De Caroline Delgado
Director al Programului pentru Alimentație, Pace și Securitate
al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm
După decenii de progres, foametea mondială crește din nou – și repede. În 2021, aproximativ 30% din populația lumii – peste 2,3 miliarde de oameni – nu puteau fi siguri că vor avea suficientă hrană pe tot parcursul anului, iar 12% se confruntau cu o nesiguranță alimentară severă, ceea ce înseamnă că rămăseseră fără alimente și stătuseră zile întregi fără să mănânce. Numărul persoanelor din această ultimă categorie aproape s-a dublat din 2014, iar cea mai mare parte a creșterii a avut loc începând cu 2019. În 2021, aproximativ 45 de milioane de oameni erau în pericol de foamete – adică a nu avea deloc mâncare. Și, desigur, în spatele acestor cifre uluitoare se află disparitățile geografice tot mai mari: peste 20% din populația Africii se confruntă cu o insecuritate alimentară moderată sau severă, comparativ cu doar 2,5% în America de Nord și Europa.
STOCKHOLM – Un factor major care determină reapariția foametei este creșterea alarmantă a conflictelor violente din ultimii ani. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ilustrează în mod clar modul în care conflictul poate afecta sistemele alimentare, chiar și cele aflate la mii de kilometri distanță de focul de artilerie. În termen de trei luni de la invazia de anul trecut, sectorul agricol al Ucrainei (un pilon al economiei sale) a suferit deja pagube cu o valoare între 2,2 și6,4 miliarde de dolari. Minele terestre și muniția neexplodată îi umple acum câmpurile, lucrătorii agricoli s-au alăturat efortului de război sau au fost strămutați, iar lipsa securității de bază a făcut producția mult mai dificilă. Ca urmare, producția de cereale a Ucrainei a scăzut cu 40% în 2022.
Mai mult decât atât, dat fiind faptul că Ucraina este unul dintre cei mai mari furnizori de cereale pe piața mondială, războiul a crescut insecuritatea alimentară la nivel global. O parte din problemă este că sistemele alimentare au devenit din ce în ce mai omogenizate. Trei culturi – grâu, porumb și orez – reprezintă aproape jumătate din totalul caloriilor alimentare comercializate la nivel mondial, iar producția lor a ajuns să fie concentrată într-o mână regiuni denumite „coșuri de pâine“, dintre care una cuprinde Ucraina și Rusia. În 2021, aceste două țări au reprezentat aproximativ 12% din caloriile din alimente comercializate la nivel internațional și s-au clasat printre primii trei exportatori de grâu și porumb. Înainte de 2022, Rusia era, de asemenea, un important exportator de îngrășăminte agricole.
De la invazie, exporturile de alimente, furaje și îngrășăminte din cele două țări au scăzut vertiginos, declanșând creșteri abrupte ale prețurilor pe piețele mondiale. În 2021, aproximativ 33 de țări – majoritatea cu venituri mici sau medii – depindeau de Rusia și Ucraina pentru cel puțin 30% din importurile lor de grâu. În plus, 24 dintre acestea s-au bazat, de asemenea, pe ajutorul alimentar umanitar din partea Programului Alimentar Mondial al Organizației Națiunilor Unite, din cauza conflictelor în curs, a schimbărilor climatice și a altor factori. Dar PAM, la rândul său, se baza pe Ucraina pentru jumătate din aprovizionarea cu grâu. Într-o demonstrație clară a efectelor de propagare ale războiului, PAM a fost forțat să reducă amploarea activităților sale umanitare.
Nu am văzut încă implicațiile sociale și politice depline ale acestor efecte de propagare, dar în anumite cazuri, putem anticipa că acestea vor fi profunde. Există o lungă istorie de exploatare sau de utilizare a penuriei alimentare ca armă în țările fragile, slab guvernate, și de prețuri ridicate la alimente care au condus la tulburări politice sau chiar la revoluție (ca în cazul primăverii arabe cu un deceniu în urmă).
Nimic din toate acestea nu se întâmplă în gol. Sistemele alimentare, insecuritatea alimentară și dinamica conflictelor sunt toate sensibile la nenumărați factori externi. De exemplu, pandemia de COVID-19 a împins probabil peste 100 de milioane de persoane în sărăcie extremă, ceea ce va afecta în mod inevitabil capacitatea lor de a-și asigura alimente sigure, suficiente și nutritive.
Mai mult, schimbările climatice și alte crize de mediu în plină dezvoltare pun paie pe foc, subminând atât securitatea alimentară, cât și pacea. În timp ce invazia Rusiei a subminat agricultura ucraineană în 2022, inundațiile, seceta și alte evenimente meteorologice extreme au perturbat producția în multe alte părți ale lumii, amplificând șocul asupra piețelor alimentare mondiale. În decembrie 2022, Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU a prezis că producția globală, stocurile și comerțul de cereale se vor diminua acum la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
Pe lângă creșterea frecvenței și intensității evenimentelor meteorologice extreme, schimbările climatice modifică și locațiile în care pot fi cultivate anumite culturi. Dăunătorii și bolile culturilor sunt susceptibile de a se răspândi mai ușor și pe scară mai largă, odată cu creșterea temperaturilor și alte schimbări de mediu. Deșertificarea, degradarea solului și rezistența antimicrobiană reprezintă amenințări iminente la adresa producției alimentare. Există tot mai multe dovezi care atestă legăturile dintre crizele de mediu și conflicte, fiecare putând să le consolideze pe celelalte și să erodeze capacitatea guvernelor și a economiilor de a preveni sau de a se pregăti pentru șocurile viitoare.
Din cauza acestor crize interconectate, peste 1% din populația lumii a fost strămutată forțat, majoritatea acestor oameni fiind blocați în tabere temporare sau dispersați în noi comunități din țări cu venituri mici și medii. Aproximativ 82% dintre persoanele strămutate intern și 67% dintre refugiați provin din țări care au suferit crize alimentare în 2021, iar aproximativ 40% dintre refugiați au fost găzduiți de țări care se aflau ele însele în criză alimentară până la sfârșitul acelui an.
Creșterea insecurității alimentare, a conflictelor și a schimbărilor climatice nu va face decât să crească aceste cifre. Valul fără precedent de proteste și revolte la nivel mondial din 2022 nu ar trebui să fie o surpriză. Țările puternic dependente de importurile de alimente din Rusia și Ucraina – printre care Egipt, Liban și Tunisia – au fost considerate a fi expuse unui risc mai mare de tulburări civile în urma invaziei. În mai multe țări, protestele privind prețurile și lipsa alimentelor (și energiei) au escaladat în crize politice naționale de o mai mare amploare. De asemenea, există semne că mișcările politice extremiste exploatează nemulțumirea pentru a atrage noi susținători, amenințând și mai mult stabilitatea politică.
Din fericire, toate aceste tendințe apocaliptice sunt reversibile. Putem împărți alimentele mai eficient și mai echitabil. Conflictul violent nu este inevitabil, ci este o alegere – un eșec al compromisului, al diplomației și al respectării normelor care ne mențin pe toți în siguranță. În mod similar, stă în puterea noastră să reducem presiunea pe care o punem asupra lumii naturale și să ajutăm societățile vulnerabile să facă față efectelor distrugerii mediului.
Pe măsură ce populația globală crește, consolidarea rezistenței va fi esențială pentru a câștiga lupta împotriva foametei. Dar într-o lume din ce în ce mai interconectată și turbulentă, prezicerea următoarei crize va deveni din ce în ce mai dificilă. Cu cât putem face mai mult pentru a pune capăt conflictelor din prezent și pentru a le preveni pe cele viitoare, cu atât vom avea mai multe șanse în abordarea nesiguranței alimentare.
Caroline Delgado este director al Programului pentru Alimentație, Pace și Securitate al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm.
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023.
www.project-syndicate.org
