ASF reia programul de educație financiară Student Club

Date:

Programul de educație financiară ASF Student Club, ediția a-II-a, va fi reluat în luna octombrie a acestui an. La fiecare două săptămâni, studenți din diverse universități vor putea participa la workshop-uri practice susținute online de lectorii Autorității de Supraveghere Financiară, profesioniști în piețele de asigurări, pensii private și piață de capital. Tematica abordată, precum și modul interactiv de predare îi vor ajuta pe participanți să își dezvolte abilitățile și cunoștințele financiare.

“Educația financiară este una dintre direcțiile strategice de acțiune ale ASF. O piață financiară dezvoltată și matură se sprijină întotdeauna pe consumatori informați și educați. Parteneriatul pe care-l avem cu marile centre universitare din România, cu un rol de multiplicare semnificativ în ceea ce privește demersul de educație financiară, este unul solid și permanent, studenții fiind principalii beneficiari ai colaborării dintre ASF și mediul universitar“, a declarat domnul Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Întâlnirile din cadrul primei ediții a ASF Student Club s-au bucurat de un real interes din partea participanților, programul fiind adresat tuturor studenților pasionați de finanțe, indiferent de profilul facultății.

Înscrierile pentru cea de-a doua ediție a ASF Student Club se fac la adresa edu@asfromania.ro până la data de 22.10.2021. Locurile sunt limitate. Formularul de înscriere, precum și mai multe informații sunt disponibile la https://asfromania.ro/edu/student-club/ .

Cursurile sunt gratuite și se vor desfășura prin intermediul platformei Zoom. Primul curs va avea loc pe data de 29.10.2021.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic...

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii...

Vulcan Value Centre găzduiește un eveniment dedicat siguranței rutiere

Pe 10 mai 2025, între orele 11:00 și 14:00,...

FoodIntelForum 2025: Business la cote înalte și oportunități valoroase

Cea de-a opta ediție a FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru...