O nouă ordine a Războiului Rece?

Date:

_________________

NINA L. KHRUSHCHEVA (foto),
primăvara anului 2022

În acest comentariu pentru Project Syndicate din data
de 5 ianuarie 2015, ultimul președinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a avertizat că lumea „este în pragul unui al doilea Război Rece. Unii spun chiar că a început deja”. Avea dreptate. În anul precedent, Rusia anexase cu forța regiunea Crimeea din Ucraina, iar Occidentul impunea sancțiuni împotriva Kremlinului. Acum știm că relațiile dintre Rusia și Statele Unite (și Occidentul în mod colectiv) vor continua să se deterioreze. Odată cu lansarea de către Rusia a unui război la scară largă în Ucraina și cu ridicarea sancțiunilor impuse de Occident la rang de „arme de distrugere economică”, am depășit cu mult magnitudinea Războiului Rece. Suntem în pragul celui de-al Treilea Război Mondial. Unii spun chiar că a început deja.

Gorbaciov și-a pierdut poziția de președinte sovietic în 1991, când URSS s-a prăbușit. El consideră că multe dintre problemele actuale de securitate își au originea în declarația de victorie a SUA din anii 1990, când aceasta a încercat să-și impună voința asupra arhitecturii securității europene și globale, fără a ține cont pe deplin de interesele partenerilor săi. Fără a scuza războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, este totuși dificil să nu fim de acord cu evaluarea de bază a lui Gorbaciov. El ne amintește că „situația internațională” din anii 1980 „nu a fost mai puțin periculoasă decât cea din prezent”, dar a fost „ameliorată” prin dialog.

Este regretabil că lumea nu i-a ascultat sfatul. Deși unele negocieri au avut loc înainte ca președintele rus Vladimir Putin să ordone „operațiunea militară specială” din 24 februarie 2022, participanții la acest dialog nu aveau „capacitatea de a interacționa, de a asculta și de a se auzi unii pe ceilalți”. În opinia lui Gorbaciov, acestea sunt condiții prealabile necesare pentru discuții – și, în consecință, pentru pace.


Nina L. Khrushcheva, profesor de Afaceri Internaționale la The New School, este coautor (împreună cu Jeffrey Tayler) al cărții In Putin’s Footsteps: Searching for the Soul of an Empire Across Russia’s Eleven Time Zones (St. Martin’s Press, 2019).

©Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cazurile tot mai frecvente de incidente cibernetice prin metode de inginerie socială impun companiilor măsuri complementare de protecție 

Leader Team Broker: „Asigurarea Cyber oferă despăgubiri pentru compensarea...

Storia: Analiza pieței imobiliare din România în martie 2025, conform datelor ANCPI și INS

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a...

Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 180 milioane lei pentru lucrări de racordare

Rețele Electrice România a lansat pe platforma electronică...

Magazinele Lidl din România, închise în primele două zile de Paște

Lidl România anunță că magazinele proprii vor fi închise...