Acord financiar între Exim Banca Românească și Șantierul Naval Damen Galați

Date:

Exim Banca Românească și Șantierul Naval Damen Galați au încheiat un acord de finanțare în valoare de 25 de milioane de euro, care vizează „implementarea programului de investiții al companiei ce se concentrează pe extinderea și dotarea facilităților de asamblat nave”.

Exim Banca Românească precizează că „investiția pe care urmează să o deruleze Șantierul Naval Damen Galați va permite companiei să-și extindă capacitățile de construcție la interior, în special pentru nave dedicate segmentului de lux, dar și celui militar. Acest  proiect major de investiții al companiei se derulează după ce, anul trecut, Şantierul Naval Damen Galaţi a inaugurat o nouă linie robotizată pentru fabricarea micropanourilor, investiție finanţată tot de Exim Banca Românească”.

Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească: „Ca susținători consacrați ai mediului de afaceri, suntem permanent alături de business-urile cu viziune de dezvoltare, mai ales în sectorul producției care aduce valoare adăugată pentru economia românească. Credem că este important ca România să aibă producători locali puternici și, de aceea, suntem încântați să susținem Șantierul Naval Damen Galați în implementarea proiectelor sale de investiții într-un domeniu de activitate strategic la nivel național și local, care angrenează forță de muncă și un întreg sector conex al serviciilor și subcontractarilor, pe plan orizontal.”

Doru Gaibăr, directorul general al Șantierului Naval Damen Galați: „Anul acesta sărbătorim 25 de ani de activitate Damen la Galați și suntem încântați că la acest moment derulăm un nou proiect de investiții care va permite șantierului să evolueze într-o direcţie prosperă şi sustenabilă. Preocuparea noastră continuă a fost aceea de a construi o companie orientată către inovaţie, progres, performanţă şi profesionalism. Astfel, ne-am consolidat poziția în industrie ca unul dintre cele mai performante șantiere navale, remarcându-ne printr-un portofoliu diversificat de nave construite și prin capacitatea de a răspunde celor mai complexe și exigente cerințe ale clienților noștri. Cu o forță de muncă înalt calificată și resurse avansate, ne angajăm să oferim soluții de înaltă calitate, menite să satisfacă standardele superioare ale industriei. Suntem hotărâți să continuăm investițiile și ne bucurăm că am reușit să găsim în Exim Banca Românească un partener care să ne susțină în demersul nostru.” 

Valoarea totală a investiţiilor realizate de grupul Damen de la preluarea pachetului majoritar de acţiuni al şantierului din Galaţi, în 1999, depășește 146 milioane euro.

Proiectul major al companiei în acest an a fost finalizarea construcției și livrarea unei nave de sprijin militar de 179 de metri pentru Marina Regală Olandeză. Printre cele mai importante proiecte de producție aflate în desfășurare se numără construcția unei nave multifuncționale pentru Marina Portugheză și livrarea a patru feriboturi complet electrice pentru provincia British Columbia, Canada, ca parte a angajamentului companiei de a deveni un furnizor sustenabil de soluții maritime.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Nominalizările pentru reînnoirea mandatului membrilor Comitetului Economic și Social European

Consiliul Economic și Social (CES) anunță că, „având în...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Intermedierea financiară – între realitate și potențial

Discurs rostit în cadrul conferinței cu tema „Ancore strategice...

Tendințele economice în 2025: Adaptare și inovație pentru competitivitate

Într-o lume aflată în plină revoluție tehnologică și într-un...