmple în realitate, în lunile următoare, este musai să venim în public cu un acord. Bun, rău, fezabil sau nu, nu mai contează”.
În campania de împăduriri din toamna acestui an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva folosește aproximativ 5,5 milioane de puieți, din producție proprie. Sunt regenerate natural 1.471 hectare și artificial 1.985 hectare, în total rezultând o suprafață de 3.456 hectare, acțiune pentru care sunt investiți peste 30 milioane lei. De asemenea, se fac lucrări de completări curente pe 211 hectare și lucrări de refacere pe 258 hectare. Cele mai întinse suprafețe împădurite în campania de toamnă sunt în județele Tulcea – 712 hectare, Dolj – 231 hectare, Brăila – 176 hectare, Ialomița – 172 hectare, Călărași – 145 hectare, Constanța – 125 hectare. Cele mai folosite sunt speciile cvercinee, plop euramerican, plop alb, salcie, salcâm. Romsilva susține și plantări inițiate de persoane fizice și organizații neguvernamentale.
O secvență din campania de toamnă s-a derulat la Direcția Silvică Giurgiu, Ocolul Silvic Ghimpați, pe șantierul de împăduriri Albele – Unitatea de Producție VII Albele-Manafu. Pe 1,53 hectare s-au plantat gârniță, cer, măr pădureț, păr pădureț. O suprafață neînsemnată? Ing. Viorel Mitroi, directorul DS Giurgiu, aduce contraargumente: „Chiar dacă pare un șantier mic, el arată preocuparea silvicultorilor pentru regenerarea tuturor suprafețelor de pe care se extrage masă lemnoasă. Noi, aici, nu avem suprafețe mari de pe care să facem astfel de extrageri, dar, oricum, totul trebuie refăcut. Cu lucrarea aceasta, închidem împădurirea sută la sută pe raza Ocolului Silvic Ghimpați. Totodată, asigurăm o bandă de protecție pentru vânat, adică o fâșie de pădure ca adăpost”. Directorul silvicultorilor din Giurgiu ne oferă și o lecție ad-hoc despre valoarea pădurii de câmpie: „pădurile de câmpie sunt mai mici decât cele de la munte, însă importanța ecologică și silviculturală a lor este mult mai mare, deoarece sunt supuse unui proces mai accentuat de uscare, de îmbătrânire, iar noi înlocuim arboretele mature cu arborete tinere, bazate pe speciile stejar pedunculat sau, în cazul de față, gârniță, specii de foarte mare valoare economică și ecologică”. Venind vorba despre înlocuiri de arbori, ing. Viorel Mitroi se arată contrariat și insistă asupra a ceea ce lumea știe prea puțin din munca silvicultorilor: „dumneavoastră aflați numai de furturi! Or, Romsilva împădurește toate suprafețele de pe care se extrage masă lemnoasă; absolut toate! În mod deosebit, la tăieri rase, la crânguri, la arborete de substituiri-refaceri, plop american, împădurirea se face în maximum doi ani, așa cum prevede Codul silvic”.
O întâlnire cu Liviu Drăgan, unul dintre premianții galei Profit pentru expansiune pe piețele externe.Interviu preluat de pe www.profit.ro/profitliveLiviu Drăgan, CEO TotalSoftO istorie în a face profit în România în IT, Total Soft, astăzi un lider în a oferii soluții de IT pentru businessul românesc. Ești un om cu Charismă. Intenționat am folosit jocul acesta de cuvinte. Ce înseamnă să ai charismă Liviu?
Nu știu ce înseamnă. Totdeauna când aud cuvântul charismă, mă duce cu gândul la produsul Charisma. Și nu mai am semantica cuvântului în mine ca înțeles. Sigur că să ai charismă înseamnă să te faci plăcut până la urmă. Dar atunci când am denumit produsul nu m-am gândit niciodată nici la charisma mea, nici la charisma colegilor, a fost pur și simplu întâmplător, pentru că suna bine.
Ce înseamnă însă acum Charisma, și mă duc cu gândul la premiul pe care l-ați primit voi cei de la Total Soft?
Cred că într-adevăr expansiunea noastră este aproape un miracol. Adică să clădești un produs de business, care este lider în România, este un aspect, dar să convingi companii multinaționale mari să își pună tot businessul în brațele unui astfel de produs în toate subsidiarele, cum face Volvo Financial, Daimler, Mercedes, sau Deutsche Leasing, este o realizare care aproape când mă uit acum nu-mi vine să cred că am făcut-o noi. Înseamnă în primul rând, cred, că e foarte important să nu privești granițele unei țări.
Dar ai fost oportunist, în sensul bun al cuvântului? Ai simțit oportunitatea?
Am fost oportunist în sensul traducerii din engleză a cuvântului. Da, am fost oportunist pentru că am simțit că după ce am implementat produsul în România, făcând puțin advertising în afară, s-a pus problema să ducem Charisma și în alte țări. Acum, acest produs este implementat în 35 de țări, în 30 de culturi diferite, cu toate obiceiurile de business din acele țări. Și este un succes care mă surprinde și pe mine.
Odinioară vorbeam despre IT uitându-ne la București și împrejurimi. După aceea, chiar după criză, Clujul a început să se dezvolte. Și lângă Cluj a apărut Iașiul. Ce reprezintă triunghiul acesta pentru întreaga economie românească?
Eu cred că IT-ul românesc a fost unul dintre domeniile economiei românești care s-a descurcat în mare parte fără ajutor din partea statului. Eu nu cred că România are talent în software mai mult decât Bulgaria, sau Ungaria, sau Polonia. În schimb, cred că în România datorită unor situații conjuncturale de natură politică, de natură economică, cei mai buni elevi când terminau liceul se duceau la facultatea de calculatoare, unde media de intrare era foarte înaltă, pentru că românii au înțeles dintr-un oportunism pozitiv că asta e o meserie internațională, e bine plătită, pot lucra. Bineînțeles că astfel programatorii sunt mai buni decât chimiștii în România.
Problema cred că este că nu avem oameni în țară. Ieri am avut un dialog interesant cu niște lideri ai învățământului universitar, care se pare că devin mai conștienți că ar trebui să-și construiască oferta pentru studenți pe baza discuțiilor cu companiile. Care este situația din învățământ?
Dintre toate domeniile, în ultimii 26 de ani, învățământul este cel mai rămas în urmă. Este adevărata măsură a nepriceperii, a superficialității sau a neseriozității tuturor guvernelor României care s-au perindat la conducerea țării. Este de înțeles că pentru sănătate sunt necesare investiții uriașe, în infrastructură la fel. Dar în educație s-a distrus nu pentru că n-au fost bani, ci pentru că este o mare neseriozitate. După părerea mea, învățământul are cele mai catastrofale rezultate, atât pe termen scurt, cât și lung. Este de neînțeles de ce curricula nu corespunde nevoilor economiei și continuă să fie la fel pentru niște nevoi care nu mai există. În schimb sunt alte domenii care se dezvoltă. E vorba de sectorul energetic, agricultură și de domeniul IT. Noi trebuie să ne orientăm spre domeniile cu potențial de creștere. Cred că nu se înțelege că pregătirea trebuie să înceapă din liceu, nu din facultate. Nu se pot face peste noapte universități care să pregătească forța de muncă. În schimb, școli postliceale care să formeze specialiști în IT ar putea fi foarte multe.
Vom aniversa 10 ani de viață în comunitatea europeană. Ce a însemnat 10 ani de piață comună europeană pentru tine ca antreprenor român și în ce piață europeană ți-ai dori să trăiești în următorii 10 ani?
În primul rând, cred că efectul asupra mea și asupra României a fost extraordinar. În primul rând, am căpătat o demnitate care era foarte confuză în perioada respectivă. Nu se știa clar dacă noi suntem o țară din centrul Europei, din estul Europei, sau din Europa. Lucrul acesta crea o confuzie și o lipsă de consistență când te duceai în afară. Spuneai că ești din România și nu știai cum să asociezi poziționarea ei. Acum când eu spun de unde ești – spun România virgulă Europa, spun asta pentru cei mai confuzi. Asta este o demnitate de care cred că aveam nevoie. Ce se va întâmpla de acum înainte, eu cred că este o provocare extraordinară. Eu cred că la ora actuală trăim din păcate un recul al Europei din cauza faptului că sunt efectele negative asupra ale globalizării. Este o reacție a tradiționalilor din diferite țări în fața efectului de globalizare. Pentru oamenii tradiționali din aceste țări apare o sperietură nu atât de mult față de faptul că se pierd locurile de muncă, dar se produce o diluție culturală. Pentru că dacă în Germania nu veneau cinci milioane de turci, economia Germaniei era cu totul alta acum. Dar lucrul acesta îl înțeleg oamenii luminați care sunt aproape de economie.
În curând se împlinesc 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 (eu sunt de partea celor care apreciază că a fost lovitură de stat). De asemenea, în această perioadă, respectiv la 1 ianuarie 2017, vom număra 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană.
În toți acești ani economia României a cunoscut, din păcate, o condamnabilă perioadă de destructurare, fără a fi fost promovată, în contrapartidă, o politică economică de reconstrucție și relansare în noile condiții date.
Pe drept cuvânt ne întrebăm de ce?
De ce au fost scoase din circuitul economic capacități de producție care încă mai aveau un mare potențial de prelucrare a resurselor naturale și minerale naționale proprii și de utilizare cu randamente ridicate a forței de muncă calificate și înalt calificate? De asemenea aceste capacități dispuneau de piețe de desfacere în condiții de concurență corecte.
Într-o asemenea evoluție s-a pierdut prin emigrare, sau prin intrarea în șomaj, cel mai de preț capital – capitalul uman – ca forță de muncă.
Apariția noilor capacități de producție în ultimii 26 de ani, dar cu deosebire în cei 10 ani de când România a intrat în UE nu au fost rezultatul unei strategii naționale, proprii de refacere și relansare economică.
Aspiranţii la o carieră în design și fashion au posibilitatea să cunoască în aceste zile oportunităţile pe care le deschide una dintre instituţiile de referinţă în domeniu, Instituto Europeo di Design (IED), caracterizat prin faptul că „livrează de peste 50 de ani specialiști în industria modei și design-ului, la nivel mondial, fiind prezentă cu universități în marile centre de fashion și design din Italia, Spania și Brazilia”. IED este acum prezent în ţara noastră, cu ocazia evenimentului Top Education Tour, organizat de consultantul educațional IntegralEdu. Este o acţiune de scouting, în premieră la noi, adresată celor interesați de sistemul educațional britanic şi potriviți acestuia.
Reprezentanţi ai unor instituţii precum Bromsgrove School, d’Overbroeck’s College, Bucksmore Education sunt prezenţi la București – 5 decembrie (hotel Sheraton); Brașov – 6 decembrie (hotel Kronwell); Târgu Mureş – 7 decembrie (hotel Plaza V Executive); Cluj-Napoca – 8 decembrie (hotel Ramada), Timișoara – 9 decembrie (hotel Timișoara). Fiecare acţiune începe la ora 17.00 cu prezentare pentru studii universitare în domeniile fashion și design, urmată de la ora 18.30 cu detalii referitoare la programe gimnaziale, liceale şi de EduTabere.
Primit cu nedisimulată satisfacție de către opinia publică rusă, inclusiv cercurile guvernamentale moscovite, rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, din 8 noiembrie a.c., este văzut ca un semn al unor importante schimbări care s-ar putea produce, în viitorul apropiat, pe arena internațională, în direcția reducerii încordării dintre marile puteri nucleare și a tranșării pașnice, prin tratative, a complicatelor diferende dintre acestea. Faptul că președintele Vladimir Putin s-a grăbit să-l felicite pe Donald Trump încă înainte de finalizarea scrutinului este mai mult decât semnificativ.
Desigur, guvernanții și politicienii ruși nu sunt naivi încât să creadă că o schimbare de proporții a politicii americane s-ar putea produce peste noapte, de azi pe mâine, fără o perioadă de tranziție, mai mult sau mai puțin lungă, fără anevoioase tentative și tatonări.
Va recunoaște SUA apartenența Crimeii la Rusia?
Rușii nu ignoră câtuși de puțin tendințele, inerțiile profunde sau contradicțiile vieții economice și politice americane, interesele deloc de neglijat care se află la originea acestora, rezistența disperată a elementelor neo-conservatoare ale administrației americane („establishment”-ului), dar pleacă de la constatarea verificată, acum, în mod elocvent, pe baza unui test electoral atotcuprinzător, că ele sunt puse în discuție de înșiși americanii, că cercurile, mințile lucide ale societății americane, sunt conștiente de imperativul unor schimbări majore, de necesitatea unor ajustări de substanță ale proiectelor de dezvoltare a țării.
Ruşii consideră că promisiunile electorale ale noului președinte trebuie luate în serios, nu doar ca simple exerciții electorale, ca încercări de „captatio benevolentiae”, de cointeresare a susținătorilor săi, ci ca proiecte de restructurare efectivă a țării, ca expresii ale unui program real de guvernare, ale reconsiderării strategiei menite să propulseze tradiționalul „vis american”. Declarația sa solemnă, de după încheierea scrutinului, deci nu numai din timpul campaniei electorale, precum că SUA vor avea „o atitudine echitabilă față de alte state, față de toate popoarele”, că vor căuta „dialogul și parteneriatul, iar nu conflictele” și vor stabili „relații de colaborare cu toate statele care doresc acest lucru” a fost salutată prompt și cu toată solicitudinea la Moscova (Izvestia, din 9.11.2016).
Moscova speră să aibă relații cât mai bune cu președintele Donald Trump, care va lua în considerare cu mai multă înțelegere interesele Rusiei în zone limitrofe cum ar fi Ucraina sau țările baltice, precum și că vede posibilă chiar o eventuală recunoaștere a apartenenței Republicii Crimeea la Rusia.
De altfel, aflat la New York, în perioada alegerilor, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a ținut să precizeze că guvernanții ruși nu ar fi deloc dispuși să discute cu SUA sau cu țările europene asemenea subiecte. „Chiar dacă, în prezent, partenerii noștri nu sunt pregătiți să accepte așa ceva, noi avem suficientă răbdare să așteptăm ca ei să-și schimbe părerea”, a declarat el într-un interviu acordat ziarului „Wall Street Journal”. Donald Trump a şi avut de altfel o consistentă convorbire telefonică cu Putin.
Legitimitatea noului lider al Cubei a fost consolidată în aprilie 1961 de dejucarea tentativei SUA de a-l înlătura de la putere, când a învins un grup de exilați debarcați de către CIA în Golful Porcilor. Agenția americană a încercat să aplice în Cuba aceleași tactici folosite în detronarea guvernului Jacobo Arbenz care ajunsese la putere prin vot democratic în Guatemala. Tentativa de invazie, embargoul economic impus de SUA, precum și atacurile provenite din partea grupurilor de exilați înarmați și antrenați de americani au condus către o mentalitate de asediu și de resentimente față de SUA resimțite de mulți cubanezi chiar și în prezent. Pentru cei din Vest, moștenirea lăsată de Castro constă într-un regim autoritar de conducere a țării, cu un partid unic și cu puține libertăți.
În ciuda numeroaselor realizări pe care le-a avut Cuba sub conducerea lui Castro (ca de exemplu, asistență medicală de înaltă calitate pentru populație, creșterea speranței de viață, vaccinarea copiilor și un program ambițios de ecuație, analfabetismul scăzând la un nivel chiar mai mic decât cel din SUA), de mai multe ori țara era reclamată pentru crizele economice provocate de centralismul autoritar, pentru represiunea mass-media și cenzura extremă, exilarea sau întemnițarea dizidenților și discriminarea homosexualilor și a persoanelor bolnave de SIDA.
Deși unii au considerat că dictatura comunistă instaurată de regimul Castro a reprezentat o trădare pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne Revoluția Cubaneză, marea masă l-a adulat pe „El Lider Maximo”.
Și aceasta se vede în cartierele sărace, socialiste, din Cuba lui Fidel. Aici nu există bande de răufăcători și practic aici nu s-a auzit de droguri. La multe case, ușile sunt lăsate deschise pentru ca briza să intre înăuntru, iar copiii și vecinii vin și pleacă fără să existe hoții. Cubanezii au un termen special pentru acest tip de existență: „Tranquilidad social”, ceea ce înseamnă ceva de genul „pacea socială”, dar, de asemenea, și o țară în care domnește legea și ordinea, un lucru rar într-o regiune ca America Latină, cu unele dintre cele mai mari rate ale criminalității din lume.
Pentru a explica această problemă, multor cubanezi le place să îl citeze pe scriitorul secolului al XIX-lea și luptătorul pentru independență Jose Marti: „vinul nostru este amar, dar este vinul nostru”. Mulți dintre ei consideră că pentru un stat cubanez suveran, o națiune independentă, Fidel Castro a avut dreptul să facă greșeli și să aplice soluții cubaneze unor probleme cubaneze. Chiar dacă în anumite situații, represaliile au fost disproporționat de dure. „Majoritatea te-a iubit cu pasiune. O minoritate te-a urât. Dar nimeni n-a putut să te ignore”, a declarat președintele ecuadorian Rafael Correa.
Moartea lui Fidel Castro pe 25 noiembrie, la vârsta de 90 de ani, îi forțează pe cubanezi să se gândească la ce fel de viitor doresc pentru insula lor. Iar cei mai mulți, atât din interiorul țării, dar și din exterior se gândesc dacă nu cumva cu dispariția lui Castro nu se va prăbuși modelul economic, și dacă va putea sistemul politic autoritar să mai funcționeze fără el.
