Proiect Erasmus+ în beneficiul comunității
Programul Erasmus+ (2014-2020) face parte din cadrul multi-anual de finanțare al Uniunii Europene în domeniile: educație, formare profesională, tineret și sport. La noi, este implementat de Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Un proiect strategic ilustrativ ca beneficiu la nivelul comunității este „ICT in Daily Life and E-Learning in Adult Education/TIC în viața cotidiană și în educația digitală a adulților”. A angrenat parteneri din Turcia (coordonator), Spania, Suedia, Germania, Norvegia, Polonia, România.
Echipa de proiect pentru țara noastră, condusă de prof. Mihaela-Gabriela Bazarciuc, a fost asigurată de Școala Gimnazială Nr. 95 București. Directorul acesteia, prof. Lavinia-Larisa Marcu, subliniază specificul unui asemenea tip de proiecte: deschiderea socio-economică spre comunitate, adresarea fiind către adulți. Câștigul este multiplu. O categorie de beneficiari este formată de persoane care nu-și terminaseră școala obligatorie din felurite motive și care acum au beneficiat de completare tip „a doua șansă”. Lor și altor persoane din grupuri sociale vulnerabile proiectul le-a asigurat și noțiuni utile pentru ceea ce ține de sensul cuprinzător al integrării: formarea de competențe digitale pentru activități curente, câte ceva despre ce și cum se scrie în CV, prezentare în fața unui angajator, noțiuni elementare de limba engleză etc.
Pentru o altă categorie de beneficiari, câștigul este în plan profesional, prin acumularea unor noțiuni de artă fotografică, de creare a unui blog și a brandului personal, de utilizare a platformei ictproject. Având o durată de 3 ani (2014-2016), proiectul a și ajuns la final, pentru că a fost prompt elaborat, pe bază de experiență acumulată din demersuri anterioare, iar indicatorii au fost îndepliniți, încât să nu apară blocaje.
Turcia: Implementarea „Erdoganomics” va duce la o criză economică regională?
Din tigrul Balcanilor, cu o economie în plin avânt alimentată din belșug cu investițiii străine potențate de afluxul de credite ieftine, Turcia a devenit copilul-problemă care dă bătăi de cap Uniunii Europene și nu numai. În ultimii ani creșterea medie a PIB-ului a fost de 5,5% anual. Cu un PIB de peste 800 de miliarde de dolari, țara este între primele 20 de economii ale lumii. Investițiile directe au crescut de la 20 miliarde dolari în 2001 la peste 200 miliarde în 2013. Prețul caselor a crescut cu peste 50% începând cu finalul anului 2009 iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a triplat față de anul 2003.
Însă dacă guvernul condus de Tayyip Erdogan era lăudat pentru capacitatea de a atrage investiții străine din Europa dar și din China și Rusia, în prezent tocmai volatilitatea ridicată și alunecarea pe panta naționalismului, populismului și autotarismului cresc riscul intrării într-o nouă recesiune.
Pentru Turcia, un importator net de energie, revenirea prețului petrolului în zona de 50 de dolari pe baril are un impact negativ asupra finanțelor țării. Deficitul de cont curent este prognozat să crească la 4,6% din PIB. Acest deficit și dependența de finanțarea din străinătate fac ca economia Turciei să fie vulnerabilă la creșterea dobânzilor de către Fed.
Neo-otomanismul lui Erdogan
Șeful misiunii FMI în Turcia, Antonio Spilimbergo, explică reziliența economică la factorii negativi, dar și riscul unei recesiuni în perioada imediat următoare: „în primul rând a contat ieftinirea petrolului, ceea ce a însemnat că economiile făcute cu combustibili au permis achiziția de alte produse. În al doilea rând, multe dintre economiile populației erau în valută. Acestea s-au apreciat odată cu deprecierea lirei turcești și au susținut consumul intern. În al treilea rând a continuat expansiunea creditului, chiar dacă într-un ritm mai redus. Al patrulea factor a fost numărul mare de refugiați care a contribuit la creșterea cererii de consum. Cel de al cincilea factor au fost dobânzile relativ reduse. În final, consumatorii s-au grăbit să achiziționeze produse de folosință îndelungată, în special mașini, de frica unei deprecieri accentuate a monedei naționale și o majorare a prețurilor”. Consumul este impulsionat și datorită majorării cu 30% a salariului minim de la începutul acestui an. Ambițiile președintelui Erdogan, pe care mulți îl acuză că dorește să renunțe la statutul laic al statului și să preia autoritar conducerea țării, pune Turcia într-o situație vulnerabilă: politic, economic și regional. Noul premier numit de el acum o lună, Binali Yildirim, a anunțat că „cea mai importantă sarcină” a sa este să transforme țara dintr-un sistem parlamentar într-unul prezidențial. Erdogan a devenit în 2014 primul președinte ales în mod direct de electorat, după ce 11 ani a ocupat funcția de prim-ministru. Partidul de guvernământ, Justiție și Dezvoltare – AKP – a recâștigat majoritatea parlamentară în noiembrie anul trecut apăsând pedala naționalismului și a tendinței de readucere a preceptelor islamice în conducerea statului. Graba de a concentra tot mai mult puterea ridică mari semne de întrebare cu privire la viitorul Turciei. Instituțiile fundamentale și statul de drept se erodează pe măsură ce separarea puterilor este anihilată. Opoziția este adusă la tăcere, libertatea presei îngrădită, iar directivele sale trebuie transpuse în viață necondiționat. Reformele structurale care trebuiau să atragă investiții masive și să crească valoarea adăugată din economie au fost suspendate. Pe fondul fugii capitalului de pe piețele emergente, Turcia nu mai poate să atragă fluxuri de bani ieftini, mai ales când Erdogan cere reducerea dobânzilor, iar Fed-ul este pe cale să facă noi majorări ale dobânzii-cheie.Relații tensionate cu Germania și UE
Relațiile cu UE, principala sursă de investiții străine și principalul partener comercial sunt tot mai glaciale. Acordul privind readmiterea refugiaților contra liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii turci pare tot mai dificil de pus în practică. Mai ales după ce Germania a recunoscut măsurile luate contra armenilor din timpul Primului Război Mondial ca genocid. Cancelarul german, Angela Merkel, se pregătește pentru următoarea confruntare cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce ambasadorul turc la Berlin a fost rechemat în țară pentru consultări. Reacția oficialilor de la Ankara este deosebit de acidă, ceea ce pune în pericol acordul încheiat între UE și Turcia pentru stoparea afluxului de imigranți. Cooperarea Turciei, care ar trebui să-i rețină pe emigranți și în plus să accepte și reîntoarcerea unui număr important dintre cei care au ajuns deja în Europa, este vitală pentru viitorul politic al lui Merkel, care se confruntă cu o pierdere masivă de popularitate pe fondul cifrei-record de anul trecut al celor care au cerut azil în Germania. „Rezoluția Bundestagului o pune pe Merkel într-o situație foarte dificilă în raport cu Erdogan”, a declarat Carsten Nikel, analist politic din Bruxelles pentru Bloomberg. Momentul votului – parte a „unui meci prelungit de poker” dintre Europa și Turcia – este inoportun „și nu este de natură de a face lucrurile mai ușoare”, a mai spus el. „Turcia nu are nicio problemă cu așa-numitul genocid armean” a declarat recent Erdogan la Izmir. „Ne simțim confortabil cu acest subiect. Dacă totuși se dorește să se joace astfel, acest lucru va afecta relațiile viitoare: diplomatice, comerciale, politice, militare – și suntem de asemenea două state membre ale NATO”, a subliniat președintele turc. Declarația Parlamentului cuprinde regretul Germaniei că în timpul Primului Război Mondial guvernul imperial nu a întreprins nicio măsură pentru a opri crimele înfăptuite de aliații otomani împotriva poporului armean, cu toate că fuseseră primite informații despre aceste atrocități. Turcia a recunoscut oficial crimele și deportările care au început în luna aprilie 1915, dar respinge etichetarea acestora ca genocid și le pune pe seama stării de război.Eșecul previzibil al „Erdoganomics”
Subliniind fragilitatea acordului pe tema refugiaților, Erdogan a amenințat că va denunța angajamentul Turciei de a primi înapoi emigranții care au invadat anul trecut Europa, dacă UE nu va accepta liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci. Pentru Merkel care a susținut acest acord, ridicarea vizelor ar putea însemna un aflux de refugiați kurzi, cărora Ankara le-a declarat război. Cu SUA, relațiile se înrăutățesc în ciuda faptului că Turcia este un aliat tradițional în regiune și țară membră NATO. Mai mult, Turcia deține a doua armată ca număr de militari din NATO – 350.000 de soldați – și este contrapondere la puterea militară a Rusiei la Marea Neagră. Erdogan a solicitat SUA să înceteze înarmarea și antrenarea kurzilor din Siria și Irak, care reprezintă o amenințare la stabilitatea statului turc. Însă aceștia sunt deosebit de eficienți în anihilarea Statului Islamic, astfel că SUA nu a luat în seamă interesele regionale ale Turciei. Tim Ash, economist la Nomura, specialist în regiunea Orientului Mijlociu, este de părere că „Turcia se transformă într-un model asiatic de dezvoltare cu un lider autoritar, puternic, unde deciziile sunt luate de președinte și un grup restrâns de consultanți. Pericolul constă în slăbiciunea mecansimului de control al factorului de decizie și calitatea slabă a actului de guvernare. Rezultă de aici politici eronate pentru dezvoltare și efecte negative pe termen lung în special”. Schimbarea premierului Davutoglu semnifică și schimbarea politicii economice, mai ales că în prezent Erdogan controlează integral AKP. Davutoglu și vicepremierul pentru economie, Mehmet Simsek, erau adepții politicilor economice clasice care puneau accent pe disciplina bugetară și reformele structurale menite să câștige încrederea piețelor de capital. De cealaltă parte, Erdogan, împreună cu consilierii săi, mizează pe rate de dobândă reduse care ar micșora inflația și contribuie la creșterea economică. Acest concept economic, denumit „Erdoganomics”, se bazează pe obținerea creșterii economice bazată pe dezvoltarea infrastructurii, investiții în sectorul de construcții și consumul intern. „Erdogan și susținătorii săi pot atribui cei 14 ani de succese politicii înțelepte promovate de AKP. Din punct de vedere al rezultatelor în alegeri, ar putea să aibă dreptate. Dar miracolul economic al AKP are foarte puțin de a face cu Erdogan. În realitate adoptarea politicilor netradiționale a afectat în sens negativ economia și încrederea piețelor de capital și financiare”, a scris Ash referitor la evoluția economiei turcești din ultima perioadă.|
Erdogan despre Uniunea Europeană Europa are nevoie de Turcia, nu invers„Uniunea Europeană are nevoie de Turcia mai mult decât are nevoie Turcia de Uniunea Europeană”, a spus el pe 19 aprilie la un post de televiziune. Însă numărul susținătorilor săi pe scena internațională este tot mai mic: relațiile cu Rusia sunt practic înghețate, iar președintele SUA, Barack Obama, l-a criticat pentru restrângerea libertății presei. Nu faceți presiuni asupra Turciei în legătură cu terorismul„UE spune «schimbați legea anti-terorism în schimbul vizelor», a spus Erdogan la începului lunii mai, referindu-se la una dintre condițiile impuse de UE pentru liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii turci. „Mă scuzați, dar noi mergem pe calea noastră și voi pe a voastră”, a declarat el la doar câteva ore după demisia premierului pro-european, care negociase acordul cu UE referitor la readmiterea emigranților. Europa este cea care are probleme„În primul rând, ne așteptăm ca UE să schimbe legislația care sprijină terorismul”, a declarat Erdogan, criticând Bruxelles-ului pentru că a permis activiștilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) să-și instaleze corturile lângă Consiliul Europei în martie. „Statele europene continuă să fie un refugiu pentru partidele afiliate la grupări teroriste. Este o comedie macabră ca UE să ne critice pentru definiția terorismului”, a mai spus el. UE impune tot mai multe condiții pentru liberalizarea regimului vizelor„UE a stabilit 72 de criterii. Aceste cerințe acum au fost anunțate. Criteriile acestea nu au existat dinainte”, a spus el pe 10 mai, referitor la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Turcia pentru obținerea liberalizării regimului vizelor cu UE. Dar este o problemă: Erdogan era premier când aceste criterii au fost negociate. Europa are mai multă grijă de balene decât de refugiați„Rușine occidentalilor care se arată foarte sensibili la așa-numitele libertăți, drepturi și legi când se discută despre căsătoriile homosexuale departe de femeile, copiii din Siria și de nevinonații care au nevoie de ajutor”, a spus Erdogan pe 13 mai. Și a continuat: „Rușine celor care nu sunt sensibili față de femeile și copiii care vin la ei pentru ajutor. Rușine celor care refuză să se arate sensibili față de cei 23 de milioane de sirieni, așa cum sunt față de balene, delfini și broaște țestoase”. Emigranții – monedă de schimb între UE și Turcia„Putem oricând deschide porțile spre Grecia și Bulgaria și să-i îmbarcăm pe refugiați în autobuze spre Europa. Cum vă veți descurca cu un nou val de refugiați dacă nu încheiați un acord? O să-i omorâți?” Conform relatărilor dintr-un ziar grecesc, asta este ceea ce le-a spus Erdogan oficialilor UE în noiembrie 2015. Guvernul de la Ankara nu a negat aceste afirmații, pentru ca ulterior chiar președintele turc să confirme și să spună că este „mândru” de luarea de poziție. Europenii au două fețe„Toți care se plâng de refugiați sunt oameni cu două fețe și ipocriți”, a spus Erdogan într-o emisiune televizată în martie, inclusiv „aceia care nu au acceptat instaurarea unei zone interzise zborurilor și a zonei curățate de teroare în Siria”. Liderul turc este supărat pe oficialii europeni care nu au intervenit în nord-estul Siriei pentru interzicerea zborurilor aviației militare a guvernului Assad și susținerea rebelilor. El susține că o asemenea măsură ar fi condus la prevenirea crizei refugiaților. Și declarațiile pro-UE ale lui Erdogan……să cooperăm „Pentru a menține sub control emigrația ilegală, Europa și Turcia trebuie să acționeze împreună pentru a crea mecanisme legale, precum înțelegerea din martie 2016, pentru reamplasarea refugiaților sirieni”, a declarat într-un interviu pentru „The Guardian”. „Prin răsplătirea refugiaților care au respectat legea și demonstrația clară că imigranții ilegali vor fi trimiși înapoi în Turcia, îi putem convinge pe imigranți să nu-și mai riște viața pe mare”. Aderarea la UE este importantă„Statutul de membru al Uniunii Europene este un țel strategic pentru Turcia, va fi sursă de stabilitate și inspirație pentru regiune,” a spus el într-o declarație cu ocazia Zilei Europei pe 9 mai. „Sper ca liberalizarea regimului vizelor va fi o compensație pentru frustrarea rezultată din așteptarea de mai bine de 50 de ani la porțile UE și va accelera procesul de aderare al Turciei la UE”. Această declarație a fost făcută la doar câteva zile după ce a anunțat că nu va modifica legile anti-teroriste. Selecția a fost făcută de către publicația „Politico” preluând citate din presa internațională. Dacă luăm în calcul cele 200 de procese pentru defăimare îndreptate împotriva oponenților, îngrădirea libertărții de exprimare și introducerea preceptelor islamiste în politica de stat, avem imaginea unei posibile dictaturi în devenire în zona de interes imediat a României, ceea ce este cu adevărat foarte îngrijorător. |
Pulsul economiei mondiale
CHINA
Îngrijorări privind nivelul și structura datoriei
Nivelul ridicat și structura datoriei globale (DG) a Chinei prezintă riscuri semnificative pentru politica monetară a țării și complică implementarea acesteia. Astfel, raportul DG/PIB este estimat la 250%-280%, din care 40% din PIB constituie datoria cumulată a administrațiilor locale, circa 15% – datoria guvernului central, între 170% și 190% – datorii ale sectorului privat (mai ales în domeniile produselor de bază, construcțiilor rezidențiale și industriei prelucrătoare) și aproximativ 40% – datorii ale familiilor/gospodăriilor.
MAREA BRITANIE Piața muncii
După o însănătoșire semnificativă pe parcursul ultimilor doi ani, îmbunătățirile pieței muncii par să se fi epuizat treptat. Astfel, în intervalul decembrie 2015 – februarie 2016 au fost create numai circa 20.000 de noi locuri de muncă față de perioada similară precedentă. Este, totodată, de menționat încetinirea neașteptată a creșterii salariale la 1,8% (ritm anual), față de 2,1% (ritm anual) în cele trei luni anterioare. Cu toate acestea, numărul record al locurilor de muncă vacante ilustrează potențialul ridicat pentru îmbunătățirea în continuare a pieței forței de muncă în următoarele trimestre. Factorii principali care se pare că vor susține această perspectivă vor fi: o ofertă de forță de muncă mai bine adaptată cererii din punctul de vedere al calificărilor și aptitudinilor solicitate; reducerea formalităților birocratice în procesul de recrutare și angajare. În schimb, este posibil ca, în contextul slabei creșteri a numărului locurilor de muncă, al menținerii la cote scăzute a ratei inflației, precum și al avansurilor modeste în sfera productivității muncii, salariile să aibă de suferit.MAREA BRITANIE Situația vânzărilor cu amănuntul
În martie a.c. vânzările cu amănuntul (exclusiv cele de carburanți auto) pe piața britanică au scăzut peste așteptări: -0,6% (ritm lunar) față de nivelul estimat inițial de -0,3%. Este de menționat că, exceptând combustibilii auto, scăderea desfacerilor a avut loc la toate categoriile de bunuri.SUEDIA Politica monetară
Banca Națională a Suediei (Riksbank) a decis menținerea dobânzii de referință la -0,50% (dobândă negativă). Actuala politică monetară expansionistă favorizează finanțarea creșterii economice, determinând totodată înscrierea ratei inflației pe o curbă ușor ascendentă. Cu toate acestea, începând de la jumătatea lunii februarie a.c., coroana suedeză (SEK) continuă să se aprecieze, apropiindu-se acum de vârful atins în 2015. Confruntată cu riscul unei inflamări a inflației, Riksbank intenționează să cumpere de pe piață 45 miliarde SEK (circa 5,5 miliarde USD) printr-o emisiune de obligațiuni guvernamentale în partea a doua a acestui an.RUSIA Situația vânzărilor cu amănuntul
Datele pentru luna martie a.c. privitoare la vânzările cu amănuntul de bunuri de consum sunt dezamăgitoare. După ce au crescut ușor în primele două luni ale lui 2016, acestea au scăzut semnificativ în martie, cu 5,8% (ritm anual).RUSIA Creșterea șomajului
În luna martie a.c. rata șomajului a crescut cu 0,2 puncte procentuale, atingând nivelul de 6% din populația activă. Dată fiind actuala recesiune în care se găsește economia rusă, nu este surprinzătoare curba ușor ascendentă a șomajului.JAPONIA Evoluția schimburilor comerciale
Pentru a treia lună consecutiv, soldul balanței comerciale (în termeni nominali și ajustată sezonier) s-a îmbunătățit în martie a.c., cifrându-se la +277 miliarde yeni (aproximativ 2,5 miliarde USD). Această evoluție s-a datorat atât prețurilor în scădere ale energiei, cât și creșterii cursului yenului, ambii factori determinând diminuarea mai pronunțată, în ritmuri anuale, a importurilor (-14,9%) comparativ cu cea a exporturilor (-6,8%). La nivelul trimestrului I 2016, importurile au scăzut cu 7% față de perioada similară precedentă, în timp ce exporturile s-au diminuat cu 3,9%.ARGENTINA Revenirea pe piețele financiare internaționale
La 18 aprilie a.c., după o absență de 15 ani determinată de intrarea în 2001, în incapacitate de plată, Argentina a revenit pe piața internațională de capital cu o emisiune de obligațiuni de 16,5 miliarde dolari SUA.De unde vine prăpastia dintre creșterea economică și pesimismul microeconomic
Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.
Iată datele macro: în ultimii 15 ani, produsul intern brut (PIB) a crescut de patru ori, de la 41 miliarde de euro, în anul 2000, la 160 miliarde euro, în anul 2015. PIB-ul pe cap de locuitor în raport cu media europeană a crescut în ultimii 15 ani de 2,3 ori, până la 53%. Prognozele arată că o creștere cu un punct și jumătate peste media zonei euro ar conduce economia românească, în următorii șase-șapte ani, la un nivel al PIB pe locuitor de 65% din media europeană.
Dar, constată studiul realizat de Florin Georgescu, indicatorul produs intern brut nu mai este suficient pentru a arăta efectiv cât de bine trăiesc oamenii și care este calitatea mediului înconjurător. Florin Georgescu aduce în atenția publicului indicele de dezvoltare umană, un indicator mai cuprinzător decât produsul intern brut și care include și date privind speranța de viață, nivelul educațional sau venitul pe locuitor. De altfel, trebuie spus, Florin Georgescu nu este primul economist care pledează pentru concentrarea atenției asupra indicelui de dezvoltare umană. Cu ceva timp în urmă, profesorul și cercetătorul Cezar Mereuță propunea ca România să își mute atenția de la indicatorul de produs intern brut către indicele de dezvoltare umană. Argumentul dlui Mereuță era acela că indicele este mai cuprinzător în ceea ce privește complexitatea economiei și societății. Iată că și Florin Georgescu subscrie astăzi acestei idei. Din păcate, nici la acest capitol, al indicelui de dezvoltare umană, România nu stă deloc bine, respectiv se află, dintre țările Uniunii Europene, pe penultimul loc, înaintea Bulgariei.
Autorul studiului arată și care sunt cauzele pentru care este blocată transmiterea creșterii economice spre dezvoltarea societății. În primul rând, este vorba despre indisciplină financiară care creează învingători și învinși, privilegiați și năpăstuiți. Cei care se supun regulilor sunt dezavantajați față de cei care le încalcă, fără să fie pedepsiți.
Cum se blochează transmiterea creșterii economice
Apoi, spune Florin Georgescu, este vorba despre raportul dintre muncă și capital. În țările dezvoltate, capitalului îi revine 40% din venitul național, iar restul de 60% se distribuie către muncă. În România, raportul este invers. Fără a intra în demonstrația tehnică, studiul arată că, în România, capitalul, adică investitorul, este privilegiat în raport cu munca, adică salariatul. De la obligația legală de capitalizare a companiilor, care însă este încălcată, până la circuitul prin care banii sunt scoși din firme prin „inginerii financiare” și se întorc eventual prin împrumuturi acordate de acționari. Este un mecanism care însă nu ține seama de faptul că întreprinderile mici au un pronunțat rol social, chiar dacă poate multe dintre ele sunt prinse într-un astfel de circuit. În plus, arată studiul, salariile bugetare, în ciuda creșterii din ultimii ani, nu s-au întors, ca și cifră nominală și globală, la nivelul anului 2012, anul în care s-au operat reducerile salariale din sectorul bugetar. În fine, distribuția economisirii populației în bănci arată prăpastia care s-a creat în societatea românească în materie de venituri și câștiguri. Aceasta este realitatea care explică diferențele dintre indicatorii macroeconomici și viața reală. De asemenea, analiza arată elementele care compun, în România, diferențele majore de nivel de trai și de venituri. Dezvoltarea inegală a regiunilor țării este deja cunoscută. Studii autohtone sau europene arată care sunt regiunile cele mai puțin dezvoltate din România, unele dintre ele aflându-se pe lista celor mai sărace zone din Europa. Și în materie de polarizare socială există date, dar analiza oficialului BNR aduce noi informații. Astfel, studiul pleacă de la constatarea că în mediul de afaceri există un număr aproape egal de companii cu pierderi cu cele care înregistrează profit. Respectiv, aproximativ 268.000 de companii au profit și alte 245.000 înregistrează pierderi. Per total, atât sectorul de stat, cât și cel privat au un sold pozitiv, adică au profituri mai mari decât pierderile, cu un avantaj în favoarea companiilor private. Faptul surprinzător este aceea că sectorul privat are pierderi mult mai mari decât cel de stat, 39 miliarde lei față de numai 3 miliarde lei. Ceea ce este surprinzător, dacă ne gândim că firmele cu capital de stat sunt constant în atenția publică în ceea ce privește pierderile. Morala acestor cifre este aceea că indisciplina fiscală și managerială conduce la dezvoltarea și adâncirea disparităților sociale. Și totuși, datele studiului trebuie trecute prin filtrul realității. Este bine să existe o analiză separată a pierderilor înregistrate de companiile cu capital privat. Unele dintre ele au realizat investiții importante și se află în perioada de recuperare a acestora. Alte companii mici înregistrează pierderi din cauza dificultăților prin care trece economia. În fine, există o serie de companii care sunt utilizate ca o cochilie pentru tranzacții aflate dincolo de lege. De aceea, o analiză a companiilor private care au pierderi trebuie făcută separat, dincolo de cifrele și judecățile de valoare globale. De la mediul antreprenorial, analiza dlui Florin Georgescu se mută către cheltuielile bugetare. Astfel, putem descoperi încă o surpriză: în ciuda avansului salarial care a început cu anul 2012, cheltuielile bugetare cu salariile sunt încă mai mici decât cele din anul 2008. Este vorba despre 11,7 miliarde euro, în anul 2015, în comparație cu 12,4 miliarde euro, în anul 2008. Desigur, cifrele trebuie puse în context. Anul 2008 a fost totuși cel în care boomul economic a creat „exuberanța irațională” care a dus la majorări substanțiale ale salariilor publice, dar și a aparatului administrativ. De asemenea, dacă privim cifrele studiului vom observa că investițiile au rămas în perioada 2008-2015, la același nivel de aproximativ 9 miliarde euro. Capitolul la care au crescut semnificativ cheltuielile bugetare este cel al asistenței sociale. Așadar, dacă salariile au recuperat parțial nivelul de dinainte de criză, investițiile au rămas constante, iar cheltuielile de asistență socială au crescut. Încă un indicator care arată inechitățile ce există în distribuția veniturilor populației: 10% din gospodăriile cele mai bogate obțin venituri de 13 ori mai mari decât 10% din cele mai sărace gospodării.94 de persoane au depozite de peste 10 milioane lei
Studiul realizat de Florin Georgescu prezintă și date bancare privind economisirea populației. Diferențele sunt și aici majore. Astfel, la sfârșitul anului trecut, persoanele fizice dețineau 14,4 milioane de conturi, cu un total al depunerilor de 130 miliarde lei. 66% din deponenți dețin numai 1% din totalul depozitelor, având în conturi sume de până la 1.000 lei pe persoană. 4% din persoanele cu depozite mari, de peste 50.000 lei, dețin 67% din totalul depozitelor în bănci. Persoanele cu depozite de peste 500.000 lei dețin 13% din volumul depozitelor. Și, în fine, 94 de persoane care au depozite de peste 10 milioane lei fiecare dețin 2% din totalul economisirii. Acestea sunt cifrele. Propunerile de reducere a polarizării sociale făcute de dl Florin Georgescu sunt acordarea de deduceri fiscale și declarații de venit individual globalizat. În concluzie, există o problemă, avem câteva propuneri, dezbaterile pe marginea temei pot să înceapă.Evoluția productivității muncii în context european și rezultatul ei după abilitatea fiecărei țări
România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).
Oarecum paradoxal față de rezultatele în privința ritmului de ameliorare a PIB/locuitor, rezultă o medie a reducerii decalajelor de productivitate în raport cu media europeană (din care facem parte, prin urmare am ridicat-o întrucâtva cu ponderea noastră relativ redusă) de peste trei procente pe an.
De menționat că am împărțit țările pe grupe, luând arbitrar ca referință un plus/minus de 2% față de media europeană în dinamica ei, care nu prea ajută țările care vin din urmă și nici nu afectează țările dezvoltate.
Productivitatea muncii pe ora lucrată este calculată ca produsul real al activității (PIB deflatat măsurat ca volum, cu referința în anul 2010) pe unitatea de muncă depusă (măsurată prin numărul total de ore lucrate). Acest mod de calcul oferă o imagine mai bună a evoluțiilor privind productivitatea în economie decât productivitatea muncii pe persoană angajată, deoarece elimină diferențele rezultate din compoziția forței de muncă de tip angajat cu normă întreagă/angajat cu timp redus de lucru.
Se poate observa că Irlanda, intercalată în grupul fostelor țări din blocul estic și Ungaria, vecină cu Finlanda pe segmentul în care sunt grupate statele vestice mai puțin performante (interesantă asociere din perspectiva istorică și socio-culturală) fac notă discordantă în bine și în rău. Totodată, situația actuală a Greciei se poate explica și prin poziționarea codașă, care reflectă nu doar lipsa de locuri de muncă, dar și scăderea puternică a productivității muncii pe orele lucrate relativ la evoluțiile din alte state UE.
Interesantă alăturarea situațiilor din Germania și Bulgaria (ambele cu o ameliorare a nivelului de trai de circa patru procente în ultimii cinci ani, pe de o parte), și din România și Polonia (care au avansat ambele cu câte zece procente, dar ei mai mult decât noi ca puncte procentuale în raport cu media europeană, deoarece aveau o bază de pornire mai ridicată, pe de altă parte.
Mai ales că cele două perechi menționate au o fiecare o trăsătură caracteristică. Bulgaria, aflată în regim de curs fix, folosește ca monedă națională exact fosta marcă germană, indexată la valoarea de 1,9596 leva/euro. În schimb, România și Polonia au cursuri flotante foarte apropiate ca nivel de raportare nominală la euro.
În atare condiții, se pare că o diminuare minoră a productivității în raport cu media europeană este firească pentru o economie dezvoltată și nu a împiedicat Germania să crească nivelul de trai măsurat ca PIB/locuitor tot raportat la media europeană. Deși Bulgaria a avansat cu peste opt procente, a realizat cam aceeași creștere procentuală de nivel de trai, dar decalajul față de germani s-a mărit de la 74% din media UE la 77% din media UE.
România, progrese importante în materie de productivitate
România a performat în ultimii cinci ani la nivel de ameliorare a productivității față de UE, a crescut nivelul de trai de două ori și jumătate mai repede decât Germania și s-a distanțat de Bulgaria. Ceea ce vine să confirme decizia luată în timpul crizei din 1998-1999, contrar insistențelor FMI de a nu trece la regimul de consiliu monetar (curs fix) și a oferit flexibilitatea necesară optimizării politicilor economice. Totuși, decalajul față de nemți s-a păstrat la 69% din media UE, în pofida diferenței uriașe de creștere la nivel de productivitate. Sub performanța Poloniei, care, cu aceeași majorare procentuală de nivel de trai în 2015 față de 2010 (la un avans al productivității aproape de trei ori mai mic!) a mai și redus cu un punct procentual distanța care o separă de vecina de la vest. Sunt câteva date care ne arată că binele, chiar dacă arată bine pe hârtie la o privire superficială, este dușmanul mai binelui. TREBUIE să creștem mai repede și mai cu cap decât o facem în prezent dacă vrem să mai prindem din urmă vreodată țările dezvoltate care performează. Mai există și alte explicații, legate de productivitatea totală a factorilor de producție (munca este doar unul dintre ei), asupra cărora vom reveni.| Evoluția productivității muncii în perioada 2011 – 2015 în Uniunea Europeană (2010 = 100) | ||||||
| 2011 | 2012 | 2013 | 2014 | 2015 | Ecart | |
| EU 28 | 101,5 | 102,4 | 103,4 | 103,6 | 104,5 | 0 |
| EA 19 | 101,5 | 102,3 | 103,5 | 103,8 | 104,3 | -0,2 |
| România | 100,1 | 110,6 | 115,9 | 118,2 | 123,2 | +18,7 |
| Letonia | 103,7 | 107,3 | 108,4 | 111,9 | 115,5 | +11,0 |
| Lituania | 107,0 | 109,2 | 112,6 | 114,2 | 113,0 | +8,5 |
| Bulgaria | 103,9 | 106,8 | 108,6 | 110,0 | 112,8 | +8,3 |
| Irlanda | 104,4 | 105,0 | 103,5 | 106,6 | 112,1 | +7,6 |
| Polonia | 104,7 | 106,5 | 108,1 | 109,4 | 111,6 | +6,9 |
| Slovacia | 101,7 | 103,5 | 106,8 | 108,7 | 110,8 | +6,3 |
| Croația | 103,8 | 106,3 | 108,7 | 106,4 | 110,3 | +5,8 |
| Malta | 102,4 | 104,2 | 105,4 | 106,3 | 109,8 | +5,3 |
| Estonia | 98,6 | 103,9 | 105,3 | 107,9 | 106,5 | +2,0 |
| Spania | 101,4 | 103,9 | 105,5 | 105,8 | 106,5 | +2,0 |
| Cehia | 101,9 | 102,2 | 102,1 | 103,1 | n.a. | +1,4 |
| Slovenia | 103,4 | 103,2 | 102,4 | 103,5 | 105,1 | +0,6 |
| Cipru | 100,7 | 101,8 | 103,5 | 103,9 | 104,8 | +0,3 |
| Suedia | 100,7 | 100,5 | 101,4 | 102,2 | 104,7 | +0,2 |
| Germania | 102,1 | 102,6 | 103,3 | 103,6 | 104,2 | -0,3 |
| Luxemburg | 99,7 | 96,9 | 100,0 | 101,1 | 103,6 | -0,9 |
| Austria | 100,8 | 101,9 | 102,7 | 102,6 | 103,2 | -1,3 |
| Franța | 101,1 | 101,4 | 103,1 | 103,1 | n.a. | -1,4 |
| Olanda | 100,7 | 100,5 | 100,8 | 101,7 | 102,8 | -1,7 |
| Portugalia | 101,4 | 102,4 | 103,6 | 102,8 | 102,7 | -1,8 |
| Marea Britanie | 100,6 | 99,8 | 100,2 | 100,4 | 102,2 | -2,3 |
| Ungaria | 102,1 | 101,4 | 102,7 | 101,1 | 101,4 | -3,1 |
| Finlanda | 101,6 | 100,0 | 100,6 | 100,6 | 101,3 | -3,2 |
| Belgia | 99,5 | 99,3 | 99,8 | 100,6 | n.a. | -3,9 |
| Italia | 100,5 | 100,2 | 101,1 | 100,7 | 100,5 | -4,0 |
| Danemarca | 99,9 | 101,6 | 99,9 | 100,3 | 100,5 | -4,0 |
| Grecia | 96,7 | 94,9 | 94,9 | 97,2 | 94,3 | -10,2 |
Tehnicienii care combat cu argumente emoționale
Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.
Iar ceea ce omit analiștii constant din discurs este politica fiscală, adică cea de-a doua ramură a mixului fiscal-monetar. Fără a mai pune la socoteală că de politica structurală nu pomenesc nimic, ca și cum n-ar exista.
Dar, în ciuda acestui fapt, au fost ani întregi în care fiscalitatea a crescut cu procente importante. Ce relevanță poate să aibă o jumătate de procent la nivelul ratei dobânzii de politică monetară, pe lângă cât de mare e influența impozitelor?
Și pentru că analiștii reiau la nesfârșit același film, mă văd nevoit să repet și eu ceea ce am scris recent.
Când dinamica prețurilor de consum este negativă, iar cea din întreaga economie – reflectată de deflatorul PIB – pozitivă, ca urmare a impactului taxării, la ce ar trebui să reacționeze banca centrală?
Dacă s-ar uita la deflator ar fi necesar să crească dobânzile pentru a combate efectul taxelor și să încerce să genereze economisire în mod forțat. Însă acționând în acest fel asupra cererii agregate, inflația la consumator s-ar duce mai mult sub cea din întreaga economie.
Dar ce s-ar întâmpla dacă dobânzile s-ar duce mai repede în jos? Dacă ar urma o curbă accentuat descendentă, ar descuraja substanțial economisirea și ar provoca o virare rapidă a economiei în sfera neînregistrată, care s-ar materializa în reducerea încasărilor bugetare și descurajarea investițiilor.
Iată două exemple de politici prociclice. De aceea, singura variantă anticiclică pentru politica monetară e cea actuală, când dobânzile stau între inflația pe minus și deflatorul pe plus, situație în care poate avea loc o mutare a greutății creditării dinspre valută către lei, pe fondul unei stabilități a cursului de schimb, cu rol stimulator.
Dacă însă zicerile analiștilor se mențin în aceeași cheie caragialescă „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”, dacă politica monetară rămâne pentru ei determinantă și n-aduc vorba de fiscal sau structural, nu identifică principii și cum trebuie să se modifice paradigma, înseamnă că doar doresc scaunul altuia. După care, eventual, banca centrală să „albească” toate inițiativele politicienilor, oricât de vicioase ar fi. Oare de asta se face atât de mult tapaj, ca să se suprapolitizeze o instituție?
Dar apropo de oamenii politici, că până acum am vorbit doar de cei ce sunt dispuși să adopte orice punct de vedere ca să-și atingă interesele personale, analiștii, haideți să-i aducem în discuție și pe cei care când au avut puterea să legifereze o aberație au făcut-o. Din câte se observă, ei au trecut la următorul nivel, să facă posibil să fie dați în judecată și bancherii centrali, precum cei comerciali.
Ca să detaliez, după ce se invocă o speță corectă din punct de vedere principial, măsurile de aplicare cad în derizoriu, deoarece chestiunea e „aruncată” pentru a fi soluționată într-o sferă unde nu există expertiză. Iar dacă rezolvarea nu are legătură cu raționalul/expertiza, ci doar cu emoționalul, apar mari semne de întrebare legate de profilul moral al celor ce au avut capacitatea să ridice o chestiune din punct de vedere principial, însă o soluționează abuziv. E ca o minciună prin omisiune.
Românilor încearcă să li se inoculeze ideea că dezbaterile din spațiul public, văzute în ultima perioadă, sunt o încercare de a reforma în mod real, dar nepotrivirile pe care le-am sesizat vădesc faptul că ele vizează forma, fără să se preocupe de fond. Iar personajele ce sugerează că ar fi reformatorii României sunt foarte ușor de combătut, fiindcă fac apel, indiferent că-s specialiști sau nu, la abordări emoționale.
Consorțiului „Universitaria” – recomandări pentru performanță academică
Consorțiul „Universitaria” – format din Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București – s-a întrunit cu ocazia împlinirii a 20 de ani de funcționare și a analizat situația actuală din mediul academic românesc, adoptând o serie de recomandări:
„1. Este imperios necesară o lărgire a autonomiei universitare, sub toate aspectele concludente: financiar, administrativ, în activitatea didactică și de cercetare, în asumarea responsabilităților față de piața muncii și de spațiul public din România. Exercitarea limitată a autonomiei decizionale afecteză în primul rând universitățile performante din România, în îndeplinirea misiunii lor de cercetare avansată și de educație.
2. Se impune găsirea unor soluții grabnice pentru rezolvarea dezechilibrelor financiare cu care se confruntă universitățile din România în prezent. Cheltuielile universităților au crescut alarmant în raport cu sursele de finanțare, ca urmare a OUG 20/2016 privind majorările salariale, a adoptării legii 85/2016, precum și a deciziilor instanțelor judecătorești de acordare retroactivă a unor drepturi salariale. Consorțiul Universitaria solicită factorilor de decizie adoptarea unor măsuri urgente (rectificare bugetară, prorogarea termenelor de aplicare a legislației menționate sau alte măsuri) spre a evita o criză financiară iminentă cu grave consecințe în desfășurarea activităților didactice și de cercetare.
3. Susținem cu fermitate diferențierea universităților pe baza unui exercițiu de clasificare și ierarhizare fundamentat pe o metodologie care să aibă ca reper prezența în evaluările internaționale (topuri sau rankinguri recunoscute), precum și finanțarea diferențiată a instituțiilor de învățământ, din fonduri centrale și/sau locale, în raport cu nivelul de performanță al acestora.
4. Consorțiul și-a exprimat îngrijorarea față de lipsa de consultare a universităților cu privire la posibilitatea recunoașterii calificărilor EQF de nivel 6 și 7 acordate de către instituții din afara celor de învățământ superior. În același context, universitățile din Consorțiu apreciază necesitatea revizuirii cadrului național al calificărilor în vederea unei mai strânse corelări cu finalitățile educaționale ale ciclului masteral.
5. Pledăm pentru definitivarea unui cadru de referință pentru formarea profesorilor axat pe masterul didactic/educațional pentru formarea inițială a acestora în consonanță cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și a strategiilor europene. În același context a fost exprimată susținerea Consorțiului pentru aplicarea dublei specializări printr-o metodologie specifică, având în vedere necesitățile de formare ințială a cadrelor didactice din învățământul rural.
6. Consorțiul subliniază necesitatea consolidării autonomiei universităților în procesul de recrutare și înmatriculare a studenților internaționali prin revizuirea procedurilor actuale de validare și echivalare a diplomelor și a actelor de studii.
7. Se recomandă flexibilizarea cadrului juridic care reglementează politicile de personal ale universităților în sensul de a diferenția procesele de recrutare a cadrelor didactice universitare de cele de promovare în carieră. De asemenea, se impune simplificarea procedurilor de angajare în cadrul granturilor de cercetare.
8. Participanții la dezbatere au remarcat discrepanțele în modul de finanțare a instituțiilor care reprezintă principalii actori în cercetarea științifică românească. Având în vedere că 65% din totalul cercetătorilor din România lucrează în universități (conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică), solicităm și linii de finanțare bugetară directă a cercetării științifice universitare.
9. Universitățile din Consorțiu susțin întărirea în continuare a eticii academice în procesul didactic și în cercetare, element crucial pentru dezvoltarea învățământului românesc.
10. Considerăm că se impune o restructurare a mecanismelor decizionale în interiorul Consiliul Național al Rectorilor, în baza normelor cantitative și calitative de reprezentare a universităților”.
De asemenea, Consorțiul Universitaria a apreciat intervenția studenților în aspecte privind crearea la nivelul consorțiului a unei baze de date cu toate lucrările științifice (licență, masterat și doctorat), precum și mai multe subiecte de ordin social și profesional.
Documentul reuniunii este semnat de profesorii Marilen Gabriel Pirtea (rector, Universitatea de Vest din Timișoara, președintele Consorțiului „Universitaria”), Romiță Iucu (rector delegat, Universitatea din București), acad. Ioan-Aurel Pop (rector, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Gheorghe Iacob (rector delegat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Nicolae Istudor (rector, Academia de Studii Economice din București).
Există și bogați săraci
Nu este vorba, în cazul cetățenilor Federației Ruse, de săraci cu duhul, de care nu duce lipsă nici o țară, ci de săraci în adevăratul înțeles al cuvântului, adică de oameni care nu-și pot asigura hrana necesară, locuința, îmbrăcămintea, accesul la asistență medicală, educație și cultură. Într-o țară cu imense bogății naturale (zăcăminte de țiței, gaze, cărbuni, metale, inclusiv prețioase, uraniu, păduri, ape și întinse terenuri agricole), ar fi normal ca toți locuitorii să aibă un trai decent, ca ponderea persoanelor defavorizate în totalul populației să fie nesemnificativă. În realitate, lucrurile nu stau așa, numărul săracilor din Rusia fiind mai mare decât s-ar cuveni. A contribuit, din plin, la aceasta prelungita criză economică din ultimul timp.
În general, standardele nivelului de trai al autohtonilor sunt mai mult decât modeste. Salariul lunar minim pe economie s-a redus de la echivalentul de 144 dolari, în 2014, la 82 dolari, în februarie 2016, reprezentând doar 60 la sută din minimul existențial, adică din 10.000 ruble (140 euro). Salariul mediu este doar de trei ori mai mare decât minimul necesar traiului. Circa 40 la sută dintre locuitori trăiesc din venituri doar de două ori mai mari decât minimul existențial. În anii 2014-1015, numărul persoanelor cu venituri mai mici decât minimul necesar a crescut cu 6,8 milioane. Pensia medie (12.078 ruble) este cu puțin mai mare decât minimul existențial, ceea ce face ca numeroase pensii mai mici decât media să coboare sub pragul sărăciei. Un sondaj de opinie efectuat, în februarie 2016, releva că 13 la sută dintre subiecții intervievați au acuzat insuficiența resurselor pentru asigurarea hranei, iar 28 la sută au declarat că banii le ajung pentru hrană, dar nu și pentru îmbrăcăminte. Și unii și alții mai au de făcut față cheltuielilor pentru locuință și întreținere, care nu suferă întârzieri sau amânări. Totuși, doar 28-30 la sută dintre „săraci” se recunosc a fi săraci, preferând să-și ascundă lipsurile.
Pe baza criteriilor clasice, statisticile oficiale consemnează existența, în Rusia, a unui procent de 14 la sută săraci, ceea ce, raportat la totalul populației (150 milioane), ar însemna 21 milioane locuitori. Adversarii puterii susțin că, pentru a corespunde realității, numărul 14 ar trebui citit invers, adică 41, (vezi publicația „Profil”, nr. 8, din 7 martie 2016). Dată fiind complexitatea fenomenului, stabilirea adevărului este, însă, greu de realizat. Contrastul, în ce privește nivelul sărăciei, dintre diferite regiuni ale țării este relativ mare. Dacă, de pildă, în republicile Tâva și Kalmâkia, procentul populației aflate sub pragul sărăciei depășește 34 la sută, în Republica Tatarstan și regiunea autonomă Iamalo-Nenețk procentul este de doar 7 la sută, orașul Sankt-Petersburg figurând cu 8 la sută, iar Moscova cu 9 la sută. În localitățile cu populație numeroasă, pot fi găsite mai ușor mijloace de trai, decât în micile localități. În orașele cu milioane de locuitori, riscul sărăcirii este de 2,5 ori mai mic decât media pe țară, în timp ce, în satele cu mai puțin de 200 locuitori, acest risc este de trei ori mai mare decât media.
Potrivit Comisiei centrale de statistică („Rostat”), cauzele actualei situații privind accentuarea sărăciei sunt, în principal, reducerea locurilor de muncă și scăderea veniturilor populației, în urma crizei, inflația (implicit scumpirea cheltuielilor de întreținere a locuinței), familiile cu mulți copii sau invalizi, mamele celibatare, precum și unele particularități economice regionale (zone urbane sau rurale, mono-industriale sau fără activități economice corespunzătoare, condiții climatice nefavorabile). În anul 2015, veniturile reale ale populației au înregistrat o diminuare cu 4 la sută, făcând ca, pentru prima oară în Rusia, să se ajungă la un sold negativ, de 420 miliarde ruble, al raportului dintre veniturile și cheltuielile populației (vezi „Izvestia”, din 18 februarie 2016). În ce privește inflația, care în 2015 a fost de 15 la sută, se speră că, pe anul în curs, nu va depăși 10 la sută. Pe ansamblul economiei, în perioada 1 ianuarie – 1 martie, ea a fost de doar 0,7 la sută, însă la produsele alimentare a ajuns la 1,7 la sută. Este de reținut faptul că, odată cu intensificarea tendinței de reducere a cererii de produse industriale în rețeaua comercială, se diminuează și cererea unor produse alimentare.
Rusia și problema zecilor de mii de oameni fără adăpost
Desigur, mult mai tristă este situația categoriei sociale definite prin termenii de „boschetar” sau „copii ai străzii”. Nu există o evidență a lor la nivel federal, dar în marile orașe ei se numără cu miile. Se consideră că, în Sankt-Petersburg există circa 50-60.000 de asemenea năpăstuiți, din care mor, anual, mai ales de frig, 1-4.000 persoane (vezi „Vlasti.Kommersant”, nr. 8, din 29 februarie 2016). Sunt larg răspândite adăposturile sociale pentru vagabonzi, întreținute fie de către autoritățile comunale, fie de către societăți de binefacere. Pe măsura posibilităților, li se acordă beneficiarilor locuință pentru noapte, hrană caldă și, eventual, chiar și asistență medicală. În activitățile din acest domeniu participă numeroși tineri.
Planul guvernamental de combatere a sărăciei include și o componentă privind piața muncii. La ora actuală sunt înregistrați în Rusia 1.200.000 șomeri (6,2 la sută din totalul populației active), dar numărul acestora ar putea să sporească, până la finele anului, cu încă 500.000. Milioane de disponibilizați au ieșit din evidență. În scopul cointeresării patronilor de a menține locurile de muncă, li se acordă acestora anumite facilități. Totodată, pentru a se veni în ajutorul celor care își caută ocupații adecvate, a fost pusă în funcțiune o bază de date în sistem electronic, „Munca în Rusia”, care oferă o privire de ansamblu asupra locurilor de muncă disponibile la nivel federal. Multe dintre acestea sunt, însă, retribuite nesatisfăcător. Potrivit unui sondaj de opinie, 23 la sută dintre salariați acuză reducerea retribuției.
Față de veniturile salariaților de rând apar cu totul inechitabile retribuțiile personalului de conducere din cadrul diferitelor societăți comerciale. De pildă, pe întregul an 2015, câștigul unui director al „Gazprombank” a fost de 9.600.000 ruble, în timp ce un membru al consiliului de administrație al companiei „Mecel” a fost retribuit cu frumoasa sumă de 12.700.000 ruble. Contrastează cu veniturile categoriilor de bază ale populației și veniturile înalților funcționari de stat. Media lunară a salariilor acestora este de 111.300 ruble, dar, la Ministerul finanțelor, este de 130.000, la Duma de Stat (Parlament)- 136.900, la Ministerul de externe – 148.000, la Trezoreria de stat –165.000, la Consiliul Federației (Parlament) – 173.000, la Curtea de conturi – 187.000, la Administrația prezidențială – 217.100 și la Aparatul guvernului federal – 231.700 ruble (vezi „Denghi.Kommersant”, nr 9, din 13 martie 2016). Există, însă, și simpli cetățeni care, prin hazard, câștigă mai mult. Astfel, în 2015, un cetățean din Novosibirsk a câștigat la tragerea loteriei de stat 358.358.000 ruble.
Vorbind despre procesul pauperizării, trebuie menționat și faptul că, recent, datorită căderii dramatice a prețului țițeiului, veniturile guvernului federal s-au diminuat substanțial, afectând grav, printre altele, și proiectele sale de protecție a păturilor defavorizate. Dar, în pofida dificultăților, programul federal vizând combaterea sărăciei este urmărit cu perseverență, chiar dacă, în unele privințe, nu la parametri doriți. Pentru anul 2016, sunt prevăzute următoarele alocații: femei gravide (cu 70 de zile înainte și după naștere, 100/100 din salariu) – 53.916 ruble (maxim) și 6200 ruble (minim); bonus la naștere – 15.511 ruble; la nașterea celui de-al doilea copil și următorii – 453.026 ruble (așa-zisul „capital matern”, respectiv, cont pentru cheltuieli legate de creșterea copiilor, în decursul anilor sau 20.000 ruble, pe loc); ajutor de șomaj – 850 ruble (minim) și 4.900 (maxim); majorarea pensiilor cu 4 la sută, de la 1 februarie și majorarea punctului de pensie, de la 71,4 ruble la 74,2 ruble; ajutoare acordate de către autoritățile comunale, pentru întreținerea locuinței și reparații (în cazul când cheltuielile depășesc 22 la sută din totalul veniturilor tuturor membrilor de familie). De asemenea ajutoare beneficiază 30 milioane locuitori; acoperirea a 50 la sută din cheltuielile de întreținere a locuinței pentru invalizi de categoria I și II sau pentru familiile cu copii invalizi; indemnizație pentru înmormântare – 5277 ruble. Circa 16 milioane de locuitori primesc „ajutor de moment”, acordat, în anumite situații, cu aprobare specială. (vezi „Argumentî i Faktî”, nr. 4, din 27 ianuarie – 2 februarie 2016).
Dacă, în ultimii ani, procesul pauperizării unor categorii sociale a putut fi ținut sub control prin ajutoare consistente, în prezent, intervențiile statului se dovedesc din ce în ce mai dificile. Planul anti-criză pe anul 2016 alocă măsurilor de circumstanță în toate domeniile de activitate 685 miliarde ruble, dar resurse de acoperire a sumei stabilite au fost găsite, deocamdată, numai pentru 462 miliarde ruble, pentru restul urmând să se mai caute soluții.
Prețul energiei electrice din România, în context european
Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.
Astfel, anul trecut, prețul unui kilowatt-oră livrat populației a fost la noi de 13,03 eurocenți/kWh, ceea ce ne plasează pe locul 7 în cadrul UE în clasamentul celor mai mici prețuri. În același timp, industria a beneficiat de un preț mediu de circa 7,07 eurocenți /kWh, respectiv locul 5 la nivelul Uniunii. De menționat, o parte din această diferență este normală din perspectivă tehnologică și ține de costul mai mic de livrare și de cantitatea mai mare și constantă de consum către industrie.
Practica europeană și învățămintele aferente
În mod evident, țările dezvoltate preferă să mențină ridicat prețul curentului electric livrat către populație și să coboare prețul celui utilizat în procesele de producție, pentru a-și crește competitivitatea. Ideea este că pentru a putea plăti factura la lumină, oricât de mare sau de mică ar fi ea, trebuie mai întâi să ai un loc de muncă, ceea ce presupune vânzarea produselor realizate în respectiva economie.
Recordul în această abordare este deținut de Danemarca, țară fără mari resurse energetice. Ea are simultan cel mai mare preț al curentului electric la populație și cel mai mic preț pentru industrie, primul fiind de cinci ori mai mare decât cel din urmă. De altfel, Suedia și Finlanda (care au alte posibilități de producere eficientă a curentului electric) procedează similar (de unde și posibilitatea de a transfera indirect o parte din costul redus al energiei către salarii mai mari, impozitate pe măsură și cu servicii sociale mai bune) și vin cu un preț mai mic decât în Bulgaria, toate cu prețuri sub cele practicate pentru industria din România.
Dacă adăugăm în topul prețurilor mici pentru industrie (în ordinea datelor din tabelul Eurostat) Slovenia, Olanda, Austria, Estonia, Franța, Ungaria și Germania (toate sub 8 eurocenți/kWh sau de puțin peste), ne putem forma o idee despre cine și de ce procedează astfel.
Cât despre situația de acasă, consumatorul cu loc de muncă și productivitate ridicată are posibilitatea de a umbla când dorește la întrerupător pentru a micșora factura (ceea ce nu poate face la fabrică), precum și de a achiziționa aparatură și corpuri de iluminat ultraperformante, cu consum foarte redus.
Elocvent este cazul invers al Marii Britanii, precum și al unor țări legate în mod tradițional de aceasta. Anglia, practică un cost al energiei electrice pentru industrie mult peste media europeană (cu efecte certe asupra competitivității fostului atelier industrial al lumii), alături de Malta (singura țară în care populația plătește mai puțin) și Cipru. Toate sunt în declin pe segmentul industriei.
La nivelul nostru de dezvoltare, România a preluat ideea tarifelor diferențiate în favoarea susținerii activității productive și a implementat-o cu o sincopă temporară pe parcursul crizei. Astfel, a ajuns să ocupe acum primul loc la nivel regional în aplicarea acestei strategii de dezvoltare (cu 84% diferență între populație și firme față de 73% în cazul Poloniei).
Strategia de armonizare cu practica europeană a tarifelor semnificativ mai mici pentru industrie decât pentru populație încă nu a ajuns la media Uniunii (+132%), dar trebuie ținut cont și de veniturile mai reduse ale populației. Importantă ar fi consolidarea acestei abordări, menită să favorizeze activitatea productivă industriei în competiția mondială, cazul majorității țărilor dezvoltate din UE.
| Anul | 2005 | 2006 | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 | 2015 |
| Gospodării | 7,79 | 9,43 | 10,17 | 10,61 | 9,76 | 10,31 | 10,82 | 10,50 | 13,23 | 12,90 | 13,03 |
| Industrie | 7,69 | 7,73 | 8,42 | 8,86 | 8,11 | 8,50 | 8,03 | 8,33 | 9,04 | 7,53 | 7,07 |
| Prețul curentului electric în țările UE (eurocenți/kWh), 2015 | |||
| Țara | Gospodării | Industrie | Diferența (%) |
| UE | 20,78 | 8,94 | +132 |
| Zona Euro | 21,80 | 8,58 | +154 |
| Belgia | 21,26 | 8,98 | +137 |
| Bulgaria | 9,42 | 6,82 | +38 |
| Cehia | 12,73 | 7,61 | +67 |
| Danemarca | 30,78 | 6,09 | +405 |
| Germania | 29,51 | 8,09 | +265 |
| Estonia | 13,02 | 7,55 | +72 |
| Irlanda | 24,26 | 12,94 | +87 |
| Grecia | 17,67 | 10,37 | +70 |
| Spania | 23,09 | 11,16 | +107 |
| Franța | 13,24 | 7,55 | +115 |
| Croația | 13,17 | 8,69 | +52 |
| Italia | 24,50 | 9,43 | +160 |
| Cipru | 19,57 | 13,16 | +49 |
| Letonia | 16,35 | 9,10 | +80 |
| Lituania | 12,56 | 8,18 | +54 |
| Luxemburg | 17,67 | 8,42 | +110 |
| Ungaria | 11,27 | 7,78 | +45 |
| Malta | 12,57 | 15,59 | -19 |
| Olanda | 19,57 | 7,21 | +171 |
| Austria | 20,09 | 7,31 | +175 |
| Polonia | 14,44 | 8,33 | +73 |
| Portugalia | 22,79 | 9,89 | +130 |
| România | 13003 | 7,07 | +84 |
| Slovenia | 15,09 | 7,14 | +111 |
| Slovacia | 15,06 | 10,81 | +39 |
| Finlanda | 15,52 | 6,37 | +144 |
| Suedia | 18,51 | 6,17 | +200 |
| Marea Britanie | 21,25 | 17,35 | +48 |
Vinuri românești apreciate la târgul ProWein
Crame românești de prestigiu, sub sigla “Premium Wines of Romania”, au beneficiat de apreiceri deosebite la ProWein, târgul de la Düsseldorf apreciat drept cel mai mare târg de vinuri, care a reunit la ediția 22 peste 6000 de expozanți din 57 de țări.
Sub egida Asociației pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR), s-au impus atenției specialiștilor de elită și publicului larg cramele Petro Vaselo, Davino, SERVE, Aurelia Vișinescu, LacertA, Corcova, Roy&Dâmboviceanu, Casa de Vinuri Cotnari, Liliac, Crama Oprișor, Vinarte, Avincis și Balla Geza. Master of Wine Caroline Gilby a susținut un masterclass cu și despre vinurile românești, oferind argumente pentru clasarea vinurilor din România în topul calității mondiale. România ocupă locul 13 în topul mondial al producătorilor de vinuri și locul 6 în Europa.
Ana Rodica Căpățînă, președintela APVR, subliniază: “Producția de vin este una dintre cele mai vechi activități de la noi, iar vinul pe care îl facem reflectă dragostea și respectul pe care le avem față de natura care ne-a dat un terroir atât de bun. Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc este o organizație interregională care aduce împreună unele dintre cele mai dedicate crame din țară. Producătorii din APVR vin din toate regiunile viticole importante ale României, recunoscute și protejate. Fiind o echipă entuziastă cu așteptări mari, asociația este dedicată stabilirii de standarde înalte în cultura vinului românesc și creării unui impact puternic pe piața internațională de profil. Cramele membre din APVR împart o filozofie comună despre cum tehnologia trebuie îmbinată cu tradiția și un respect profund pentru viile lor. Calitatea muncii lor se îmbunătățește în fiecare an, astfel, creând unele dintre cele mai bune vinuri din lume prin prisma raportului calitate-preț.”
