Primăria Capitalei cumpără beton în valoare de 6,2 milioane euro

Date:

 Compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane București a lansat o licitație prin care vrea să cumpere beton în valoare de până la 29,74 milioane lei (6,22 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.

Obiectul contractului îl reprezintă achiziția betonului de ciment gata de turnare, inclusiv asigurarea transportului la locul unde se află obiectivele de investiții, precum și serviciile de pompare, confor, Profit.ro.

Durata contractului este estimată la 24 luni, iar tipul procedurii este licitație deschisă. Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 ianuarie 2020. Compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane București a apărut în cadrul holding-ului de societăți comerciale înființate de Consiliul General al Muncipiului București, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea. Consiliul General al Municipiului București a decis, la finalul lunii august, să reînființeze cele 20 de companii municipale aflate în subordinea Primăriei Capitalei, desființate prin decizii definitive ale instanței.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cazurile tot mai frecvente de incidente cibernetice prin metode de inginerie socială impun companiilor măsuri complementare de protecție 

Leader Team Broker: „Asigurarea Cyber oferă despăgubiri pentru compensarea...

Storia: Analiza pieței imobiliare din România în martie 2025, conform datelor ANCPI și INS

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a...

Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 180 milioane lei pentru lucrări de racordare

Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică...

Magazinele Lidl din România, închise în primele două zile de Paște

Lidl România anunță că magazinele proprii vor fi închise...