Turkish Airlines, Official Airline la ENERGY EXPO® 2025

0

ENERGY EXPO® 2025, cel mai amplu târg expozițional de energie din regiune, care va avea loc în perioada 22-24 mai, la Hala Laminor din Sectorul 3 al Capitalei, a încheiat un parteneriat cu Turkish Airlines pentru a facilita deplasarea expozanților și participanților la eveniment, ținând cont de prezența la ENERGY EXPO® 2025 a companiilor internaționale din peste 14 țări de pe 4 continente. Acest parteneriat strategic oferă discounturi speciale, mai multă flexibilitate și accesibilitate, asigurând o experiență de zbor premium pentru reprezentanții companiilor participante la eveniment.

Cod de discount pentru expozanți și participanți 

Expozanții și participanții ENERGY EXPO®2025 beneficiază de reduceri speciale, atât pentru biletele de zbor la clasa „Economy”, cât și pentru cele „Business Class”. Pentru a efectua rezervarea biletelor online, accesați turkishairlines.com și introduceți codul „063TKM25” în câmpul „Cod Promoțional” disponibil în pagina de plată. 

Zboruri Directe și Zboruri Conexe Către și Din București 

În România, Turkish Airlines a sărbătorit recent 30 de ani de activitate, consolidându-și prezența prin zboruri regulate din București, Cluj-Napoca și Constanța. Cu o tradiție de peste 90 de ani și o flotă de 480 de aeronave, Turkish Airlines este compania aeriană care zboară către cele mai multe țări din lume. Deservind 131 de țări și 352 de destinații, Turkish Airlines a fost recunoscută oficial de Guinness World Records™. Membră a Star Alliance, compania aeriană se remarcă prin servicii premium și numeroase premii internaționale, printre care „World Class Airline – 2024” acordat de APEX, „Best Airline in Europe – 2024” și „Best Business Class Catering – 2024” oferite de Skytrax, și „Most Sustainable Flag Carrier Airline” primit de la World Finance. Turkish Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, operează zboruri directe zilnice din Istanbul către București și oferă conexiuni între marile orașe din Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Africa prin hub-ul său din Istanbul.

Astfel, deplasarea delegațiilor companiilor din peste 14 țări, care și-au exprimat dorința de a  participa ca expozanți și vizitatori în cadrul ENERGY EXPO® 2025 – Turcia, China, Austria, Polonia, Bulgaria, Grecia, Norvegia, Țările de Jos, Italia, Republica Moldova, Suedia, Elveția, India, Malaezia – va fi mult mai facilă.

Parteneriatul Turkish Airlines – ENERGY EXPO® 2025: Un angajament comun pentru sustenabilitate și inovație

Parteneriatul dintre Turkish Airlines și ENERGY EXPO® 2025 subliniază angajamentul celor două organizații pentru sustenabilitate și inovație, în special în sectorul energetic și al transporturilor, reiterând importanța colaborărilor intersectoriale pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, într-un mod responsabil. De-a lungul anilor, compania aeriană a adoptat măsuri semnificative pentru a reduce impactul asupra mediului, de la investiții în aeronave mai eficiente din punct de vedere energetic, utilizarea combustibililor sustenabili și până la implicarea activă în programe de compensare a emisiilor de carbon.

Aceste acțiuni se află în sinergie cu misiunea ENERGY EXPO® 2025, un eveniment ce reunește lideri și experți din sectorul energetic și din industriile conexe, facilitând interacțiunea, inovația, colaborarea și schimbul de bune practici pentru crearea unui viitor mai sustenabil.

  • Pentru mai multe informații despre eveniment, vizitați www.energyexpo.ro
  • Mai multe informații despre zborurile directe către și din București sau zborurile de legătură pot fi regăsite pe site-ul companiei aeriene, www.turkishairlines.com

Strategic Partners: Ministerul Energiei I Ministerul Educației și Cercetării I Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului I Primăria Sector 3 București

Official Airline: Turkish Airlines

CONNECT VIP Lounge powered by JW Marriott

Special Partners: Techcelerator | Romanian Tech Startups Association (ROTSA) | Casa Magazin | JW Marriott | BILBOR | Pop Cola | Vitamin Aqua | Crama Gîrboiu | VLAdiLA 

Valued Partners: Asociația Municipiilor din România (AMR) | Federația Patronală a Energiei (FPE) | Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) | Energy Policy Group (EPG) | Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO) | Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA) | Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) | Asociația Energia Inteligentă (AEI) | Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) | Asociația Inginerilor Energeticieni Și Electricieni (AIEE) | Asociația pentru Energia Hidrogenului din România (AEHR) | Asociația Română Smart City (ARSC) | Asociația Producătorilor de Energie Regenerabilă din Spania (APPA Renovables) | Coaliția pentru Economie Circulară (CERC) | Romania Green Building Council – RoGBC | Comitetul Național Român CIGRE | Future Energy Leaders România (FEL România) | Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) | Coaliția Energie Comunitară (CEC) | KNX România | Petroleum Club România | Asociația RoElectric | EfdeN | Asociația energiaTA | UrbanizeHub | Asociația Compostului din România (ARC) | Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER) | Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR) | ÎntreVecini  | Cooperativa de Energie (CE) | Ambasada Sustenabilității în România | Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC) | ADVANTAGE AUSTRIA

Key Media  & Media Partners: Digi24 | G4Media.ro | Ringier | Kiss FM | Energy Magazine | Biziday | Profit.ro | Economedia.ro | Agerpres | NewsEnergy.ro | Business Review | e-nergia.ro | Nine O’ Clock | BURSA | Daibau | Club Antreprenor | Fereastra | Agenda Constructiilor | The Diplomat-Bucharest | Sustainability Today | Prima News | ibuild | Proidea | List.Solar | green.start-up.ro | Energypress.gr | CIO Tech World | Revista Ingineria Instalațiilor | InvesTenergy | IBC Focus | România Durabilă | Academia de Construcții | Economistul | Sustenabilitate.biz | Revista Construcțiilor | RENERGY | The Energy Industry Times (TEI Times) | Club Economic | Jurnalul de Afaceri | ClimateTechReview | ECSR | ELECTRICIANUL | Libertatea | Avantaje | Elle | Unica | Real Estate | connect.ro | LUXURY | Buletin de Bucuresti (BdB) | Petroleum Newspaper 

Distribuție Energie Oltenia semnează o refinanțare de referință în sprijinul ambițiilor „verzi” ale regiunii 

0

Distribuție Energie Oltenia (DEO), compania de distribuție a energiei electrice din regiunea Oltenia și unul dintre cei patru distribuitori de energie electrică din țară, a semnat un acord de finanțare de referință cu un sindicat de instituții financiare locale și internaționale, incluzând, printre alții, Banca Comercială Română S.A (BCR), Erste Group Bank AG, BRD Groupe Societe Generale S.A, UniCredit Bank S.A., Banca Transilvania S.A., Alpha Bank S.A., PKO Bank Polski S.A. Varșovia Sucursala București și Siemens Financial Services prin Siemens Bank GmbH. Tranzacția reprezintă unul dintre cele mai ample împrumuturi “verzi” emise vreodată pe piața românească, refinanțând datoria existentă și adăugând o capacitate nouă de 1,76 miliarde de lei, destinată, în principal, finanțării unor investiții suplimentare în următorii 7 ani. 

Compania a demonstrat alinierea activității sale la taxonomia UE și va continua să își îndeplinească rolul de facilitator pentru regiune în călătoria acesteia către un viitor verde. Fondurile atrase sunt preconizate să sprijine investițiile planificate pentru perioada de reglementare actuală și ambițiile mai largi de tranziție energetică ale regiunii. Principalele domenii de investiție includ extinderea și consolidarea rețelei pentru a facilita conectivitatea prosumerilor și a surselor de energie regenerabilă, modernizarea și automatizarea rețelei pentru a reduce frecvența și durata întreruperilor de electricitate, precum și digitalizarea activităților, permițând o gestionare îmbunătățită a distribuției de electricitate și o experiență optimizată pentru consumatori.

Structura robustă a finanțării și sprijinul primit din partea finanțatorilor participanți atestă performanța financiară și operațională solidă a DEO obținută în ultimii doi ani, precum și abordarea de înalt nivel pe piață a companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și sprijinul acordat tranziției energetice în România.

CCIR consolidează relațiile economice cu Australia și Noua Zeelandă

0

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 27 martie a.c., o întâlnire oficială cu dl Tim Dillon, Agent General pentru Statul Victoria (Australia) în Marea Britanie și Comisar pentru Europa și Israel. În cadrul întâlnirii, au fost analizate oportunitățile de colaborare economică dintre România și Australia, precum și participarea Camerei Naționale la cel de-al 14-lea Congres Mondial al Camerelor de Comerț, care va avea loc la Melbourne, în luna septembrie a acestui an.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „participarea CCIR la acest eveniment global are o dublă semnificație, și anume: pe de o parte, reprezintă o oportunitate excepțională pentru mediul de afaceri românesc de a-și extinde operațiunile pe piețe extracomunitare, iar, pe de altă parte, România își poate intensifica relațiile cu Australia și Noua Zeelandă, două state cu potențial economic semnificativ. Totodată, din discuțiile pe care le-am avut cu dl comisar Tim Dillon, am sesizat un interes din ce în ce mai mare pentru poziția geostrategică a României, țara noastră fiind privită ca un adevărat hub pentru reconstrucția Ucrainei, odată ce conflictul armat se va încheia”.

Dl. comisar Tim Dillon a subliniat potențialul de creștere al relațiilor economice româno-australiene, mai ales în contextul negocierilor în curs pentru un acord comercial cuprinzător între Uniunea Europeană și Australia, aducând în prim plan experiența pozitivă a două mari companii australiene care își desfășoară activitatea în România de mai mulți ani. Totodată, dl Dillon a evidențiat rolul important pe care camerele de comerț îl vor juca în promovarea intereselor companiilor din ambele țări și în facilitarea accesului pe piețele respective.

Studiu CED România și Accenture: 1 milion de români cu dizabilități. 66% dintre români se tem să nu jignească în interacțiunea cu ei

0

Pentru prima dată în România, un studiu analizează în oglindă trei perspective esențiale pentru înțelegerea provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități: a societății (persoane fără dizabilități), a persoanelor cu dizabilități și a aparținătorilor acestora. Studiul a fost realizat de Asociația CED România Centrul de Excelență prin Diversitate și Accenture, cu susținerea European Accessibility Resource Centre AccessibleEU, una dintre inițiativele-cheie ale Comisiei Europene în cadrul Strategiei europene pentru drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2030, și scoate în evidență o serie de bariere sociale și de percepție care îngreunează integrarea socială a persoanelor cu dizabilități din România. 

Rezultatele studiului trag un semnal de alarmă cu privire la importanța schimbării atitudinii de spectator în societate și a alinierii între așteptările societății cu privire la dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și nevoile reale ale acestora. Lipsa unei sincronizări poate duce la stagnarea progresului în integrare sau la inițiative ineficiente.

Diferențe de percepție asupra nevoilor și bariere în interacțiune

În ierarhia nevoilor persoanelor cu dizabilități, 68% dintre persoanele fără dizabilități consideră că este mai important pentru persoanele cu dizabilități să primească sprijin de la stat, iar 66% sunt de părere că prioritară este consilierea psihologică. În oglindă, persoanele cu dizabilități prioritizează nevoi concrete de interacțiune socială: 82% dintre acestea apreciază că activitățile sociale sunt esențiale pentru o viață de calitate, în timp ce 72% subliniază importanța activităților culturale și recreaționale.

Totodată, în timp ce 85% dintre persoanele fără dizabilități intervievate consideră că principalul responsabil în integrarea persoanelor cu dizabilități trebuie să fie statul și doar 33% apreciază că și societății îi revine această responsabilitate, 47% dintre persoanele cu dizabilități sunt de părere că și ceilalți ar trebui să își îmbunătățească nivelul de implicare. Aparținătorii sunt și mai drastici în această privință: 72% susțin necesitatea unui sprijin crescut din partea comunității.

În ceea ce privește barierele sociale, studiul arată că lipsa de informații cu privire la dizabilitate și lipsa experiențelor concrete de interacțiune sunt cel mai des amintite de către persoanele fără dizabilități. De exemplu, atunci când întâlnesc pentru prima dată o persoană cu dizabilități, 58% dintre cei fără dizabilități vor să ajute și să se facă utile, însă teama de a nu jigni (66%), lipsa experienței în interacțiune (46%) sau lipsa de cunoștințe despre diversele tipuri de dizabilități (45%) le împiedică să acționeze.

Nevoia unei „Familii de Milioane”

În contextul acestor bariere, Asociația CED România și Accenture, cu susținerea AccessibleEU, lansează „O familie de milioane” – o inițiativă națională de conștientizare a nevoilor persoanelor cu dizabilități, care își propune să extindă familia persoanelor cu dizabilități dincolo de familia biologică și să încurajeze societatea să sprijine integrarea lor, devenind, în mod simbolic, un frate, o mătușă sau un verișor în această familie. 

Pentru a încuraja comunitatea să se implice activ în sprijinirea persoanelor cu dizabilități, partenerii proiectului inaugurează „Ușa unei familii de milioane”, un monument simbolic amplasat în București, la intrarea în Parcul Herăstrău, o metaforă pentru pragul dintre izolarea și integrarea persoanelor cu dizabilități pe care și societatea are responsabilitatea de a-l trece. 

 „Studiul acesta confirmă că există o diferență clară între ceea ce crede societatea că este important pentru persoanele cu dizabilități, cum sunt acestea percepute și ceea ce își doresc și simt ele cu adevărat: interacțiune, implicare și oportunități egale. Nu putem vorbi despre incluziune cât timp rămânem la nivel de declarații. Avem nevoie de acțiuni concrete care să faciliteze integrarea reală în comunitate. Prin inițiativa «O familie de milioane» vrem să construim punți între oameni, să reducem barierele sociale și să inspirăm implicarea activă”, a declarat Cristina Căluianu, membru fondator și membru în Consiliul Director al Asociației CED România Centrul de Excelență prin Diversitate.

Studiul a analizat și oportunitățile de participare în comunitate prin prisma mediului profesional, un spațiu care facilitează interacțiuni valoroase și consolidează sentimentul de apartenență la societate:

  • 78% dintre persoanele cu dizabilități nu au participat deloc în ultimul an la activități profesionale și nici nu s-au informat despre oportunități de angajare; 
  • 65% consideră că piața muncii nu este pregătită să le integreze;
  • 67% văd sistemul educațional ca fiind inadecvat pentru pregătirea lor profesională.

Mai mult, cercetarea evidențiază și o discrepanță în înțelegerea rolului pe care mediul profesional îl poate avea în viața persoanelor cu dizabilități. În timp ce 72% dintre persoanele cu dizabilități și 78% dintre aparținători văd participarea în mediul profesional ca fiind esențială pentru o viață independentă, doar 40% dintre persoanele fără dizabilități văd acest aspect ca fiind important. 

La nivel de atitudini în mediul profesional, societatea se arată deschisă:

61% dintre cei intervievați nu ar fi deranjați de angajarea persoanelor cu dizabilități în compania în care lucrează. ​

În plus, dacă ar avea un coleg cu dizabilități, 94% dintre persoanele fără dizabilități intervievate au declarat că ar dori să cunoască persoana dincolo de dizabilitate, iar 87% s-ar implica activ în integrarea acesteia în echipă. Sunt semnalate însă și temeri legate de interacțiune: 

  • 51% se simt nesigure despre cum să ofere ajutor în mod adecvat;
  • 31% ar păstra distanța de teamă să nu greșească.

„Rezultatele acestui studiu ne arată că există un decalaj semnificativ între percepțiile societății și dorințele reale ale persoanelor cu dizabilități. În timp ce societatea pune accent pe sprijinul instituțional, persoanele cu dizabilități vor să aibă o viață socială activă, interacțiuni firești în comunitate. Este evident că pentru o schimbare reală trebuie să trecem de la bune intenții la acțiuni concrete care să faciliteze aceste conexiuni sociale. De aceea, ne bucurăm că alături de CED România și AccessibleEU, avem șansa să adresăm țintit nevoia de implicare în comunitate și să creăm o platformă, așa cum este «O familie de milioane», prin care să creștem nivelul de conștientizare asupra provocărilor persoanelor cu dizabilități și totodată, să oferim resurse și instrumente care să încurajeze societatea să cunoască și să interacționeze mai mult cu persoanele cu dizabilități”, a declarat Raluca Burghelea, Country Managing Director, Accenture România.

68% dintre persoanele cu dizabilități identifică lipsa de informare și conștientizare a societății ca fiind principala problemă care le afectează interacțiunile zilnice. În același timp, persoanele fără dizabilități își exprimă deschiderea spre învățare și adaptare​:

  • 57% consideră că le-ar ajuta sfaturi despre moduri de interacționare venite chiar de la persoane cu dizabilități​;
  • 51% ar aprecia informații generale despre diferitele tipuri de dizabilități;
  • 42% simt nevoia unor ghiduri de interacțiune cu persoane cu dizabilități.

BYD și Tesla luptă pentru dominația globală în sectorul vehiculelor electrice

0

Sectorul vehiculelor electrice (EV) a devenit un câmp de luptă pentru dominația globală între Tesla și rivalul său chinez BYD, cu NIO încercând să concureze într-o o nișă proprie. Fiecare companie utilizează strategii distincte care remodelează industria auto și presează producătorii tradiționali să se adapteze sau riscă să devină irelevanți. Cel mai mare producător auto din lume, Toyota, a acceptat provocarea și intră, de asemenea, în luptă, oferind un SUV low-cost pe piața chineză.

BYD a depășit Tesla în ce privește veniturile, trimițând un semnal puternic industriei mobilității electrice. În 2024, compania chineză a raportat pentru prima dată venituri anuale de peste 100 de miliarde de dolari – o pragmajor. Prin comparație, Tesla a generat 97,7 miliarde de dolari în aceeași perioadă. Pentru context, în 2018, veniturile BYD erau de numai aproximativ o cincime din nivelul actual. Din punct de vedere financiar, BYD a impresionat prin stabilitate și profitabilitate. Anul a început în forță. Numai în ianuarie și februarie 2025, BYD a vândut 623.300 de vehicule, marcând o creștere de 93% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru 2025, compania și-a stabilit obiective ambițioase: își propune să vândă 5,5 milioane de vehicule, inclusiv 800.000 de unități în străinătate – un semn clar al efortului său către expansiunea globală. O parte dintre acestea vor fi vândute în România, unde compania a anunțat recent că intenționează să își înceapă operațiunile.

Luna trecută, BYD a introdus God’s Eye, un nou pachet software dezvoltat in-house pentru a permite conducerea autonomă. Săptămâna trecută, a anunțat capacitatea de a încărca mașinile în doar cinci minute pentru o autonomie de 400 de kilometri. În plus, compania a prezentat noul model Qin L, un concurent direct pentru Tesla Model 3, dar la jumătate din preț, inclusiv software-ul de conducere autonomă.

Tesla și-a păstrat poziția de lider în ceea ce privește vânzările de vehicule electrice pure, cu 1,79 milioane de livrări în 2024, deși aceasta a marcat primul său declin anual (-1,1%). Punctele sale forte sunt inovarea software, loialitatea față de marcă și cea mai mare rețea de încărcare rapidă din lume, adoptată acum de concurenți precum Ford și GM. Dar Tesla se confruntă cu obstacole serioase.

Implicarea politică crescândă a lui Musk în cea de-a doua administrație Trump și acțiunile sale controversate au stârnit apeluri globale pentru boicotarea Tesla, vânzările scăzând brusc pe piețele de export tradiționale, precum Australia, Canada și Europa. Acest val de negativism a influențat în mod clar sentimentul investitorilor. Cu toate acestea, Tesla s-a confruntat cu provocări serioase pe piețele cheie chiar înainte de actuala situație politică. În China, constructorul rival BYD a depășit veniturile Tesla cu aproape 10 miliarde de dolari anul trecut. În Europa, vânzările anuale ale Tesla au scăzut cu 42,6%, iar cota sa pe piața vehiculelor electrice a scăzut de la peste 20% la doar 10,3%. ACEA a publicat cifrele privind înmatriculările din februarie, confirmând că scăderea Tesla are loc în contextul în care, în primele două luni ale anului 2025, înmatriculările de vehicule electrice noi au crescut cu aproape 30%. În plus, compania ar putea fi lovită puternic de noile tarife vamale – o preocupare pe care Tesla însăși a ridicat-o într-o scrisoare adresată reprezentantului comercial al SUA.

În timp ce Tesla rămâne ferm în fruntea industriei auto în ceea ce privește capitalizarea de piață, concurenții – în special BYD – recuperează vizibil. Deși diferența este încă semnificativă, schimbările în percepția investitorilor devin evidente. Cu o capitalizare de piață de 875 de miliarde de dolari, Tesla continuă să fie clar numărul unu – în ciuda scăderii prețului acțiunilor de la vârful din decembrie, care i-a redus temporar valoarea de piață la jumătate. Cu toate acestea, acțiunile Tesla au avut o revenire, oferind un impuls semnificativ evaluării sale. Între timp, BYD are o valoare de piață de 161 de miliarde de dolari, ocupând acum locul 4, după Toyota și Xiaomi. În timp ce evaluarea Tesla este încă de aproximativ șase ori mai mare, BYD continuă să reducă decalajul. NIO este pe locul 36, cu o capitalizare de piață de aproape 9 miliarde de dolari, în topul producătorilor de automobile dar pe locul 7 în cel al producătorilor EV, după Li auto, Xpeng și Rivian.

Tesla este cea mai deținută acțiune de către investitorii români de pe platforma eToro, urmată îndeaproape de NIO, care se diferențiază prin poziționarea premium și serviciul rapid de schimb de baterii (BaaS), care reduce costurile inițiale pentru consumatori. Cu peste 1.000 de stații de schimb și 10 milioane de schimburi finalizate în China, NIO se adresează cumpărătorilor pasionați de tehnologie care sunt dispuși să plătească o primă pentru confort. Deși volumul său de vânzări se situează în urma Tesla și BYD, concentrarea sa pe conducerea autonomă și pe vehiculele electrice de lux îl poziționează ca un inovator de nișă cu propria sa bază de investitori.

BYD nu a trecut nici ea neobservată de către investitori, deoarece prețul acțiunilor companiei a crescut cu peste 51% de la începutul anului. Pe de altă parte, Tesla, după o creștere spectaculoasă la sfârșitul anului 2024 până la un maxim de aproximativ 480 de dolari, a pierdut 33% de la începutul acestui an. NIO este aproape stabil pentru acest an, cu o ușoară scădere de aproximativ 2%.

Conform S&P Global Mobility, vânzările globale de vehicule electrice sunt așteptate să crească cu 30% în 2025, ajungând la 15,1 milioane de unități. Acest lucru ar reprezenta o creștere semnificativă a cotei de piață, de la 13,2% în 2024 la 16,7% în 2025. Tarifele de 25% pentru importurile de mașini în SUA, document semnat aseară de Donald Trump și care ar urma să intre în vigoare pe 2 aprilie, pot pune o frână planurilor de producție ale industriei auto, inclusiv ale Tesla – care vede un impact ”semnificativ al acestora” în activitatea companiei, deoarece majoritatea companiilor, chiar și cu fabrici în SUA, importă componente din străinătate.

BYD pare dornică să cucerească noi piețe, în timp ce Tesla speră să treacă peste criza actuală și să capitalizeze pe vânzările noului Model Y. Investitorii urmăresc, de asemenea, noua abordare agresivă a Toyota față de piața vehiculelor electrice, după lansarea în China la începutul acestei luni a SUV-ului său electric în valoare de 13 000 de euro. Modelul bZ3X cu 5 locuri este dezvoltat de GAC Toyota, societatea mixtă chineză a companiei, și utilizează o baterie litiu-fier-fosfat (LFP), care este mai ieftină decât cea litiu-ion standard.

Cushman & Wakefield Echinox: Vânzările de bunuri de lux din Europa și-au încetinit creșterea în 2024

0

Industria europeană a retailului de lux a continuat să crească în 2024, însă într-un ritm mai moderat comparativ cu anii anteriori. Vânzările de bunuri de lux din Europa au avut o creștere de 4% față de 2023, dar sub ritmul din 2023 și 2022, când au fost înregistrate avansuri de 7%, respectiv 23%, semn că piața a intrat într-o fază de normalizare după creșterile post-pandemice, potrivit celui mai recent raport Cushman & Wakefield, European Luxury Retail 2025. 

Deși expansiunea a continuat în 2024, numărul de magazine noi a scăzut, iar brandurile de lux au început să adopte strategii mai selective, concentrându-se pe extinderea magazinelor existente și pe investiții în proprietăți comerciale premium.  În 2024, au fost deschise doar 83 de noi magazine pe 20 de artere comerciale din 16 orașe europene, față de 107 în 2023. Cele mai multe magazine au fost deschise în Paris, Milano și Londra, principalele piețe de lux din Europa. 

În Europa Centrală și de Sud Est, s-a remarcat Cehia, prin Praga, unde în 2024 brandurile de lux au deschis 5 magazine. 

România se conturează ca o piață emergentă, dezvoltarea acestui segment fiind însă îngreunată de disponibilitatea redusă a spațiilor comerciale stradale pretabile pentru acest tip de activitate. Cu toate acestea, Calea Victoriei ar putea să devină în perioada următoare o destinație și mai relevantă pentru brandurile de lux, ținând cont de faptul că au fost anunțate mai multe investiții care vizează renovarea unor clădiri istorice, ce ar putea acomoda acești retaileri premium. 

Drumul a fost deja deschis de Louis Vuitton, prin lansarea de anul trecut a magazinului amplasat în hotelul InterContinental Athenee Palace și de brandul italian Zegna, ce a deschis de curând un magazin monobrand într-o vilă istorică din apropiere de Calea Victoriei. Urmează Dior, Saint Laurent, Celine, Valentino, Hermes, Chanel, Guerlain, branduri ce au fost anunțate de către Hagag Development Europe în spațiul de aproximativ 4.000 de metri pătrați care va rezulta în urma renovării Palatului Știrbei.

Raluca Zlate, Senior Consultant Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Analiza evoluției performanței principalelor branduri de lux prezente în România arată că în perioada 2019 – 2023 vânzările cumulate ale acestora au crescut cu 120%, în condițiile în care în această perioadă deschiderile de noi magazine nu au fost semnificative. Cu toate acestea, piața este departe de a-și fi atins potențialul, iar crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea acestor branduri este esențială pentru a atrage nume noi în piață. Ne referim aici la spații de retail moderne, dar adaptate cerințelor operatorilor din retailul de lux. Aceste branduri caută să deschidă magazine în clădiri de referință, cu o arhitectură specială, cu spații generoase, unde pot crea experiențe deosebite de shopping pentru clienți. Din păcate, în afară de un număr redus de centre comerciale și de spațiile de la parterul hotelurilor de 5 stele, în prezent, oferta de astfel de spații este aproape inexistentă”.   

De altfel, disponibilitatea redusă a spațiilor comerciale premium este unul dintre factorii care au determinat reducerea ritmului de deschidere de noi magazine la nivel european. Pe marile artere de lux din Europa, rata de neocupare a scăzut sub 5%, iar în unele cazuri (ex. Via Montenapoleone, Bond Street, Avenue Montaigne) nu există deloc spații disponibile. 

Această lipsă de locații potrivite a încetinit ritmul expansiunii. Oferta limitată de spații comerciale a condus la creșterea chiriilor cu 3,6% în 2024, ajungând în unele locații, precum Milano și Paris, la recorduri istorice. În aceste condiții, brandurile au fost nevoite să găsească soluții creative pentru extindere, cum ar fi conversia etajelor superioare sau a subsolurilor în spații comerciale.

Totodată, orientarea spre magazine mai mari a determinat brandurile de lux ca, în loc să deschidă noi locații, să prioritizeze extinderea și modernizarea magazinelor existente, transformându-le în spații mai mari, cu zone VIP și experiențe personalizate. 

Pe de altă parte, creșterea prețurilor în industria luxului a afectat segmentul cumpărătorilor aspiranți, ceea ce a determinat brandurile să își reevalueze strategiile de expansiune și să se concentreze pe locații ultra-premium.

Un alt factor a fost faptul că în loc să închirieze noi spații, branduri precum LVMH, Kering și Chanel au preferat să achiziționeze clădiri întregi pentru a-și asigura controlul pe termen lung asupra celor mai bune locații. 

În ciuda încetinirii ritmului de creștere, cererea pentru produse de lux a rămas solidă, susținută de segmentul high-end și de revenirea turismului internațional. De altfel, un factor-cheie al creșterii vânzărilor a fost turismul internațional, care a înregistrat un avans de 11% față de 2023, depășind pentru prima dată nivelurile pre-pandemice.

Cel mai activ grup de lux în expansiune a fost LVMH cu 15 magazine deschise în 2024 și cu investiții semnificative în achiziția de proprietăți pentru branduri precum Louis Vuitton și Dior.

Grupul elvețian Richemont a inaugurat 11 magazine, majoritatea pentru branduri de ceasuri și bijuterii (Cartier, Van Cleef & Arpels), iar Kering și-a redus expansiunea la 3 noi magazine, dar a continuat să cumpere clădiri pentru extinderi viitoare. Rolex, OTB Group și Patek Philippe – au fost, de asemenea, printre cei mai activi retaileri de lux.

În acest an, piața de retail de lux va continua să fie marcată de o expansiune prudentă, investiții strategice și o creștere moderată a vânzărilor. Brandurile vor continua să pună accent pe exclusivitate, pe locații de referință și pe integrarea retailului cu experiențe din industria ospitalității. În același timp, concurența pentru spații comerciale premium va rămâne ridicată, determinând brandurile să exploreze soluții inovatoare pentru a-și extinde prezența pe piețele cheie din Europa.

Schimbările în comportamentul consumatorilor vor juca de asemenea un rol crucial în strategiile retailerilor.

Renovarea la standard nZEB a internatului Liceului Tehnologic Tudor Vladimirescu din Șimian este în plină desfășurare

0

Internatul Liceului Tehnologic Tudor Vladimirescu din comuna Șimian, județul  Mehedinți, a intrat într-un amplu proces de modernizare și reabilitare energetică prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG) și susținut de sponsorul oficial OMV Petrom. Proiectul include creșterea performanței energetice a clădirii construite în anii ’70, recompartimentarea și reorganizarea spațiilor conform normelor în vigoare, precum și lucrări conexe de reamenajare a spațiului exterior. Investiția totală se ridică la peste 1,5 milioane de euro. 

Liceul Tehnologic Tudor Vladimirescu din Șimian, județul Mehedinți, este cea de-a cincea unitate de învățământ din sistemul public național care beneficiază de lucrări ample de eficientizare energetică la standard nZEB prin programul România Eficientă, după Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu din Ploiești, Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, județul Prahova, Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța și Liceul Tehnologic din Vernești, județul Buzău. 

Lucrările de renovare aprofundată a clădirii internatului avansează în ritm susținut, urmând să fie finalizate în următoarele luni. 

Radu Dudău, director EPG și coordonator al proiectului România Eficientă: „Continuitatea parteneriatului cu OMV Petrom în «România Eficientă» reflectă dedicarea și angajamentul față de obiectivul comun al acestui program: promovarea eficienței energetice în școli și în rândul publicului larg, prin renovări aprofundate pentru clădiri educaționale, precum și prin activitățile de conștientizare despre economisirea energiei. Suntem deosebit de încântați de intrarea în etapa a V-a a acestui parteneriat solid, prin care vom continua să încurajăm adoptarea unor comportamente de consum sustenabile și responsabile și să creăm, pentru un număr important de elevi, condiții moderne de studiu.”

Corpul C2, construit în anii ’70, are o suprafață de 1100 mp și îndeplinește funcția de internat al Liceului Tehnologic Tudor Vladimirescu. Clădirea găzduiește, pe parcursul întregului an școlar, un număr de 60 de elevi supervizați de 3 cadre didactice.  

Obiectivele proiectului de renovare la standard nZEB vizează creșterea performanței energetice, rezolvarea deficiențelor construcției și conformarea la normele de securitate și sănătate aflate în vigoare. 

Principalele lucrări de reabilitare energetică la standard nZEB a clădirii internatului Liceului Tehnologic Tudor Vladimirescu din comuna Șimian includ:

  • Termoizolarea pereților exteriori și a plăcii peste etaj;
  • Înlocuirea acoperișului;
  • Montarea tâmplăriei PVC performante energetic, prevăzută cu geam termoizolant tristrat;
  • Instalarea unui sistem de încălzire hibrid, cu pompe de căldură aer-apă, centrală pe gaz și radiatoare;
  • Montarea unui sistem de ventilație modern, cu recuperare de căldură;
  • Înlocuirea instalației de producere a apei calde menajere;
  • Refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice; 
  • Înlocuirea sistemului de iluminat cu unul performant, care folosește corpuri de tip LED;
  • Amplasarea unui sistem de panouri fotovoltaice care asigură producerea energiei electrice “verzi” pe noul acoperiș de tip terasă al clădirii.

Odată cu finalizarea lucrărilor, consumul total anual de energie al clădirii internatului va fi diminuat cu peste 60%, iar nivelul emisiilor de carbon cu 45%.

România are o singură ancoră

0

Articol preluat de pe FoodBiz.ro

Politicianul român Ben Oni Ardelean, al cărui nume este vehiculat, în prezent, pentru portofoliul de la Externe în locul lui Emil Hurezeanu, declară într-un interviu acordat FoodBiz că singura ancoră de securitate pe care România o are la acest moment „este SUA, iar NATO este secundar”.

Fostul parlamentar, specialist în politică externă și securitate națională, atrage atenția că trecem printr-o perioadă în care organizațiile internaționale, inclusiv NATO nu se simt prea bine, fiind într-o perioadă de reașezare. Trebuie să ne luăm soarta în mâini și să nu contăm pe un sprijin extern imediat, mai spune Ben Oni Ardelean.

„Singura garanție de securitate, singura ancoră de securitate pe care România o are în acest moment este SUA. NATO este secundar, am spus acest lucru și îl spun răspicat ori de câte ori mă întreabă cineva. Ca unul care am fost inclusiv vicepreședintele Comisiei NATO, am activat opt ani la Adunarea Parlamentară a NATO, am fost pe zona de securitate națională mulți ani de zile și sunt oarecum  în zona aceasta extrem de atent și vigilent vreau să spun că, în acest moment, toate aceste organizații internaționale nu se simt bine, inclusiv NATO. Sunt într-o perioadă de reașezare, sunt într-o perioadă în care își recalculează foarte bine bugetele, resursele pe care le au, personalul șamd. Iar ceea ce este foarte important este ca România, ca și altă țară din UE, din NATO, Schengen și de unde ar fi să știe că în primul și în primul rând trebuie să îți iei soarta în mâini și să nu contezi neapărat pe un sprijin extern imediat”, afirmă Ben Oni Ardelean în interviul acordat FoodBiz.

Politicianul mai vorbește și despre importanța securității naționale, dar și despre faptul că ar trebui să avem o „relație extraordinară cu America”.

Așa cum spuneam, noi suntem oarecum într-o zonă de proximitate a unui conflict internațional extrem de costisitor și vrem ca să rezolvăm această problemă absolut esențială pentru țară: securitatea, dacă n-ai securitate, n-ai economie, nu mai ai sănătate, nu mai ai infrastructură, nu mai ai nimic, uitați-vă la ucraineni. Când ai pierdut securitatea, ai pierdut tot, degeaba am eu o economie extraordinară, degeaba am eu un sistem de sănătate bun că dacă a căzut securitatea nu mai avem nimic, iar riscul este major. Cred că prezența trupelor americane pe teritoriul României la care am contribuit activ ca acestea să fie aduse încoace, cred că prezența scutului de la Deveselu, cred că prezența altor trupe din NATO pe teritoriul României, a bazelor militare, a centrelor de inteligență pe NATO, pe cybe protection, pe toate celelalte chestiuni, centrele de instruire pentru piloți F-16, R35, toate celelalte lucruri sunt esențiale în contextul acesta securitar global care este extrem de precar acum, iar faptul că, în acest moment, noi cu precădere trebuie să avem o relație extraordinară cu America nu este dat doar de dorința noastră de a avea acest proiect securitar închis, ci în mod special de a reuși ca la nivel global să fim și noi o piesă importantă în acest angrenaj”, arată Ben oni Ardelean.

Conf. Univ. Dr. Ben-Oni Ardelean este specialist în politică externă și securitate națională, de-a lungul timpului contribuind semnificativ pe relatia Romania – SUA.

Articol preluat de pe FoodBiz.ro

Conferința „Tendințe Economice 2025” – Un reper strategic pentru un an marcat de transformări economice și geopolitice

0

Patronatul European al Femeilor de Afaceri – PEFA – organizează cea de-a treia ediție a conferinței Tendințe Economice 2025”, un eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economice ale acestui an. Evenimentul va avea loc pe 31 martie 2025, începând cu ora 10:00, la Arenele BNR din București. 

Anul 2025 se conturează ca fiind marcat de transformări economice și geopolitice importante. Ediția din acest an se va concentra pe trei paneluri tematice care vor aborda în profunzime principalele direcții economice și strategii de dezvoltare. Panelul Macroeconomie, moderat de Ionut Stanimir, director marketing &comunicare BCR va aborda provocări și soluții pentru stabilitatea economică. Discuțiile vor viza impactul fluctuațiilor economice globale asupra României, politicile fiscale și monetare pentru 2025, precum și perspectivele piețelor financiare. Panelul de Business, moderat de Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN, va analiza strategiile pentru dezvoltarea companiilor în contextul actual. Reprezentanți de marca din mediul de afaceri vor explora soluții pentru adaptarea companiilor la noile cerințe de piață, cu accent pe sustenabilitate și inovare. Panelul va aduce în prim-plan povești de succes, modele de finanțare și sfaturi practice pentru dezvoltarea afacerilor. Panelul de Energie, moderat de Raluca Covrig, director afaceri publice și comunicare Federația Patronală a Energiei, va pune accent pe tranziția energetică și securitatea aprovizionării. Oficiali ai autorităților de reglementare si ai celor mai mari companii din domeniul energetic vor aborda subiecte esențiale precum diversificarea surselor de energie, investițiile în domeniu și impactul reglementărilor europene asupra pieței locale.

Andreea Negru, Președinta PEFA, a subliniat rolul esențial al acestui eveniment pentru comunitatea de business și pentru dezvoltarea economică a României: „Conferința «Tendințe Economice 2025», aflată la a treia ediție, sub egida BNR, reprezintă un punct de referință pentru mediul de afaceri. Într-un an marcat de schimbări economice și geopolitice, este vital să oferim companiilor și antreprenorilor o platformă de informare și dialog. Vom pune accent pe soluțiile concrete pentru stabilitatea economică, creșterea afacerilor și consolidarea sectorului energetic, un pilon strategic pentru economia națională”.

La rândul său, Lorena Stoian, Prim-vicepreședinte PEFA, a subliniat importanța colaborării între mediul de afaceri și autorități pentru a face față provocărilor economice: „2025 va fi un an în care flexibilitatea și inovarea sunt esențiale pentru succesul companiilor. Parteneriatele strategice și investițiile inteligente vor face diferența între stagnare și dezvoltare economică. Conferința noastră va facilita acest dialog esențial între actorii-cheie ai economiei”.

Conferința este organizată cu sprijinul partenerilor strategici: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, IMM România, Federația Patronală a Energiei- FPE, PIMM Brașov și Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare în Informatică -ICI București, precum și cu implicarea celor mai mari jucători din economie, parteneri ai evenimentului, care vor contribui la dezbateri: Cloud 9 Residence Evolution, Cancom, IMSAT, BCR, CEC Bank, Banca Transilvania, Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Electrica SA, Exim Banca Românească, XTB , UNSAR, International Alexander, Reciclad’OR, Fondul Român de Contragarantare, DO Security, Advanced Business Software, Magnolia, Diana Dragomir și Asociații, Cosmetrice, Moov Leasing, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA și DEEA Consulting&Communication.

10.00-10.30 – Deschidere oficială

  • Cosmin MARINESCU- Viceguvernator Banca Națională a României
  • Andreea NEGRU- Președinta Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA
  • Ștefan Radu OPREA- Șeful Cancelariei Prim Ministrului României
  • Anca DRAGU- Guvernator Banca Națională a Moldovei
  • Florin JIANU- Senator al României

AGENDA TENDINȚE ECONOMICE 2025

10.30-11.45- PANEL MACROECONOMIE

Deschidere oficială: 10.30-10.45

Lorena STOIAN – Prim Vicepreședinte PEFA
Tanczos BARNA- Ministrul Finanțelor Publice (tbc)
Alexandru PETRESCU- Președinte Autoritatea de Supraveghere Financiară ASF

Speakeri : 10.45-11.45

  • Dan ARMEANU- Vicepreședinte ASF
  • Teodora PREOTEASA- Director administrare fonduri europene Banca de Investiții și Dezvoltare
  • Alexandru CIUNCAN- Președinte UNSAR
  • Andreea SURCEL- Membru Directorat FRC 
  • Dan Manolescu- Presedinte Camera Consultanților Fiscali 

11.45 -13.00- PANEL BUSINESS

Deschidere oficială- 11.45-12.00

Bogdan IVAN- Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului 
Sterica FUDULEA- Președinte CES

Speakeri: 12.00-13.00

  • Theodor DUMBRAVĂ – Key account manager Cancom România
  • Radu PUIU-Research Analyst XTB
  • Marius BRÎNZEA – Director Strategie, Reciclad`OR 
  • Razvan BRASLĂ – General Manager Cloud9 Residence Evolution
  • Valentin ȘTEFAN- Director General Poșta Română 

13.00-13.15- PAUZĂ CAFEA

13.15-14.30- PANEL ENERGIE

Deschidere oficială 13.15-13.30

George NICULESCU- Președinte Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Speakeri: 13.30-14.30

  • Adriana PETCU- Presedinte Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier si al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon
  • Gabriel ANDRONACHE- Vicepreședinte ANRE
  • Răzvan POPESCU- Director General Romgaz SA
  • Alexandru CHIRIȚĂ- Director General Electrica SA
  • Karoly BORBELY- Președinte Directorat Hidroelectrica SA
  • Virgiliu IVAN -Director Dispeceratul Energetic Național, Transelectrica SA 

Parteneri media: Antena 3 CNN, TVR, Prima News, Profit.ro, Canal 33, Agerpres, Financial Intelligence, stiripesurse.ro, Club Economic, Economistul, Transilvania Business, Ziarul Bursa, I AM News, News One, InvesTenergy, The Diplomat Bucharest, V4 Media, EM360, Club Antreprenor, Focus Energetic, Money.ro, Energy Industry Review, Iubim Brașovul. 


Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) este organizație patronală, membră a IMM România, singura confederație reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri. PEFA promovează și susține egalitatea de gen, rolul și importanța femeilor în societate și în economie. Patronatul oferă antreprenorilor o platformă puternică pentru a-și face auzite vocile atât la nivel național, în relația cu autoritățile publice centrale și locale, cât și european. 

Studiu Reveal Marketing Research: Românii consideră inovația cheia viitorului, iar 8 din 10 le consideră o oportunitate de economisire și creștere a eficienței

0

Reveal Marketing Research, în colaborare cu Leroy Merlin și LivratAzi.ro, a realizat prima ediție a barometrului anual Inovația în Prim-Plan care explorează atitudinile românilor față de inovare și digitalizare, impactul acestora asupra deciziilor de consum și diferențele între industrii în acest domeniu.

Românii „traduc” inovația în termenii progresului, fiind puternic asociată cu tehnologia avansată (55%)

Rezultatele studiului realizat de Reveal Marketing Research arată că românii vad inovatia ca un motor al progresului, fiind puternic asociata cu atribute precum tehnologie avansată (55%), creativitate (51%) și eficiență (43%).

Persoanele peste 55 de ani cu o experiență mai mare asupra evoluției tehnologice, tind să asocieze inovația cu creativitatea (64%),  percepând-o ca pe o abilitate de a depăși convenționalul, în timp ce tinerii între 18-30 de ani, care au fost expuși constant la tehnologie și schimbări rapide, pun mai mult accent atributul adaptabilitate al inovației (25% comparativ cu 18% total eșantion).

Referitor la principiile fundamentale ale inovației, 27% dintre români consideră că aceasta este strâns legată de dezvoltarea de produse și servicii noi și unice, procentul fiind mai mare în rândul persoanelor cu venituri peste 10.000 lei (39%). Totodată, 19% consideră inovația strâns legată de utilizarea tehnologiilor avansate, iar alți 19% o asociază cu îmbunătățirea continuă a proceselor și produselor.

Inovația, un motor al schimbării: 86% dintre români o consideră esențială pentru viitor, iar 79% vor produse inovatoare

86% dintre respondenți consideră inovația esențială pentru progresul societății, în special persoanele peste 55 de ani (95%) și cele cu venit ridicat (92%), în timp ce 82% sunt de acord că inovația îmbunătățește accesul la educație și informații.

Mai mult decât atât, 79% se declară interesați să folosească produse și servicii inovatoare, iar 78% sunt de părere că inovația contribuie la reducerea costurilor și creșterea eficienței.

Cele mai comune comportamente legate de utilizarea produselor și serviciilor inovatoare sunt utilizarea aplicațiilor digitale și a serviciilor online noi (67%), întâlnită în mai mare măsură în rândul tinerilor între 18-30 de ani (70%), și recomandarea produselor și serviciilor inovatoare pe care le-au încercat (64%).

Principalele beneficii ale produselor inovatoare sunt confortul adus (80%), economia de timp (77%) și eficiența mai mare față de cele tradiționale (71%). 

În general, românii aleg produse și servicii în funcție de criterii precum adaptabilitatea acestora la nevoile personale (84%) și ușurința în utilizare (83%), acest din urmă criteriu fiind mai important pentru persoanele de peste 55 de ani (88%).

Dacă ne referim la produsele și serviciile inovatoare, acestea sunt apreciate în special pentru pentru beneficii precum confortul adus (80%), economia de timp (77%) și eficiența mai mare față de cele tradiționale (71%).

„Inovația reprezintă un angajament atât pentru succesul companiilor, cât și pentru progresul întregii societăți. Românii văd în inovare o sursă de confort, eficiență și optimizare a costurilor, iar faptul că 8 din 10 români se declară interesați să folosească produse și servicii inovatoare demonstrează impactul real și pozitiv pe care aceste soluții îl au asupra vieții de zi cu zi”, a declarat Marius Luican, Director General Reveal Marketing Research.

La Leroy Merlin, inovația și digitalizarea joacă un rol esențial în definirea experienței clienților noștri. Ne ghidăm fiecare acțiune având clientul în centru și investim constant în studii și analize pentru a înțelege mai bine nevoile și așteptările sale. Barometrul Inovația în Prim-Plan ne oferă informații valoroase despre cum putem adapta și îmbunătăți soluțiile noastre, astfel încât să răspundem cât mai relevant cerințelor actuale ale românilor”, declară Oana Constantin, Lider Brand & Customer Insights Leroy Merlin România.

Cele mai inovatoare domenii percepute de români sunt Electronice, Gadgeturi & Electrocasnice (69%), Tehnologie, Software & Telecomunicații (65%) și Construcții & Imobiliare (26%).  Pe de altă parte, în topul domeniilor cu cea mai mare nevoie de inovație regăsim Educație & Formare Profesională (44%), Sănătate & Industria Farmaceutică (42%) și Energie & Utilități (35%).

Principala provocare a companiilor este să devină promotori „reali”  și credibili ai beneficiilor practice ale inovației

Promovarea inovației joacă un rol important în decizia de cumpărare atunci când subliniază creșterea confortului și a calității vieții (85%) și îmbunătățirea siguranței consumatorilor (82%).

Mai mult decât atât, cele mai atractive mesaje de comunicare pun accent pe beneficii funcționale și practice, precum impactul asupra calității vieții (66%), demonstrațiile practice ale produsului (62%) și rezultate clare și măsurabile (60%).

68% dintre consumatori consideră că inițiativele și măsurile legate de inovație contribuie la îmbunătățirea imaginii companiilor, procentul fiind semnificativ mai ridicat în rândul celor cu vârste între 46-55 de ani (76%) și peste 55 de ani (79%).

În viziunea românilor, principalele acțiunile prin care companiile pot susține inovația în România sunt investițiile în cercetare și dezvoltare (54%), crearea de produse care răspund nevoilor reale (48%) și organizarea de campanii de educare a consumatorilor (41%).


Studiul a fost realizat în perioada 24.02-03.2025, pe un eşantion de 1005 respondenți, eșantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+ din România, utilizatori de internet, din mediul urban. Eroarea maximă de eșantionare pentru targetul general este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.