Constantin Boștină, președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES: Iuliean Horneț este unul dintre cei mai remarcabili inventatori ai României, cu invenții realizate, dar și invenții aplicate în sectorul de siguranță națională – respectiv energia și, cu deosebire, energia din surse regenerabile. La sursele de energie regenerabilă eoliană, fotovoltaică, hidro, Iuliean Horneț promovează soluțiile de obținere a energiei din biomasă.
Dat fiind faptul că susținerea modalităților de utilizare a biomasei ca sursă de energie nu are o înțelegere suficientă la autorități, găzduim în acest număr al revistei ECONOMISTUL punctele de vedere și opiniile inventatorului de excepție Iuliean Horneț.
Instalațiile de piroliză ecoHORNET prezintă avantajul că procesează şi neutralizează deșeurile organice solide în mod eficient, economic şi ecologic, obținându-se produse finite valorificabile energetic şi tehnologic.
Elimină deșeurile organice ce cauzează probleme de mediu și confort (deşeuri menajere, nămoluri de epurare, plastic, cauciuc, etc.).
Costurile de operare sunt minime, instalația se poate susţine singură din punct de vedere energetic, activitatea este profitabilă și nu necesită subvenţii guvernamentale.
Față de alte procedee de eliminare a deșeurilor organice, piroliza în instalațiile ecoHORNET se desfășoară complet ecologic, emisiile de noxe sunt minime.
Produsele obţinute (biogaz, bio-oil, biochar) sunt de cea mai bună calitate. Gazul de piroliză poate fi utilizat la producerea de energie termică și electrică în cogenerare pentru comunități, în mod sustenabil și ecologic sau în industria chimică. Uleiul de piroliză este folosit în industria chimică, farmaceutică precum și combustibil industrial pentru a înlocui petrolul sau motorina.Biochar-ul (cărbunele vegetal) este utilizat ca ameliorator de sol.
Emisiile poluante ale echipamentelor ecoHORNET sunt sub limitele impuse începând cu anul 2020 prin directiva Comisiei Europene.
Dans în trei: MIPE, MINISTERUL ENERGIEI și al MEDIULUI. Consolidarea (dărâmarea) sistemului energetic național
Iuliean Horneț, ecoHornet
MIPE (Ministerul Infrastructurii si Proiectelor Europene) a lansat pe data de 17 martie 2023 în consultare publică capitolul REPowerEU, care va aduce României 1,4 miliarde de euro pentru independența energetică. Astfel cum s-a subliniat în Planul de acțiune privind biometanul care este parte din documentul de lucru al serviciilor Comisiei însoțitor, Comisia propune abordarea principalelor obstacole în calea unei producții și utilizări mai intense a biometanului durabil și facilitarea integrării sale pe piața internă a gazelor naturale din UE prin:Regiunile și orașele joacă un rol de prim-plan în elaborarea unor măsuri de economisire a energiei adaptate contextului lor local.
citat din RePower EU, în mod special, din Componenta C16. RePowerEU.
- stabilirea unui parteneriat industrial pentru biogaz și biometan pentru a stimula lanțul valoric al gazelor din surse regenerabile;
- luarea de măsuri suplimentare pentru a-i încuraja pe producătorii de biogaz să creeze comunități energetice;
- oferirea de stimulente pentru transformarea biogazului în biometan;
- promovarea adaptării și a ajustării infrastructurii existente și a instalării de noi infrastructuri pentru transportul de cantități mai mari de biometan prin rețeaua de gaze a UE;
- abordarea lacunelor în materie de cercetare, dezvoltare și inovare;
- facilitarea accesului la finanțare și mobilizarea finanțării UE în cadrul MIE, al politicii de coeziune, al MRR și al politicii agricole comune.
- Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile (alocare 200.000.000 euro);
- Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde (alocare 100.000.000 euro).
Pe lângă o abordare conjuncturală este nevoie de o abordare structurală din partea Comisiei Europene pe tema producției energiei și pieței energiei, care să se bazeze pe surse de energie în bandă, bazate pe mixuri energetice compuse din amestec de cărbune, cărbune biologic obținut din biomasă prin piroliză și gazeificare și biomasă, din gaz metan în amestec cu gaz sintetic din piroliză și gazeificare/biogaz și hidrogen pentru termocentrale sau alte instalații, energie nucleară și energie meteo dependentă generată de eoliene, foto voltaice și hidrocentrale.
Citat din poziția SENATULUI ROMÂNIEI 2021 la documentul Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – REPowerEU Plan – COM (2022) 230.
Mențiuni speciale – observații
– În document nu se vorbește despre oprirea exploatării cărbunelui – Cărbunele, cărbunele biologic și biomasa sunt sursele stabilității sistemului energetic național și european (a se vedea luarea de poziție/declarații ale domnului senator ZAMFIR – președintele comisiei economice Senatul României – Asasinii energetici ai României) – Sistemul energetic are nevoie de surse de energie în bandă. Sursele de energie în bandă sunt date de energia nucleară, de termocentrale – cărbuni, cărbuni biologici și de BIOMASĂ – În tot documentul se spune că trebuie să se găsească alternative la energia poluantă – Se solicită folosirea tuturor resurselor care să înlocuiască sau să reducă poluarea cu gaz metan menționând explicit gazul sintetic, hidrogenul și biogazul ca alternativă – Materia primă pentru gazul sintetic, hidrogen și biogaz este BIOMASA – Ministerul Mediului din România interzice valorificarea energetică a BIOMASEI, iar MIPE nu asigură finanțare, inclusiv prin POIM. – Guvernul României poate să renegocieze și rectifice toate programele de finanțare privind energia regenerabilă în contextul RE POWER EU și GREEN DEAL. Timp există și Comisia Europeană exact asta dorește, după cum se observă. Inclusiv termenele temporare din document asigură timpul necesar. – România produce peste 60 milioane tone anual de BIOMASĂ care ar asigura energie electrică în bandă, de 4 – 5 ori mai mare decât producția celor două grupuri energetice nucleare tip CERNAVODĂ și energie termică, de 2 ori mai multă decât tot necesarul pentru încălzire și apă caldă al României. – România ar putea mări de 3 ori cantitatea produsă anual de BIOMASA FORESTIERĂ prin exploatare durabilă, ajungând din urmă, la producție, cele mai eco friendly state membre ale UE, asigurând resurse energetice mai mult decât necesare ROMÂNIEI (https://pro-lemn.ro/wp content/uploads/2022/06/badea4_integral.pdf și Sinteza raportului PWC: https://pro-lemn.ro/wp-content/uploads/2022/09/Sinteza-raport_Impactul-socio-economic-si-climatic_Final.pdf) – România prin tehnologiile mature HORNET (combustie și piroliza) și FRÂNCU (gazeificare) deține posibilitatea reală și probată să asigure alimentarea termocentralelor cu cărbune fosil 20% în amestec cu deșeuri menajere 25% și 55% cărbune biologic din BIOMASĂ sau integral din BIOMASĂ, scoțând astfel energia electrică și termică produsă în termocentrale din zona emisiilor industriale, decarbonizând total industria energetică și salvând astfel:- industria exploatării cărbunelui,
- producția de energie regenerabilă în bandă,
- gravele probleme de poluare ale mediului generate de deșeurile organice municipale (circa 70% din totalul deșeurilor municipale) ce pot fi ușor reciclate, transformate în cărbune biologic sau singaz/biogaz și utilizate în mixul energetic al termocentralelor sau având alte destinații benefice.