de Beata Javorcik,
Economist-șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Presiunile geopolitice și alți factori noneconomici au pus economia globală pe drumul spre fragmentare. Dincolo de riscurile sale inerente, această tendință nu numai că va avea implicații profunde pentru stabilitatea și creșterea economică, dar ar putea pune în pericol eforturile de combatere a schimbărilor climatice.
Tensiunile geopolitice accentuate, în special escaladarea rivalității dintre Statele Unite și China, sunt principalul catalizator al fragmentării. China, care a devenit cel mai mare exportator al lumii în urmă cu mai bine de un deceniu, a depășit SUA ca cea mai mare economie a lumii (în termeni de paritate a puterii de cumpărare) în jurul anului 2016. În același timp, declinul în materie de locuri de muncă din industria prelucrătoare din SUA, parțial atribuită creșterii importurilor din China, a alimentat nemulțumirea americanilor față de globalizare și le-a remodelat opiniile despre China.
Contrar așteptărilor multor analiști occidentali conform cărora creșterea comerțului ar pune China pe calea democratizării, țara a mers în direcția opusă sub președintele Xi Jinping. În loc să liberalizeze și să urmeze reforme propiață, Xi a gravitat către un sistem centrat pe stat controlat de Partidul Comunist Chinez.
Administrația fostului președinte american Donald Trump a răspuns la aceste evoluții prin inițierea unui război comercial cu China, o mișcare văzută pe scară largă în afara SUA ca o aberație protecționistă care reflecta agenda lui Trump „America mai întâi”. Dar administrația președintelui Joe Biden a menținut tarifele.
Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Noul consens al SUA asupra Chinei pare să fie: „Cu cât facem mai mult comerț cu ei, cu atât ei folosesc acest lucru mai mult împotriva noastră”. Războiul comercial chino-american a devenit o parte integrantă a unei strategii geopolitice mai ample a SUA, susținută atât de democrați, cât și de republicani în Congres. Decuplarea tehnologică, care implică reducerea exporturilor de înaltă tehnologie către China și restricționarea utilizării echipamentelor chinezești în SUA, este esențială pentru această strategie.
Între timp, Uniunea Europeană a îmbrățișat viziunea președintelui francez Emmanuel Macron cu privire la „autonomia strategică”. Raționamentul este că prin asigurarea accesului la inputuri și materii prime esențiale UE ar putea descuraja țările ostile de la înarmarea comerțului. Utilizarea de către Rusia a exporturilor sale de petrol și gaze naturale ca instrument strategic împotriva blocului în urma invaziei Ucrainei, împreună cu aprofundarea legăturilor Kremlinului cu China, a intensificat eforturile UE de a proteja sectoarele cheie prin reducerea dependenței sale de ambele țări. Mai mult, un număr tot mai mare de voci în cadrul Comisiei Europene și în rândul statelor membre au cerut UE să calce pe urmele Americii, să reducă exporturile de înaltă tehnologie către China și să restrângă integrarea tehnologiilor chineze în Europa.
Această strategie implică riscuri semnificative, deoarece China ar putea riposta prin restricționarea exporturilor de materii prime esențiale necesare pentru semiconductori de ultimă generație și energie regenerabilă. Deja, China, care reprezintă 98% din producția globală de galiu și controlează 68% din producția de germaniu în diferite țări, a restricționat exporturile acestor inputuri pentru fabricarea de cipuri, ca răspuns la adoptarea Legii Cipurilor, care a redus exporturile de tehnologie din SUA spre China. Mai recent, China a introdus restricții la export pentru grafit, un mineral folosit în tehnologiile ecologice care provine în principal din țară. Până în 2022, aproximativ 30% din materiile prime critice din lume au fost supuse unor astfel de restricții, comparativ cu doar 5% în 2019.
Dacă UE limitează transferurile de tehnologie către China, chinezii ar putea impune restricții la exportul materiilor prime esențiale înainte ca țările europene să reușească să își asigure surse alternative. Multe minerale esențiale, inclusiv cele vitale pentru tranziția ecologică, sunt produse în principal de țări care nu sunt aliniate cu Occidentul. Mai mult, dezvoltarea unor noi mine necesită timp, iar impactul asupra mediului al rafinării și procesării anumitor materii prime ar putea diminua apetitul europenilor pentru astfel de activități.
Sancțiunile împotriva Rusiei aplicate de SUA și UE sunt un alt factor major al fragmentării globale. Aceste măsuri au remodelat deja tiparele comerciale regionale, ducând la o scădere bruscă a exporturilor de mărfuri din Europa și SUA, din cauza sancțiunilor și, parțial, a riscului reputațional de a continua comerțul cu Rusia. Deși o parte din acest comerț a găsit rute alternative prin Asia Centrală și Caucaz, volumele rămân relativ scăzute.
Această dinamică în schimbare a comerțului joacă un rol semnificativ în segmentarea economiei globale. De exemplu, pe măsură ce exportatorii occidentali s-au retras de pe piața rusă, exporturile Turciei au crescut brusc. Exporturile din China către Rusia au crescut și ele, în special pentru mărfurile supuse sancțiunilor europene.
În timp ce hegemonia globală a dolarului american a făcut ca regimul de sancțiuni occidental să fie mai eficient, aceste măsuri ar putea eroda în cele din urmă dominația dolarului verde. Acum un deceniu, doar o zecime din exporturile chineze către Rusia erau denominate în yuani renminbi; acum sunt aproximativ două treimi. Și un număr tot mai mare de țări au început, de asemenea, să își denomineze exporturile către Rusia în yuani renminbi, în special cele care au stabilit linii de swap cu Banca Populară a Chinei și cele care nu au aderat la regimul de sancțiuni occidentale. În mod similar, a existat o creștere vizibilă a utilizării monedelor naționale pentru facturarea exporturilor către Rusia de către țări precum India, Emiratele Arabe Unite și Turcia.
Și nu se prevede un final al tensiunilor geopolitice, evoluțiile tragice din Orientul Mijlociu polarizând și mai mult lumea.
Deci, cum rămâne cu toate acestea? Într-o perioadă de fragmentare economică în creștere, comerțul global nu mai este condus de obiective pur economice.
În schimb, factorii geopolitici modelează din ce în ce mai mult politicile comerciale. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Monetar Internațional și alții au observat că fragmentarea economică va fi costisitoare și va afecta negativ aproape fiecare țară din lume.
În mijlocul unei urgențe climatice care necesită o cooperare internațională fără precedent, fragmentarea reprezintă, de asemenea, o amenințare gravă la sănătatea planetei și viitorul umanității. Beneficiile reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră sunt universale, oferind oportunități și stimulente abundente pentru ca țările să-și dezvolte gratuit eforturile de decarbonizare ale altora. În acest context, intensificarea conflictelor comerciale, accelerarea fragmentării și restricțiile la exportul de materii prime critice reduc încrederea, împiedică cooperarea internațională și subminează eforturile de a aborda eficient schimbările climatice.
Beata Javorcik, economist-șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este profesor de economie la Universitatea din Oxford și membru al Colegiului All Souls.
