Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias
Sonia Bălănescu, Avocat senior coordonator
Cosmina Mieilă Avocat Colaborator
Preluarea unei activități economice care își păstrează identitatea după transfer a devenit o metodă tot mai des folosită pentru a construi, restructura sau reinventa afaceri. În cadrul transferului de întreprindere se preiau, de obicei, atât bunurile, cât și salariații necesari desfășurării activității economice în cauză. Dar ce se întâmplă când singurul obiect al transferului este reprezentat de angajați? Poate un simplu transfer de personal să ascundă, de fapt, un transfer de întreprindere cu implicații financiare majore? Răspunsul este da, fiind mai puțin cunoscut că regulile transferului de întreprindere pot fi aplicabile și atunci când se preiau doar salariații, fără alte bunuri adiacente. Este esențială cunoașterea acestui aspect pentru a evita eventuale consecințe financiare care ar putea surveni din nerespectarea regulilor relevante.
Legislația intrată în vigoare în România de aproape 20 de ani și care reglementează acest aspect încă dă bătăi de cap. Vom explora lacunele legislative naționale, precum și clarificările aduse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în sprijinul angajatorilor.
Aplicabilitatea regulilor privind transferul de întreprindere
Chiar dacă în legislația muncii atât cedentul, cât și cesionarul au în mod uzual, în calitatea lor de angajatori, numeroase obligații pentru protejarea drepturilor angajaților, acestora li se adaugă în cazul transferului de întreprindere o serie de obligații specifice, aferente, în esență, păstrării condițiilor esențiale ale contractelor de muncă, respectării dreptului la informare și consultare, precum și respectării contractelor colective de muncă aplicabile.
Pentru a determina aplicabilitatea legislației din materia dreptului muncii referitoare la transferul de întreprindere, este necesară o analiză detaliată a factorilor implicați (e.g. bunurile transferate, activitatea desfășurată înainte și după transfer), de cele mai multe ori în practică aceasta fiind o misiune extrem de complicată.
Deși criteriile în baza cărora o astfel de analiză ar trebui efectuată nu sunt prevăzute explicit nici în legislația europeană, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă clarificări.
Astfel, în cazuistică sa dezvoltată de-a lungul anilor în acest domeniu extrem de important, Curtea de Justiție a statuat, printre altele, că pentru a fi vorba despre un transfer de întreprindere, în sensul legislației muncii, nu este suficientă existența unui transfer de active, ci este necesar ca activitatea cedentului să fie continuată în condiții identice sau similare de către cesionar. Astfel, analiza ar trebui sa aibă în vedere elemente precum (i) tipul de întreprindere sau afacere, (ii) dacă activele tangibile ale afacerii, cum ar fi clădirile și bunurile mobile, sunt sau nu transferate, (iii) dacă majoritatea angajaților aferenți afacerii transferate sunt preluați sau nu de către noul angajator, (v) dacă clienții aferenți afacerii sunt transferați, (vi) gradul de similitudine între activitățile desfășurate înainte și după transfer etc. Pentru a putea da deci un răspuns la întrebarea dacă sunt sau nu incidente regulile de transfer de întreprindere, toate acestea trebuie analizate cu atenție, fiecare detaliu fiind esențial în acest demers, dar totodată trebui avută în vedere și analiza multiplă sau cumulată a impactului incidenței lor.
Nu de puține ori, în practică s-a ridicat întrebarea dacă se aplică regulile transferului de întreprindere atunci când se transferă doar angajați, fără bunuri. Or, deși din interpretarea Legii nr. 67/2006 s-ar putea deduce, la o primă analiză, că pentru aplicarea regulilor de protecție a angajaților este necesară existența unui transfer explicit de proprietate, totuși o astfel de interpretare poate fi considerată restrictivă și riscantă, deoarece nu ia în considerare toate scenariile posibile.
Interpretând Directiva 2001/23, jurisprudența Curții de Justiție a conturat un înțeles extins al conceptului de transfer de întreprindere în cadrul legislației muncii. În acest sens, Curtea a reținut inclusiv că nu este necesară existența unei relații contractuale directe între cedent și cesionar pentru a se produce un transfer. Mai mult, un grup de salariați poate constitui, în anumite condiții, o entitate economică independentă, care poate face obiectul transferului și fără ca acesta să implice și un transfer de active asociate.
Exemple de jurisprudență a Curții de Justiție
Pentru a înțelege care a fost abordarea Curții de Justiție în problematica analizată, considerăm că un exemplu elocvent de la care am putea să pornim este Cauza C-51/00 Temco c. Samir și alții în care aceasta a analizat circumstanțele în care societatea Volkswagen a contractat servicii de curățenie de la societatea BMV, care a subcontractat serviciile către o altă societate, GMC. Ulterior, Volkwagen a schimbat furnizorul de servicii de curățenie, iar GMC a rămas fără activitate (Volkswagen fiind singurul client), dar nu s-a lichidat. Noul furnizor, Temco, a preluat doar o parte din salariații GMC, fără a exista și un transfer de bunuri, respectiv active.
În contextul Temco, Curtea a concluzionat că simpla trecere a angajaților către noul furnizor, concomitent cu continuarea activității economice, poate constitui un transfer de întreprindere, chiar și în absența unui transfer de active fizice. Acest lucru accentuează importanța continuității activității economice și a structurii organizatorice, independența de transferul efectiv de bunuri materiale.
Definirea unei entități economice în sectoarele de muncă intensă
Sectoarele cu muncă intensă sunt acele industrii sau domenii de activitate în care o parte semnificativă a producției sau a serviciilor depinde de forța de muncă mai degrabă decât de capital sau tehnologie (e.g. agricultura, construcții, servicii de curățenie etc.)
Curtea de Justiție a statuat că în astfel de sectoare, un grup de lucrători angajați într-o activitate comună pe termen nelimitat poate constitui o entitate economică de sine stătătoare ce poate fi transferată între angajatori, chiar dacă nu sunt transferate bunuri asociate desfășurării activității, iar un altfel de transfer poate cădea sub incidența regulilor privind transferul de întreprindere.
De altfel, în Cauza C-13/95 Süzen c. Zehnacker, Curtea a stabilit că, în cazul în care o entitate economică este capabilă să funcționeze fără active tangibile sau intangibile semnificative, menținerea identității sale după tranzacție nu depinde de transferul acestor active.
Evaluarea instanțelor naționale, sancțiuni aplicabile și recomandări
Așa cum procedează în mod uzual în jurisprudența sa, și în acest tip de cauze Curtea de Justiție a oferit interpretarea dreptului european, subliniind că transferul angajaților poate intra sub regulile transferului de întreprindere, dar și că revine instanțelor naționale să decidă, pe baza unei evaluări globale a circumstanțelor, dacă a avut loc un transfer al unei întreprinderi sau al unei afaceri. Din analiza Curții se desprinde, așa cum arătam mai sus, că transferul de active este doar unul dintre factorii ce trebuie considerați în determinarea existenței unui transfer de întreprindere, conform articolului 1 din Directiva 2001/23.
Conform dreptului național, încălcarea regulilor privind transferul de întreprindere constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 1.500 și 3.000 lei. De asemenea, nerespectarea reglementărilor aplicabile poate rezulta în inițierea de litigii de muncă de către salariați, dar și alte situații conflictuale sau măcar tensiuni și fricțiuni în cadrul angajatorilor implicați în asemenea operațiuni. Mai mult, în urma unor asemenea litigii se poate ajunge ca angajatorul să fie obligat inclusiv la (re)integrarea salariatului în cadrul cesionarului, pe funcția deținută anterior încetării contractului, plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat până la momentul reintegrării și, dacă sunt solicitate și dovedite, chiar și daune morale.
Chiar dacă aspectele mai sus-descrise ar putea să pară unele simple și bine cunoscute, fiind deja aplicate de mulți ani în practică, ele rămân totuși complicate, pentru că detaliile pot face diferența. Pentru a evita eventualele repercusiuni financiare, dar și alte chestiuni cu impact negativ de tipul celor mai sus-descrise, companiile trebuie să trateze cu maximă atenție orice operațiuni care implică preluarea unor bunuri, salariați sau furnizarea unor servicii, reglementările privind transferul de întreprindere putând fi aplicabile nu doar în tranzacții ample și/sau de tip uzual (e.g. o divizare/fuziune/desprinderea unei ramuri de activitate ca întreprindere distincte), ci și în situații mai puțin obișnuite, pentru care deși, la prima vedere ar putea exista impulsul ca la prima vedere răspunsul la întrebarea de mai sus să fie negativ, în realitate, el este pozitiv, generând situații de risc și posibile complicații.
