de Sergei Guriev, decan și profesor de economie la London Business School
Cu aproape jumătate din populația lumii mergând la vot, 2024 a fost numit un an superelectoral, determinând mulți experți să avertizeze cu privire la un val iminent de dezinformare politică. Până la urmă, inteligența artificială generativă a făcut posibil ca oricine, de oriunde, să producă imagini și videoclipuri deepfake realiste. Niciodată până acum actorii antidemocratici nu au avut la dispoziție instrumente atât de puternice pentru a submina alegerile libere și corecte.
Cu toate acestea, deși dezinformarea amplificată de AI s-a răspândit vizibil online, ea nu a avut un impact destabilizator semnificativ asupra democrației în 2024. Motivul nu este pe deplin clar. Poate că utilizatorii de social media au devenit mai critici, iar verificatorii de fapte și platformele digitale au gestionat mai bine răspândirea falsurilor – cu o excepție evidentă, X (fostul Twitter) al lui Elon Musk.
Desigur, în alegerile prezidențiale din SUA, ambele tabere s-au acuzat reciproc de încercarea de a suprima libertatea de exprimare și democrația. Conform principalului site american de verificare a faptelor, Politifact, ambele campanii au emis declarații înșelătoare sau false, deși majoritatea covârșitoare au venit din partea lui Donald Trump. Cu toate acestea, cele mai sumbre previziuni privind impactul AI asupra procesului democratic nu s-au adeverit. Mai general, rezultatele alegerilor din acest an, la nivel mondial, au fost mixte, însă partidele și candidații liberali și pluralisti au depășit, în general, așteptările.
În cartea „Spin Dictators”, Daniel Treisman și cu mine subliniem că majoritatea oamenilor din lume (sau cel puțin majoritatea respondenților la World Values Survey și alte sondaje similare) preferă democrația în locul oricărui alt model de guvernare. De aceea, liderii politici tind să se conformeze acestei preferințe, organizând alegeri și permițând existența unor medii independente. Deși alegerile din multe țări nu sunt nici libere, nici corecte, faptul că și liderii nedemocratici aleg să le organizeze demonstrează popularitatea votului. Prin urmare, o reuşită puternică a forțelor prodemocratice ar trebui considerată norma, nu excepția.
Dar nu a erodat oare mediul digital discursul democratic? În 2019, psihologul social de la Universitatea New York Jonathan Haidt și eseistul Tobias Rose-Stockwell au publicat un articol influent intitulat „Psihologia întunecată a rețelelor sociale”, în care avertizau că modelul de afaceri bazat pe reclame al principalelor platforme sociale promovează conținutul care atrage atenția. Deoarece adevărul poate părea banal în comparație cu falsurile senzaționaliste, platformele bazate pe reclame au tendința de a alimenta dezinformarea politică și polarizarea. Între timp, mulți alți cercetători au legat acest model de creșterea informațiilor false pe social media în anii 2010 și de utilizarea acestora de către actori nedemocratici.
Însă companiile din domeniul tehnologiei au luat unele măsuri pentru a aborda această problemă. Pentru a evita costurile de reputație asociate cu răspândirea dezinformării, majoritatea platformelor sociale au înființat departamente de „încredere și siguranță”, au investit în moderarea conținutului și s-au angajat într-o anumită formă de autoreglementare. Au antrenat algoritmi pentru a identifica informațiile false (misinformation – materiale inexacte) și dezinformarea (disinformation – materiale inexacte difuzate intenționat pentru a induce în eroare) și au direcționat postările marcate către verificatori umani certificați.
Experimentele controlate randomizate din 2020 sugerează că aceste măsuri ar fi putut fi eficiente. În timp ce un studiu din 2018 a constatat că utilizarea Facebook ducea la polarizare politică și reducerea bunăstării, studii similare din 2020 nu au mai identificat astfel de efecte sau doar unele minore.
Alte cercetări au analizat modul în care oamenii procesează și distribuie știrile false. Când evaluează mesaje partizane în mod public, oamenii sunt mai predispuși să sprijine poziția partidului lor, posibil pentru a semnala loialitatea sau pentru a influența alții. Dar atunci când sunt întrebați în privat și li se oferă un stimulent pentru a evalua veridicitatea unui mesaj, partizanii sunt mai dispuși să identifice corect faptele și să evite distribuirea unor astfel de postări.
Deși platformele sociale au răspândit într-adevăr dezinformări – unele dintre acestea fiind cu adevărat convingătoare – lansarea publică a platformelor de AI generativă a ridicat noi și serioase îngrijorări. AI poate acum produce falsuri audio și video extrem de credibile, aproape imposibil de deosebit de materialele reale.
Având în vedere că această tehnologie este accesibilă oricui, este de înțeles că mulți se îngrijorează cu privire la implicațiile asupra alegerilor. Totuși, până acum, „câinele a lătrat, dar nu a mușcat”. Deși Rusia și alți actori statali și privați ostili au urmărit diverse strategii de dezinformare și interferență electorală în SUA și în alte părți, nu există dovezi substanțiale că AI generativă sau deepfake-urile au jucat un rol decisiv în vreun rezultat electoral.
Acest lucru s-ar putea datora faptului că operatorii politici nu au stăpânit încă pe deplin utilizarea tehnologiei sau că impactul său nu a fost încă studiat în profunzime. Dar o altă posibilitate este că experiența anilor 2010 i-a învățat pe utilizatorii rețelelor sociale să fie mai sceptici față de ceea ce întâlnesc online. Cu siguranță avem nevoie de mai multe cercetări, dar, între timp, putem fi puțin mai puțin temători în ceea ce privește impactul AI asupra discursului public și asupra guvernării democratice.
