Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Date:

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Ilfov, organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, vineri, 14 octombrie 2022, începând cu ora 09.00, în incinta Instituției Prefectului Județul Ilfov din Bucureşti, str. Smârdan nr. 3, sector 3. 

Obiectivul principal îl constituie „creșterea gradului de ocupare pentru absolvenți, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt”.

AJOFM Ilfov precizează că „prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una din instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Agenții economici care vor participa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți vor avea prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanților agenților economici cât și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită”.

Confirmarea participării și ofertele de locuri de muncă vacante (Anexa 1A) se vor depune zilnic la sediul AJOFM Ilfov, pe e-mail la adresa ajofm.if@anofm.gov.ro .

Informații suplimentare privind modul de organizare și desfășurare a acestei noi ediții a bursei locurilor de muncă pot fi obținute de la sediul AJOFM Ilfov din strada Ruginoasa, nr.4, sector 4, București, tel. 021.332.37.08 /105

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mecanismul CBAM: obținerea statutului de declarant autorizat și simplificările propuse de pachetul Omnibus

Material de opinie de Vladislav Dabija, Senior Manager, și Sorin Popa, Senior Consultant, Global Trade Advisory,  Deloitte România.

Meta Estate Trust anunță primul exit de succes din acest an: 2,65 milioane de euro, IRR 20%

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip...

Studiu Artichouse România: Apetitul românilor pentru case cu arhitectură în stil nordic s-a dublat în ultimii 5 ani

Interesul românilor pentru casele cu arhitectură în stil nordic...