Protecționismul comercial nu aduce beneficii creșterii economice globale

Date:


Însărcinatul cu afaceri a.i. al
Ambasadei Republicii Populare Chineze în România Hua Yafang

Am avut șansa de a crește într-o China bazată pe reforme și deschidere, iar după ce am intrat în câmpul muncii, am asistat la epoca de aur a globalizării economice, perioada în care fiecare țară se bucura de prosperitate. Cred cu tărie în cooperarea economică internațională cu beneficii comune ca fiind un stimul esențial pentru dezvoltarea economică la nivel global. Totuși, în ultimii ani, mișcarea de antiglobalizare a câștigat teren, iar unilateralismul și protecționismul au influențat negativ economia mondială. Nu demult, SUA a insistat cu două ori să folosească problema fentanilului drept pretext pentru a impune tarife vamale suplimentare în vederea importului de produse chinezești. În acest context, aș dori să punctez trei aspecte:

Impunerea tarifelor vamale suplimentare în contextul problemei fentanilului este nefondată

China este una dintre țările cu cele mai stricte politici antidrog și cele mai riguroase metode de implementare a acestora. Adevărata cauză a crizei fentanilului este în SUA, China adoptând, din considerente umanitare și din prietenie față de poporul american, o serie de măsuri eficiente. Astfel că în 2019, China a anunțat oficial clasificarea și reglementarea întregii categorii de substanțe derivate din fentanil, devenind prima țară din lume ce implementează o astfel de inițiativă. SUA nu numai că s-a arătat indiferentă în fața acestei inițiative, ci a transferat răspunderea părții chineze, aducând acuzații defăimătoare, urmând să folosească tarifele vamale suplimentare drept mijloc de presiune și șantaj. Această abordare reprezintă o încercare de a transfera responsabilitatea eșecului propriei guvernări asupra Chinei, abordare care nu numai că nu aduce o rezolvare a problemei, dar va și afecta semnificativ dialogul și cooperarea dintre ambele părți în vederea politicii antidrog.

Protejarea economiei printr-un război comercial va avea, de cele mai multe ori, efecte contrare celor dorite

În contextul globalizării economice, toate țările sunt interdependente, formând împreună o comunitate cu destin comun. Așa cum istoria a dovedit în repetate rânduri, războaiele tarifare și comerciale contravin tendințelor istorice și regulamentelor de natură economică. Perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare și obstacolele din calea fluxului comercial internațional reduc semnificativ eficiența producției, iar în cele din urmă, atât companiile, cât și consumatorii din întreaga lume ajung să suporte consecințele creșterii prețurilor. Noua rundă de politici tarifare ale guvernului american a dus la o scădere generală a principalilor indici bursieri din SUA. În februarie, încrederea consumatorilor americani a înregistrat cea mai mare scădere lunară din august 2021. Mai multe camere de comerț și lideri ai asociațiilor de afaceri din SUA au subliniat public că majorarea tarifelor vamale nu va rezolva problemele interne ale Statelor Unite, ci va duce doar la creșterea costurilor în sectorul manufacturier, afectând astfel interesele economice ale acestora. 

Protecționismul nu duce nicăieri, iar doar cooperarea cu câștiguri comune reprezintă adevărata cale pentru umanitate

Așa cum a punctat și Președintele Xi Jinping, globalizarea economică „nu și-a schimbat niciodată direcția de dezvoltare”, „avântul acesteia depășind în continuare piedicile”. Urmând firul istoriei, ori de câte ori a fost intens promovată globalizarea economică, economia mondială a prosperat. În schimb, ori de câte ori tendințele anti-globaliste au prins teren, economia mondială a stagnat și a fost afectată de recesiune. În cadrul valului de globalizare economică care a început în anii ‘90, au apărut constant noi industrii, noi modele economice și motoare de creștere care au stimulat cu vigoare dezvoltarea economiei mondiale, generând astfel miracolul unei creșteri economice anuale de 5.51% înregistrate între 1990 și 2010. Întorcându-ne în 1930, când guvernul american a adoptat Legea tarifelor Smoot-Hawley, prin care au fost majorate semnificativ tarifele de import pentru peste 20.000 de produse de origine străină, țările partenere au luat măsuri de retorsiune, ceea ce a dus la o stagnare a comerțului global, agravând astfel recesiunea economică din timpul Marii Crize Economice. După cum se poate observa, protecționismul comercial dăunează atât la nivel global cât și la nivel statal- așadar nu există câștigători de pe urma acestuia.

În fața comportamentului irezonabil al Statelor Unite, China și-a exprimat în repetate rânduri opoziția și a adoptat măsuri de retorsiune necesare, acesta fiind un demers legitim și necesar al unui stat suveran pentru a-și proteja propriile drepturi și interese. În același timp, China susține cu fermitate sistemul de comerț multilateral având ca nucleu Organizația Mondială a Comerțului și persistă în extinderea punctelor comune de interes cu celelalte țări prin intermediul deschiderii de înaltă calitate, promovând astfel dezvoltarea comună. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Uniunea Europeană. Din momentul înființării acestor relații, volumul comerțului bilateral a crescut de la 2.4 miliarde de dolari la 780 de miliarde de dolari, iar volumul investițiilor a crescut de la aproape 0 la 260 de miliarde de dolari. Trenurile de marfă China-Europa au efectuat peste 100.000 de curse, devenind o arteră valoroasă care leagă Asia și Europa. Consider că motivul pentru care China și Europa au cunoscut o dezvoltare atât de proeminentă este faptul că cel mai valoros principiu a fost respectul reciproc, cea mai puternică motivație a fost beneficiul comun, iar cel mai solid consens a fost multilateralismul.

Privind spre viitor, China dorește să susțină o globalizare economică incluzivă și benefică pentru toți și să colaboreze cu toate țările lumii, printre care și România, pentru a aduce mai multe rezultate concrete și beneficii tuturor popoarelor. De asemenea, China își propune să aducă stabilitate și energie pozitivă pentru dezvoltarea globală, construind împreună un viitor prosper prin deschidere și cooperare.                         

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Footprints AI și retail media, doi într-una sau succesul fără granițe

Deși este prezentă de doar șapte ani pe piață,...

Metodele de fraudă evoluează. Ce trebuie să facă organizațiile în 2025 pentru a fi cu un pas înaintea fraudatorilor?  

Articol de opinie de Mihail Bucheru, Director, Laura Avram, Manager, și Vasile Beleuța, Senior Consultant, Advisory, Servicii Corporate Forensic, Deloitte România

tbi bank raportează o nouă creștere record în 2024

Concentrându-se pe ceea ce își doresc cu adevărat clienții...