de Valeriu Ivan, analist al CAPOS
Anul 2025 reprezintă unul dintre acei ani în care econometria nu ne poate ajuta prea mult. Prelungirea trendurilor sau variațiile istorice și ajustarea sezonieră nu par a fi suficiente pentru a putea avea indicii care să ne sprijine în decizii economice, fie că ne gândim la mari companii, fie la bugetele proprii.
prognozele fondului monetar internațional arată că ritmul de creștere economică globală ar putea să atingă 3,3% (mult peste o valoare de 2,7% promovată de alte organizații economice), valoare în scădere față de media ultimilor ani dinaintea pandemiei de COVID-19, reflectând fragilitate economică și clivaje semnificative între potențialul de dezvoltare din diverse regiuni ale lumii. Această perspectivă este potențată de tensiuni geopolitice în creștere, modificări rapide și impredictibile ale politicilor comerciale și deja mai puțin invocată criză climatică, factori care continuă să modeleze prioritățile economice ale statelor. România, ca membru al Uniunii Europene și economie emergentă, se află într-un context economic regional marcat de stagnare a producției industriale și de creștere a incertitudinilor politice.
În acest peisaj incert, cu ajutorul fondurilor europene, România are oportunitatea de a-și consolida poziția economică în regiune, prin investiții în infrastructură și dezvoltarea industriilor pe orizontală, digitalizare și energie verde, domenii care pot deveni pilonii unei creșteri pe termen scurt, în lipsa viziunii și a clarității în ceea ce privește modelul economic de urmat. Tocmai de aceea, pentru claritate și eficiență în demersul administrativ în conducerea economiei pe termen mediu și lung, principalele obiective imediate ar putea fi adoptarea unui model economic sustenabil – identificat, în primul rând, și susținut fără schimbări bruște determinate de factori externi mai mult sau mai puțin aleatorii – și menținerea unui mediu economic favorabil investițiilor.
Astfel, absorbția fondurilor europene și implementarea reformelor structurale rămân condiții esențiale pentru susținerea creșterii economice și reducerea dependențelor critice.
Din păcate, competența economică limitată demonstrată de guvernările recente reduce semnificativ șansele de a aborda, în mod eficient, amenințările economice actuale și de a valorifica oportunitățile disponibile. Lipsa unei viziuni strategice și ancorarea liderilor politici în paradigme economice depășite sau contraproductive au perpetuat o serie de politici publice caracterizate prin cheltuieli guvernamentale excesive, adesea nejustificate, în detrimentul unor investiții durabile și eficiente. Această orientare defectuoasă a dus la o reducere a potențialului de dezvoltare economică, prin alocarea inadecvată a resurselor și subminarea competitivității economiei naționale. În acest context, sunt imperative recalibrarea politicilor economice, adoptarea unei gândiri economice moderne și formarea unei conduceri capabile să prioritizeze sustenabilitatea și progresul economic pe termen lung.
Contextul economic global și european
Anul 2025 se prefigurează ca o perioadă de complexitate economică majoră, influențată de tendințe și provocări globale interconectate. Conform raportului Chief Economists Outlook (Centre for the New Economy and Society, World Economic Forum, 2025), o majoritate a celor intervievați (economiști importanți din sectoarele public și privat) apreciază că SUA vor avea o oarecare creștere economică, susținută de cererea internă solidă și de o politică economică de stimulare, în timp ce Europa va continua să se confrunte cu o stagnare ceva mai prelungită. Aproximativ 74% dintre economiști prevăd o creștere slabă sau foarte slabă în regiunea europeană, aceasta fiind afectată de slăbiciuni structurale persistente și de constrângeri în domeniul investițiilor. În paralel, economia Chinei înregistrează o încetinire treptată, cu o rată de creștere prognozată la 4,5% pentru 2025, cauzată de cererea internă scăzută și de impactul îmbătrânirii populației. Un element distinct al contextului economic global din anul 2025 este intensificarea fragmentării economice. Aproximativ 94% dintre economiști anticipează o creștere a barierelor în comerțul cu bunuri, iar 77% prognozează restricții mai mari în transferul de tehnologie și date. Acest proces de fragmentare este accelerat de tensiuni geopolitice și de politică comercială protecționistă, fenomene care au potențialul să reconfigureze fluxurile economice. În același timp, relațiile comerciale globale sunt din ce în ce mai tensionate, iar o intensificare a dinamicilor de tip „război comercial” între SUA și China este considerată probabilă de majoritatea experților. Aceste tensiuni, împreună cu schimbările în lanțurile globale de aprovizionare, determină o tendință accentuată de regionalizare a comerțului, cu impact semnificativ asupra fluxurilor comerciale internaționale.
Conflictul armat dintre Rusia și Ucraina a demonstrat impactul perturbator pe care o escaladare geopolitică îl poate avea asupra piețelor globale, iar tensiunile din jurul Taiwanului sau din Orientul Mijlociu ar putea genera efecte similare. Deși previziunile actuale sugerează o creștere modestă, dar stabilă a PIB-ului global în 2025 și 2026 (conform metodologiei FocusEconomics), aceste proiecții pot fi rapid invalidate de evenimente geopolitice neașteptate.
În SUA, politicile comerciale protecționiste și deportările în masă ale lucrătorilor fără documente legale ar putea genera o recesiune pe termen scurt, perturbând lanțurile de aprovizionare și afectând diferite sectoare cheie, precum construcțiile, agricultura și industria auto. Aceste măsuri vor avea implicații globale, reducând cererea de exporturi din economiile emergente și amplificând instabilitatea în lanțurile comerciale internaționale.
La nivel mondial, politica monetară continuă să fie un pilon esențial al stabilității macroeconomice, însă imprevizibilitatea evoluției ratelor dobânzilor complică semnificativ perspectivele de creștere economică în 2025. În economiile avansate, băncile centrale, precum Rezerva Federală a SUA și Banca Centrală Europeană, trebuie să găsească un echilibru între reducerea inflației și susținerea creșterii economice, în condițiile în care efectele întârziate ale înăspririi monetare pot afecta cererea agregată și investițiile. Aceste decizii influențează direct piețele financiare globale, având un impact semnificativ asupra fluxurilor de capital către economiile emergente, unde costurile de finanțare și vulnerabilitatea la riscuri externe rămân ridicate.
În economiile emergente, volatilitatea ratelor dobânzilor din economiile avansate intensifică presiunile asupra piețelor financiare interne și a datoriilor denominate în valută, ceea ce complică gestionarea rezervelor internaționale și menținerea stabilității valutare. În acest context, băncile centrale din economiile emergente trebuie să navigheze cu atenție între necesitatea de a susține cererea internă și cea de a limita ieșirile de capital, utilizând instrumente precum intervențiile pe piața valutară și ajustarea ratelor dobânzilor.
Un alt aspect din ce în ce mai prezent îl reprezintă fragmentarea politicilor monetare la nivel global, pe măsură ce economiile avansate încearcă să reducă inflația, în timp ce economiile în curs de dezvoltare prioritizează stabilizarea economiilor interne. Această diferență de abordare poate crea discrepanțe în fluxurile comerciale și financiare, afectând echilibrul macroeconomic global. De asemenea, divergențele în politicile monetare intensifică riscurile de volatilitate a piețelor financiare și generează incertitudini pentru investitori, complicând accesul la capital pe termen lung.
Pe lângă aceste presiuni, tranziția către o economie verde și răspunsul la schimbările climatice generează provocări suplimentare. Deși este necesară o coordonare globală pentru a aborda aceste probleme critice, fragmentarea economică și politică face ca progresele în acest domeniu să fie lente. În mod special, consumatorii și companiile vor resimți impactul negativ al creșterii costurilor generate de aceste schimbări structurale.
În general, anul 2025 pare marcat de o volatilitate economică semnificativă, iar actorii economici trebuie să ia măsuri proactive pentru a-și proteja operațiunile și a-și asigura competitivitatea. Investițiile în tehnologie și digitalizare, precum și specializarea continuă a resursei umane sunt identificate drept
soluții-cheie pentru creșterea eficienței și adaptarea la noile condiții de piață. Astfel, succesul în acest mediu greu predictibil va depinde de capacitatea de colaborare a guvernelor cu mediul de afaceri pentru a răspunde acestor riscuri interconectate.
Creșterea economică în zona euro este prognozată să se accelereze modest în 2025, cu rate trimestriale situate între 0,3% și 0,4%, susținută de o redresare treptată a consumului și a investițiilor. În Europa Centrală și de Est (CEE), dinamică economică este mai pronunțată, fiind alimentată de creștere salarială, absorbția fondurilor europene și relaxarea politicilor monetare, cu perspective de creștere între 2,5% și 4%. Cu toate acestea, inflația rămâne o provocare, menținând-se peste ținta de 2% stabilită de BCE, în special, în țările ECE, unde cererea internă și majorările salariale creează presiuni suplimentare asupra prețurilor.
Diferențele regionale sunt evidente, Sudul Europei beneficiind de un turism robust, în timp ce Germania și țările nordice se confruntă cu stagnare economică, influențată de scăderea exporturilor și de dificultăți pe piața imobiliară. Piața muncii din zona euro pierde din dinamism, cu o creștere limitată a ocupării forței de muncă și o rată a șomajului care scade ușor, ajungând aproape de 6% până în 2027. Politicile monetare indică o relaxare treptată, BCE fiind așteptată să reducă rata dobânzii pentru a stimula consumul și investițiile. În același timp, investițiile rămân vulnerabile la condițiile economice globale, iar sectorul manufacturier întâmpină dificultăți, mai ales, în industriile intens consumatoare de energie, precum construcțiile și industria auto. Competitivitatea producătorilor europeni este afectată de prețurile ridicate ale energiei comparativ cu alte regiuni, ceea ce influențează negativ exporturile și perspectivele de creștere economică. Fondurile europene din programul NextGenEU joacă un rol semnificativ în susținerea investițiilor guvernamentale, dar impactul lor este resimțit inegal între state.
Pe termen lung, creșterea economică europeană rămâne constrânsă de încetinirea creșterii productivității și a provocărilor structurale care afectează sectoarele critice. Aceste dificultăți accentuează decalajele economice dintre regiuni, punând sub semnul întrebărilor sustenabilitatea unei creșteri echilibrate la nivel european. În acest context, adaptarea politicilor economice și coordonarea eficientă devin esențiale pentru menținerea competitivității economiilor și creșterea forței economice a Uniunii.
Premise pentru România 2025
La începutul anului 2025, România se confruntă cu o situație politică complexă, marcată de fragilitatea instituțiilor democratice și de tendințe iliberale accentuate. Această situație este rezultatul unui proces de erodare a democrației, caracterizat de capturarea graduală a instituțiilor publice de către un grup restrâns din zona politică, reducerea capacității de reprezentare a intereselor publice prin decuplarea proiectelor politice de interesele cetățenilor și consolidarea apatiei sociale prin diminuarea, până la inexistență, a concurenței doctrinelor politice, prin unificarea de facto a spectrului politic într-un bloc guvernamental fără identitate politică și fără responsabilitate în fața cetățenilor.
Esența democrației, pluralismul politic – manifestat prin doctrine politice diferite și acțiuni politice diferite – a fost redus la câteva idei populiste, prezentate în comun electoratului de către o clasă politică depersonalizată doctrinar. Lipsa unui efort de a perpetua construcția democratică din partea partidelor politice și de a realiza reforme structurale necesare modernizării sistemului politic au contribuit la inversarea cursului democratic în societatea românească. Lipsa ideilor politice serioase, lipsa dezbaterii doctrinare și calitatea profesională slabă a politicienilor au dus scena politică, în ansamblul ei, în zona populismului și a lipsei de identitate. Naționalismul politic și economic a devenit principala propunere politică, mai mult sau mai puțin afișată, a partidelor importante, însă, la acest capitol, se dovedesc mai puțin „credibile” decât formațiuni politice recent apărute și care nu au alte obiective.
O caracteristică esențială a contextului actual este fenomenul de „deturnare instituțională”, care a început să ia amploare încă din decada 2010-2020. Instituții cheie, cum ar fi cele electorale sau autorități de reglementare, au fost transformate în instrumente de influență politică și economică, iar relevanța lor pentru procesul democratic a fost diminuată. Acest fenomen a erodat încrederea cetățenilor în capacitatea acestor instituții de a servi interesului public și a contribuit la consolidarea unui sistem politic corupt. Instituții de reglementare și control funcționează la comanda liderilor politici, rolul lor fiind deturnat de interese politice și economice ale potentaților momentului. Respectul conducătorilor politici pentru lege și reguli s-a diminuat continuu.
De asemenea, perioada 2021-2024 a fost dominată de o centralizare a puterii, cu tendințe accentuale de „democrație delegată”, care au redus responsabilitatea liderilor față de cetățeni. Politologul argentinian Guillermo O’Donnell descrie „democrațiile delegate” ca fiind un tip de regim politic în care liderii aleși interpretează mandatul primit prin vot ca o autorizație pentru a exercita puterea într-o manieră centralizată și unilaterală. În acest sistem, dialogul cu alte părți ale guvernării și responsabilitatea față de cetățeni sunt reduse semnificativ, iar liderii se comportă ca reprezentanți direcți ai voinței poporului, folosind acest pretext pentru a justifica măsuri discreționare. Acest tip de abordare subminează principiile separației puterilor, slăbește instituțiile democratice și marginalizează procesele participative. Democrația delegată este un simptom al democrațiilor neconsolidate.
Acest context a facilitat ascensiunea unor partide populiste și extremiste, care au exploatat nemulțumirile sociale pentru a mobiliza sprijin politic. Discursurile polarizante și retorica extremă au intensificat fragmentarea scenei politice, contribuind la crearea unui mediu caracterizat prin instabilitate și vulnerabilitate structurală.
Marginalizarea intelectualilor și reducerea rolului instituțiilor culturale în promovarea valorilor democratice au contribuit la acest deficit democratic. La nivelul conducerii partidelor politice nu sunt prezenți reprezentanți ai elitelor intelectuale sau culturale. Activitatea asociațiilor și fundațiilor este mult îngreunată prin prevederi fiscale și birocrație inutilă, iar prezența acestora s-a redus semnificativ în ultimii ani. Fenomenul este comparabil cu perioada de tranziție postcomunistă din anii 1990, când lipsa de angajament civic a afectat capacitatea societății de a sprijini reformele democratice.
Un alt factor care amplifică tensiunile la începutul anului este modul în care fostul guvern a gestionat cheltuielile publice, depășind cu mult limitele considerate sustenabile din punct de vedere bugetar. Această abordare, caracterizată prin utilizarea resurselor bugetare într-o manieră excesivă și lipsită de responsabilitate, este urmată acum de solicitarea unor sacrificii economice din partea unor segmente largi ale populației. Această situație generează nemulțumire socială, mai ales în rândul celor care nu au beneficiat de politicile de cheltuieli anterioare, dar care sunt acum constrânși să suporte costurile ajustărilor fiscale necesare pentru redresare.
Alegerile prezidențiale programate pentru luna mai 2025 sunt importante pentru stabilitatea viitorului politic al țării. În cazul în care polarizarea politică și fragmentarea votului democratic persistă, există riscul consolidării unor structuri autoritare și al unor tendințe iliberale. Acest scenariu ar putea împinge România pe o traiectorie similară altor state din Europa de Est, care au adoptat modele de guvernare iliberală.
Deficitul de democrație din România, manifestat prin slaba reprezentare a intereselor cetățenilor și prin reducerea încrederii în instituțiile publice, constituie una dintre cele mai mari provocări pentru sistemul social actual. Această vulnerabilitate este agravată de ecartul semnificativ dintre agenda politicienilor în funcții publice și problemele cetățenilor, materializat în incapacitatea liderilor de a răspunde adecvat la nevoile și așteptările societății. Depășirea acestei disfuncționalități implică nu doar reformarea instituțiilor democratice, ci și reconstrucția unui contract social bazat pe dialog, responsabilitate politică și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional.
Estimări pentru anul 2025
Economia României este așteptată să înregistreze o creștere reală a PIB-ului de 2,5%, creștere susținută de o redresare treptată a cererii externe și de condiții financiare mai favorabile. Consumul privat, alimentat de creșteri salariale și cererea internă solidă, continuă să fie principalul motor al acestei creșteri. Investițiile private și publice, în special, în infrastructură și tehnologie, contribuie semnificativ la dinamica economică, însă sunt influențate de incertitudini fiscale.
Deficitul bugetar rămâne o problemă majoră, fiind estimat la un nivel ridicat de aproximativ 8% din PIB, ceva mai scăzut față de 8,7% în 2024. Această situație fiscală tensionată plasează România la limita inferioară a ratingului „investment-grade”, iar riscul unei retrogradări la nivelul „junk” devine iminent (aprilie sau, mai degrabă, septembrie), în absența unor măsuri de consolidare fiscală credibilă. Totodată, România este considerată una dintre cele mai expuse țări riscului de oprire bruscă a fluxurilor de capital, ceea ce ar putea accentua vulnerabilitățile economice.
Inflația, deși pe o traiectorie descendentă, rămâne ridicată, fiind estimată la 5,5% în 2024. Declinul așteptat al prețurilor la energie și alimente va contribui la reducerea inflației generale, însă presiunile inflaționiste de bază persistă, alimentate de cererea internă și creșterea salarială. Pe piața muncii, se estimează o scădere marginală a șomajului, iar creșterile salariale ar urma să se tempereze pe măsură ce inflația scade. Problema șomajului este una care ar putea deveni complicată pe măsură ce economiile occidentale se contractă și tot mai mulți cetățeni revin în țară.
Deficitul de cont curent, estimat la 8% din PIB în 2024, continuă să fie o sursă majoră de vulnerabilitate externă. Cu toate acestea, se așteaptă o reducere treptată a acestuia pe termen mediu, pe măsură ce exporturile încep să se redreseze, iar importurile se temperează. Investițiile publice, finanțate, în principal, din fonduri europene, joacă un rol important în susținerea creșterii economice, în special, prin proiecte de infrastructură.
Pentru a evita aceste riscuri, autoritățile române au propus un plan de reducere treptată a deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 2030, plan esențial pentru stabilizarea finanțelor publice. Randamentele obligațiunilor guvernamentale, care au depășit recent pragul de 8%, reflectă îngrijorările piețelor financiare cu privire la sustenabilitatea fiscală a țării. De asemenea, datoria publică este prognozată să ajungă aproape de 60% din PIB până în 2026, ceea ce subliniază necesitatea unor politici fiscale mai stricte.
În concluzie, deși economia României prezintă perspective moderate de creștere în 2025, vulnerabilitățile fiscale și externe induc riscuri semnificative. Reducerea deficitului bugetar, stabilizarea datoriei publice și consolidarea finanțării naționale sunt esențiale pentru a asigura o traiectorie economică sustenabilă. Stabilitatea politică și implementarea unor politici fiscale riguroase vor fi decisive pentru recâștigarea încrederii investitorilor și pentru asigurarea unei creșteri economice robuste pe termen lung.
Elemente de strategie – recomandări
Perspectiva prezentată este una optimistă și se bazează preponderent pe proiecții realizate prin metode econometrice, utilizând modele care presupun stabilitatea condițiilor de bază și un set de variabile previzibile. Totuși, așa cum am subliniat anterior, utilitatea econometriei în contextul anului 2025 este limitată, deoarece aceasta nu poate capta în totalitate complexitatea și volatilitatea variabilelor actuale. Incertitudinile externe, cum ar fi instabilitatea geopolitică și volatilitatea piețelor financiare globale, sunt amplificate de provocările interne ale României, printre care se numără fragilitatea fiscală, presiunile inflaționiste și deficitele structurale.
Un factor cu potențial de stabilizare și creștere economică este reprezentat de fondurile europene, un adevărat „colac de salvare” pentru o economie românească dependentă de investiții. Accesarea și utilizarea eficientă a acestor fonduri, în special, în domenii precum infrastructura, energia verde și digitalizarea, ar putea contribui semnificativ la creșterea economică. Investițiile finanțate din fonduri europene au capacitatea de a spori competitivitatea pe termen lung și de a reduce vulnerabilitățile structurale, sprijinind, totodată, redresarea economică pe termen scurt.
Cu toate acestea, succesul depinde de capacitatea guvernului și a administrației publice de a gestiona, în mod eficient, absorbția acestor resurse. Întârzierile în implementarea proiectelor, lipsa de transparență și fragmentarea politică ar putea compromite potențialele beneficii ale acestor fonduri. „Baletul” făcut de liderii politici cu numirea conducerii instituției care administrează guvernanța corporativă în companiile cu capital de stat (AMEPIP) și lipsa evidentă de acțiune pentru remedierea deficiențelor semnalate de Comisia Europeană în numirea unor membri în consiliile de administrație sunt indicii clare ale modului în care este înțeles raportul dintre interesele publice și cele personale sau de grup. Sutele de milioane de euro disponibile la frontieră sunt refuzate pentru a menține nelegal în funcții persoane numite politic, în timp ce, public, reprezentanți guvernamentali dau asigurări repetate de rezolvare a problemei.
Risipirea resurselor în proiecte și politici lipsite de coerență sau în „experimente” determinate de interese politice pe termen scurt a devenit o caracteristică problematică a economiei naționale. Acest tip de gestionare a resurselor nu doar că generează costuri economice directe, dar subminează încrederea cetățenilor și a partenerilor externi în instituții și în capacitatea acestora de a-și îndeplini funcțiile economice esențiale. În acest sens, se poate observa și o deficiență sistemică în cadrul școlii economice românești, care nu a reușit să furnizeze un cadru analitic adecvat pentru politici economice predictibile și eficiente, capabile să evite aceste derapaje.
Într-un astfel de context economic, marcat de incertitudini interne și externe, se evidențiază cu o și mai mare urgență necesitatea elaborării și implementării unui model economic propriu, care să asigure o alocare eficientă a resurselor în funcție de priorități strategice clare și obiective sustenabile. Un astfel de model ar trebui să fie fundamentat pe principii economice moderne, să fie adaptat caracteristicilor naționale și să valorifice oportunități oferite de integrarea în Uniunea Europeană, precum accesul la fonduri europene, deschiderea către piețe internaționale și complementaritate cu economii ale altor state din Uniune.
Un model economic propriu trebuie să fie centrat pe crearea unui echilibru între stabilitatea macroeconomică și stimularea dezvoltării, promovând, totodată, inovația și competitivitatea. Alocarea resurselor trebuie să fie fundamentată pe analize riguroase de impact și pe identificarea sectoarelor cu valoare adăugată ridicată. Mai mult, acesta ar trebui să includă mecanisme care să prevină utilizarea nejustificată a resurselor publice și să favorizeze transparența și responsabilitatea decizională.
Eșecul în implementarea unui astfel de model ar perpetua o gestionare defectuoasă a economiei, amplificând decalajele dintre România și alte state, competitori în diverse piețe. Prin urmare, responsabilitatea revine nu doar decidenților politici, ci și mediului academic și societății civile, care trebuie să contribuie la articularea unui model economic realist, fundamentat pe expertiză și orientare spre obținerea unor rezultate sustenabile și echitabile. Doar printr-o astfel de abordare economia românească poate depăși capcana experimentelor politice ratate și poate asigura o traiectorie de creștere robustă pe termen lung.
Un alt subiect esențial pe care societatea românească ar trebui să îl abordeze, în mod prioritar, este rolul statului în administrarea companiilor cu capital de stat. Cu un portofoliu de peste 3.000 de astfel de companii, statul român întâmpină probleme sistemice în gestionarea acestora, generate atât de influența politică, cât și de lipsa unei guvernanțe corporative reale și eficiente. Dezbaterea ar trebui să se concentreze pe redefinirea clară a implicării statului, astfel încât să fie prioritizate eficiența economică și interesul public în detrimentul intereselor de partid sau individuale.
Un aspect critic al administrării companiilor cu capital de stat este practica extinsă a numirii conducerii pe criterii politice, o abordare care tratează aceste funcții ca pe extensii ale pozițiilor din ministere sau alte instituții publice. În acest sistem, selecția conducătorilor este realizată aproape exclusiv pe baza apartenenței politice sau a relațiilor de influență, marginalizând criteriile de competență profesională și meritocrație. O astfel de abordare lipsește companiile respective de performanță, deoarece calitatea managementului reprezintă un factor esențial al rezultatelor economice. Atunci când conducerea este inadecvată sau incompetentă, consecințele sunt evidente: pierderile financiare se amplifică, iar eficiența operațională este considerabil diminuată, afectând, astfel, competitivitatea. Un alt factor problematic constă în faptul că, deși legislația impune ca managementul acestor companii să fie orientat exclusiv spre atingerea obiectivelor economice, în realitate, deciziile sunt adesea dictate de ordine informale sau „rugăminți” venite din partea liderilor politici. Aceste intervenții deturnează resursele și obiectivele strategice ale companiilor în favoarea unor rețele de interese, care extrag constant beneficii financiare din capitalul de stat. Această cultură a influențelor politice perpetuează un mecanism de alocare ineficientă a resurselor și de împiedicare a dezvoltării sustenabile a sectorului public.
Pe de altă parte, coordonarea companiilor cu capital de stat consumă resurse semnificative la nivelul administrației publice, atât centrale, cât și locale, în detrimentul îndeplinirii funcțiilor esențiale ale instituțiilor publice. Ministerele cu atribuții economice, care ar trebui să se concentreze pe elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice, sunt în mare măsură implicate în administrarea directă a acestor companii. Această situație generează o deturnare a resurselor umane și financiare de la atribuțiile lor de bază, limitând, astfel, capacitatea de a dezvolta și promova strategii economice eficiente.
Pentru majoritatea acestor ministere, economia românească pare să se reducă la gestionarea companiilor de stat, în absența unor politici bine definite pentru creșterea competitivității sau pentru sprijinirea economiei private. Această orientare exclusivistă limitează dezvoltarea sectorului privat, care asigură motorul principal al unei economii de piață modernă și competitivă. În lipsa unor politici coerente de susținere, actorii privați se confruntă cu dificultăți în accesarea sprijinului guvernamental, în timp ce companiile cu capital de stat beneficiază de un tratament preferențial. Această abordare perpetuează un dezechilibru între sectoarele publice și private, reducând potențialul de inovare, investiții și creștere economică.
Pentru a remedia această situație, este imperativ ca administrația publică să își redefinească rolul în economie, concentrându-se pe formularea și implementarea unor politici care să sprijine competitivitatea și să creeze condiții echitabile pentru toate segmentele economiei. Dezvoltarea unui dialog activ cu sectorul privat și prioritizarea acestuia în strategiile economice naționale ar contribui semnificativ la crearea unui mediu economic sănătos și echilibrat. Doar printr-o astfel de reorientare, administrația publică poate contribui la creșterea durabilă și la consolidarea economiei românești pe termen lung.
Un sistem în care participațiile statului la companii ar fi gestionate de o companie dedicată, iar fiecare companie de stat ar avea o limitare a participării la maximum 3-7%, ar crea premisele unei separări mai clare între rolul de administrator și cel de reglementare al statului. Această companie ar funcționa ca un mecanism independent, responsabil cu gestionarea profesionistă a activelor statului, reducând, astfel, influențele politice directe asupra companiilor. Prin limitarea participării unei singure companii de stat, sistemul ar evita concentrarea excesivă de resurse și riscuri într-o singură entitate, promovând diversificarea investițiilor și diminuarea vulnerabilităților economice.
Un astfel de model ar putea atrage manageri profesioniști și specializați, care să opereze pe baza unor criterii de performanță clar definite, contribuind la creșterea eficienței și a profitabilității companiilor. De asemenea, prin această abordare, statul ar putea asigura o mai bună transparență și responsabilitate în gestionarea participațiilor sale. În plus, o astfel de structură ar facilita monitorizarea și evaluarea periodică a performanței companiilor, sprijinind adoptarea unor politici corecte, în timp util, acolo unde este necesar.
Crearea unei companii independente ar avea și efectul de a reduce conflictul de interese între rolul statului ca acționar și cel de reglementator, contribuind, astfel, la o mai bună funcționare a piețelor. Acest model ar putea, de asemenea, încuraja competiția între companiile cu capital de stat și cele private, stimulând creșterea economică și inovarea.
***
În concluzie, economia României se află la o răscruce, confruntându-se cu provocări complexe care necesită soluții bine fundamentate și o guvernanță responsabilă. Este esențial ca politicile publice să fie reorientate către susținerea competitivității și sustenabilității economice, prin promovarea unui mediu favorabil pentru investiții și prin sprijinirea sectorului privat. Reformarea mecanismelor de administrare a companiilor cu capital de stat, alături de adoptarea unor principii clare de guvernanță corporativă, ar putea contribui semnificativ la reducerea ineficiențelor și la consolidarea economiei naționale.
De asemenea, utilizarea eficientă a fondurilor europene și implementarea unor reforme structurale solide reprezintă oportunități pentru a spori eficiența economică și pentru a sprijini creșterea pe termen lung. Rolul statului în economie trebuie regândit, astfel încât să existe un echilibru între intervențiile necesare și promovarea unei economii de piață funcționale, bazată pe principii de transparență și responsabilitate. Doar printr-o abordare strategică, orientată spre performanță și stabilitate, România poate depăși obstacolele actuale și poate asigura o dezvoltare sustenabilă, echitabilă și competitivă.
