Anularea unei amenzi aplicate de Consiliul Concurenței unui important furnizor din domeniul alimentar 

Date:

Un important furnizor local din domeniul alimentar a fost reprezentat cu succes  de firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) în anularea unei amenzi contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței „ca urmare a unei investigații inițiate în anul 2009 pentru pretinse înțelegeri anticoncurențiale încheiate între o serie de furnizori și retaileri ce activează pe piața autohtonă a comercializării produselor alimentare”.

NNDKP subliniază că „instanța de judecată a validat argumentele de nelegalitate ale deciziei Consiliului Concurenței susținute de NNDKP. Litigiul a presupus soluționarea unor multiple aspecte sensibile atât de dreptul concurenței, cât și de drept procesual civil, implicând, totodată, și dezlegări obligatorii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și Curții Constituționale.

Echipa NNDKP care a reprezentat clientul în acest litigiu a fost coordonată de Sorina Olaru (Partener) și le-a inclus pe Daniela Savin (Asociat Manager) și Andreea Ciubotaru (Asociat), din cadrul practicii de Soluționare a Disputelor, precum și pe Anca Diaconu (Partener) din cadrul practicii de Dreptul Concurenței, Ajutor de Stat și Drept UE”.

Sorina Olaru, partener, NNDKP: „Suntem foarte bucuroși că decizia instanței de judecată este una favorabilă clientului nostru. Aceasta reflectă perseverența în căutarea și susținerea tezelor juridice adecvate, forța argumentelor juridice ale echipei noastre și validează angajamentul clientului în respectarea normelor legale aplicabile. Încrederii clientului în abilitățile noastre pentru reprezentarea într-un litigiu complex, dintr-o industrie cu asemenea greutate, i s-au adăugat eforturile constante și neobosite ale colegilor care au contribuit la succesul dosarului, cărora le mulțumesc și pe care îi felicit și pe această cale.”

Echipa de Soluționare a Disputelor a NNDKP este caracterizată ca „una dintre cele mai puternice din România în domeniul litigiilor, arbitrajelor și a altor proceduri de soluționare a disputelor. Confirmarea statutului său vine și prin plasarea practicii pe prima poziție în clasamentele realizate de ghidurile internaționale de renume precum Chambers and Partners și The Legal 500”.

„NNDKP are o echipă de litigii remarcabilă care oferă întotdeauna servicii de calitate superioară. Echipa include avocați seniori extrem de experimentați și avocați mai tineri talentați și entuziaști, care aduc o forță substanțială și o abordare nouă oricărui dosar.” (Chambers and Partners)

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale Un studiu realizat...

Bucurie de Paște din lucruri simple: BCR propune 10 sfaturi financiare de Sărbători

Banca Comercială Română (BCR), prin programul Școala de Bani,...

Power of Now 2025 – un eveniment despre căutare, autocunoaștere și devenire profesională 

Peste 300 de liceeni și studenți din București, Brașov,...